Territorial jurisdiction for labor appeal: Art. 127 CPC impartiality rules limit to first instance, not appellate courts

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 mai 2017 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate discriminarea în sensul stabilirii drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON încă din anul 2007 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11 % prevăzute de O.G. nr. 10/2007 pentru valoarea de referinţă sectorială), pentru perioada 2 mai 2014-1 decembrie 2015, respectiv de 445,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-2 mai 2017 şi pentru viitor; să fie obligaţi pârâţii la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu 2 mai 2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite; să fie obligaţi pârâţii să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv, şi, pe cale de consecinţă, să le achite reclamanţilor sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

Prin încheierea din 18 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, tribunalul a dispus formarea a trei dosare distincte pe rolul aceluiaşi complet, cu termen de judecată la 16 octombrie 2017, pentru fiecare dintre reclamanţii A., B. şi C., având domiciliile în alte judeţe decât judeţul Buzău.

Astfel, cererea reclamantei B. a fost înregistrată la 19 septembrie 2017 sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 958/2017 din 16 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial sesizată, constatând că domiciliul reclamantei este situat în judeţul Ialomiţa şi că litigiul dedus judecăţii se încadrează în materia dreptului muncii, a reţinut incidenţa în cauză şi a făcut aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul Muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că se atrage competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul reclamantei.

La 24 noiembrie 2017, litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţei de declinare sub acelaşi număr unic de dosar - x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 211/F din 12 februarie 2018, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantei faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea introductivă; i-a obligat pe pârâţi la calcularea şi la plata către reclamantă a drepturilor salariale cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON corespunzătoare funcţiei, gradului profesional, gradaţiei şi vechimii în funcţie începând cu 9 aprilie 2015 şi indexată cu 10% începând cu 1 decembrie 2015; i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a diferenţelor de salariu astfel rezultate pentru perioada 9 aprilie 2015 - 1 octombrie 2016, precum şi a dobânzii legale şi a actualizării sumelor respective cu indicele de inflaţie de la data când drepturile trebuiau achitate până la plata lor efectivă; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei vizând perioada 1 aprilie 2014 - 9 aprilie 2015, precum şi cererea privind plata drepturilor în viitor; s-a luat act că în cauză a fost citat şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert în discriminare.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 3263/2018 din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor formulate împotriva sentinţei civile nr. 211/F din 12 februarie 2018 a Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reţinut incidenţa în cauză a celor statuate de instanţa de contencios constituţional prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., decizie publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2018 ulterior pronunţării sentinţei apelate.

Astfel, constatând că în cauza dedusă judecăţii reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, referitor la care a afirmat că este şi instanţa învestită cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că împrejurările menţionate, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, constituie un element obiectiv de natură să genereze îndoieli asupra imparţialităţii instanţei, argumente în considerarea cărora a notat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a apelurilor către o instanţă judecătorească învecinată de acelaşi grad, respectiv către Curtea de Apel Piteşti.

Urmare a declinării, la 29 octombrie 2018 dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, care prin decizia civilă nr. 85/2019 din 9 ianuarie 2019 a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării apelurilor formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 211/F din 12 februarie 2018 a Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a decide în acest sens, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a reţinut, în esenţă, că cererea formulată de reclamanta B. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău, care, prin sentinţa civilă nr. 958/2017 din 16 octombrie 2017, şi-a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Ialomiţa, instanţă care a soluţionat pricina pronunţând sentinţa civilă nr. 211/F din 12 februarie 2018, ce face obiectul apelurilor.

Curtea a notat în continuare că, potrivit normelor de organizare judiciară, competenţa teritorială a soluţionării apelurilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunalul Ialomiţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află acest tribunal, fiind vorba de o competenţă teritorială absolută.

Pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost înregistrată la 4 martie 2019 sub numărul x/2017.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Cererea introductivă are ca obiect drepturi salariale, a căror recunoaştere reclamanta o solicită în calitate de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti.

În primă instanţă acţiunea a fost soluţionată de Tribunalul Ialomiţa.

Conflictul de competenţă s-a născut între instanţele învestite cu soluţionarea apelului declarat de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 211/F din 12 februarie 2018 a Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

Astfel, verificarea actelor dosarului relevă indubitabil faptul că acţiunea dedusă judecăţii se circumscrie materiei litigiilor de muncă şi că a fost promovată de un consorţiu procesual activ, între care şi B., devenit reclamant unic în dosarul pendinte ca şi consecinţă a disjungerii cererii sale din acţiunea colectivă ce a format obiectul dosarului nr. x/2017

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Înalta Curte reţine, însă, că în speţă atât competenţa materială, cât şi cea teritorială sunt reglementate de norme speciale în materia conflictelor de muncă.

Astfel, potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (3) Codul muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din aceeaşi lege, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speţă, domiciliul reclamantei B., care a învestit instanţa cu soluţionarea litigiului, se află în circumscripţia Tribunalului Ialomiţa, care a şi soluţionat litigiul în primă instanţă, sentinţa formând obiectul apelurilor a căror soluţionare a fost declinată reciproc de instanţele în conflict.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate", iar pct. 3 lit. C) din Anexa nr. 1 la lege prevede că Tribunalul Ialomiţa, ca şi Tribunalul Bucureşti se regăsesc în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, potrivit normelor de organizare judiciară, competenţa teritorială de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor date în primă instanţă de Tribunalul Ialomiţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află acest tribunal, fiind vorba de o competenţă teritorială absolută.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt norme speciale de competenţă teritorială, instituind derogări de la regulile de drept comun.

Normele evocate reglementează însă doar competenţa teritorială a primei instanţe, competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza, iar nu şi competenţa instanţelor de control judiciar, situaţie confirmată de decizia nr. 7/16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin care s-a subliniat că prevederile art. 127 din C. proc. civ. vizează sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac (paragraful nr. 67).

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

În acest sens este de remarcat că în paragraful 23, instanţa de contencios constituţional a consemnat că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, având în vedere că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocate de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

De asemenea, la paragraful 27, curtea a notat referitor la competenţa facultativă că aceasta are ca situaţie premisă calitatea reclamantului de judecător la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, şi nu toate ciclurile procesuale ale judecăţii, putând fi invocată doar până la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, spre deosebire de strămutare, care poate fi cerută în orice fază a litigiului.

Aşadar, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. privind competenţa facultativă sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a primei instanţe, competentă material să soluţioneze cauza în care au calitatea de parte (reclamant sau pârât) fie un judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă sau la instanţa de control judiciar, conform deciziei Curţii Constituţionale, fie una dintre aceste instanţe.

Utilizarea de către legiuitor a noţiunilor de "reclamant" şi "pârât", la care s-a raportat şi instanţa de contencios constituţional în decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, demonstrează o dată în plus că normele de competenţă specială reglementate de art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în ceea ce priveşte determinarea competenţei primei instanţe, nu şi în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de control judiciar, acestea din urmă având în competenţă soluţionarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare arondate teritorial potrivit legii de organizare judiciară.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.