Unperformed masonry works restitution barred by legality of appeals principle

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 august 2015 pe rolul Judecătoriei Pogoanele sub nr. x/2015, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 100 RON, achitată acestuia pentru prestarea unor lucrări de zidărie nerealizate în totalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 849 din 9 decembrie 2015, Judecătoria Pogoanele a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 558/2016 din 13 mai 2016, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 317 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a exercitat o cale de atac, intitulată "contestaţie", fără să indice vreun temei de drept în fundamentarea acesteia.

Cererea a fost depusă la 23 noiembrie 2016, aşa cum rezultă din data inscripţionată pe ştampila instanţei aplicată cererea, intitulată "contestaţie", aflată la dosar, cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

Prin decizia nr. 90 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declinat calea de atac, precizată de autor ca fiind recurs, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin memoriul depus la dosar, recurentul a susţinut că în mod greşit i-a fost respins recursul formulat împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Buzău, întrucât Poliţia Pogoanele i-a comunicat că trebuia să primească mandat de aducere pentru a-l prezenta în instanţă pe pârâtul B..

Totodată, autorul căii de atac a solicitat înaintarea dosarului către Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, pentru a i se comunica sancţiunea ce i-a fost aplicată pârâtului pentru neprezentarea în instanţă.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât B., care nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 10 decembrie 2018, recurentul a transmis la dosar punctul său de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecăţii are ca obiect decizia nr. 317 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului vizează însuşi obiectul acesteia.

Astfel, se constată că decizia atacată a fost pronunţată în soluţionarea recursului declarat chiar de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 558/2016 din 13 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Raportat la norma precitată, se constată că decizia atacată nu se înscrie între hotărârile enumerate în cuprinsul acesteia ca fiind susceptibile de a fi cenzurate în calea de atac a recursului.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care statuează că între hotărârile definitive se înscriu şi cele pronunţate în soluţionarea recursului, în cauză fiind aplicabile şi dispoziţiile alin. (2) al acestei norme, potrivit căruia "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepţii.

De asemenea, este de reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, reprezentând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 317 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.