Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp fee under O.U.G. 80/2013
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a final and unappealable decision, annulled the cassation appeal declared by the appellant against a Court of Appeal decision, thereby leaving the lower court’s dismissal of the recusal motion undisturbed. The dispute centered on the procedural admissibility of a cassation appeal filed against a decision that had dismissed a first-instance ruling annulling a motion to recuse a court clerk for failure to pay the judicial stamp fee; the appeal argued that the lower court judge had violated provisions of the Code of Civil Procedure regarding judicial conduct. The court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to cure the defect of non-payment of the stamp fee difference within the statutory 10-day period after being notified, invoking the mandatory preclusion for unstamped submissions under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Article 33(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013, art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013; Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp fee under O.U.G. 80/2013: Prin rezoluţia de primire a dosarului din 07 februarie 2018 s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina autorului căii extraordinare de atac, în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a depune o diferenţă de taxa judiciară de timbru în cuantum în de 90 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 martie 2019
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a d-nei grefier A., formulată de intimatul B..
Împotriva acestei încheieri, B. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 2 din 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 2 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, a arătat că domnul judecător C. a încălcat dispoziţiile art. 41, 42 şi 43 C. proc. civ.
La 20 martie 2018, intimata Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în care s-a menţionat că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţile în litigiu, punându-li-se în vedere că au posibilitatea să depună puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării.
Părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.
Analizând, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Prin rezoluţia de primire a dosarului din 07 februarie 2018 s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina autorului căii extraordinare de atac, în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a depune o diferenţă de taxa judiciară de timbru în cuantum în de 90 RON.
În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentului la 13 februarie 2018, conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, i s-a pus în vedere complinirea lipsurilor cererii de recurs anterior menţionate, obligaţie căreia acesta nu s-a conformat.
Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Dispoziţiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancţiunea anulării cererii, obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În speţă, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurentul nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării diferenţei de taxă de timbru, aşa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar recurs.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.