Inadmissibility of extraordinary appeal against a final appellate decision and lack of representative capacity for a special administrator post-bankruptcy.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2012/a10, contestatorul A., în calitate de administrator special şi de creditor al debitoarei B. S.R.L., a formulat contestaţie împotriva înscrierii creditoarei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cu creanţa în sumă de 524.604,67 RON în tabelul preliminar cuprinzând toate obligaţiile împotriva averii debitoarei.

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză şi creditoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, iar creditoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului de a formula contestaţia în calitate de administrator special al debitoarei, motivat de faptul că, o dată cu intrarea debitoarei în faliment, acesta şi-a pierdut calitatea de administrator special.

Prin sentinţa civilă nr. 708 din 3 mai 2017, tribunalul a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, în calitate de administrator special al debitoarei şi tot ca nefondată a respins contestaţia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât debitoarea B. S.R.L., prin administrator special, cât şi creditorul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin încheierea din 18 octombrie 2017, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., curtea de apel a suspendat judecata recursului, reţinând că părţile nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 34 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L. şi de recurentul-creditor A. împotriva sentinţei civile nr. 708 din 3 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-creditoare Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi cu intimatul C.I.I. C., lichidator judiciar al debitoarei.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de control a reţinut că la 19 octombrie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., arhiva instanţei a întocmit un refereat, constatând perimarea de drept a cererii, având în vedere că, de la data ultimului act de procedură, respectiv de la 18 octombrie 2017, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, astfel că a dat eficienţă dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi, din oficiu, a constatat perimat recursul formulat în cauză.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A. şi recurentul-creditor A. în nume propriu, fără să indice vreunul dintre cazurile de nelegalitate statuate de prevederile art. 309 pct. 1-9 C. proc. civ.

Recurenţii au soliciat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, cu consecinţa desfiinţării deciziei atacte şi trimiterii cauzei spre rejudecare către instanţa de recurs comptetentă.

În memoriul de recurs depus la dosar, recurenţii au făcut o amplă expunere a istoricului normativ vizând ajutoarele de stat, respectiv de minimis în România, anterior şi ulterior aderării la Uniunea Europeană.

Concretizând, în esenţă, autorii au susţinut referitor la decizia atacată că "instanţa naţională nu poate deveni legiuitor pozitiv într-un domeniu în care competenţa exclusivă în reglementarea unui ajutor de minimis este doar a Comisiei Europene."

În continuare, au menţionat că la 26 septembrie 2018, anterior termenului de perimare invocat de instanţă, respectiv 19 octombrie 2018, au adresat o solicitare către Comisia Europeană - Direcţia Generală Concurenţă, de a clarifica, reglementa, iar statul membru să transpună în Legea nr. 85/2006, arătând că aceasta, deşi abrogată, continuă să producă efecte juridice, creanţa născută dintr-un ajutor de minimis, element pe care se bazează contestaţia de la Curtea de Apel Constanţa, recunoscând că nu a informat curtea despre acest demers.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea şi nulitatea căii extraordinare de atac, chestiune a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A., pentru considerentele ce succed şi să anuleze recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A., pentru lipsa calităţii de reprezentant, în considerarea următoarelor:

1. Referitor la recursul declarat de recurentul-creditor A.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, ce presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga. De asemenea, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să promoveze căile de atac în ordinea instituită de legiuitor, iar principiul unicităţii accesului la căile de atac statuează că partea nu poate uza decât o singură dată de o cale de atac.

În speţă, se constată că decizia atacată prin recursul de faţă a fost pronunţată în soluţionarea recursului formulat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A. şi de recurentul-creditor A., în nume propriu, împotriva sentinţei civile nr. 708 din 3 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-creditoare Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi cu intimatul C.I.I. C., lichidator judiciar al debitoarei.

Prin urmare, instanţa supremă impune concluzia că decizia curţii de apel nu se circumscrie dispoziţiilor art. 299 din C. proc. civ., care reglementează expres categoriile de hotărâri ce pot fi sunt supuse recursului, şi anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Or, în speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. dela 1865, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 din C. proc. civ.

Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În contextul evocat, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile apare ca fiind inadmisibil.

2. Referitor la recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A.

Prezenta cale extraordinară de atac a fost exercită de debitoarea B. S.R.L., ulterior intrării sale în faliment, împotriva unei hotărâri pronunţate în cadrul acestei proceduri, prin administratorul special desemnat.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "după deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor."

Totodată, art. 24 alin. (1) din aceeaşi Lege statuează că "în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 19, 21, 22, 23 şi ale art. 102 alin. (5)."

Iar articolul 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 prevede că "prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului;"

Cum în speţă, chiar în cuprinsul declaraţiei de recurs, autoarea căii de atac însăşi a menţionat că la momentul exercitării căii de atac intrase în faliment, faţă de teza a II-a a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care statuează că, ulterior ridicării dreptului de administrare, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor, instanţa supremă impune concluzia că administratorul special al debitoarei nu mai avea putere de reprezentare a acesteia.

Prin urmare, potrivit art. 161 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recurs promovată de debitoare printr-o persoană care nu face dovada calităţii sale de reprezentant al acesteia urmează a fi anulată.

Astfel, faţă de considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor absolute şi peremptorii, care fac de prisos examinarea fondului căilor de atac în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi Cod Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A. în nume propriu împotriva deciziei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în baza art. 312 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 161 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi la art. 18 alin. (1), coroborat cu art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, instanţa supremă va anula pentru lipsa calităţii de reprezentant recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A. împotriva deciziei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A., pentru lipsa calităţii de reprezentant.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.