Recourse against irrevocable appellate decision on material error correction in labor litigation deemed inadmissible

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă sub nr. x/2018, formulată în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., petentul A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CFR Galaţi a solicitat îndreptarea erorii materiale, respectiv a omisiunii strecurate în sentinţa civilă nr. 703 din 18 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2006, în sensul că nu s-a menţionat funcţia din care s-a validat concedierea salariatului, raportat la prevederile art. 34 pct. 31 Codul muncii referitor la clasificarea ocupaţiilor din România.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale, reţinând în esenţă că motivele de fapt invocate de petent relevă nemulţumirea acestuia faţă de soluţia dată de prima instanţă - Tribunalul Vrancea - contestaţiei sale îndreptate împotriva deciziei de concediere, prin care a prezentat concedierea sa ca fiind inexistentă, fără cauză şi fără obiect, în condiţiile în care contractul individual de muncă iniţial şi-a recăpătat valabilitatea potrivit sentinţei civile nr. 307 din 3 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Vrancea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.

Astfel, tribunalul a conchis că criticile petentului vizează existenţa unei eventuale eroari de judecată, iar nu o eroare materială, singura care ar putea fi corectată pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ.

De altfel, tribunalul a notat că critici similare, referitoare la relevanţa deciziei de sancţionare disciplinară nr. 767/1491 din 10 octombrie 2005, prin care s-a dispus trecerea sa în funcţia de acar pentru o perioadă de 6 luni, desfiinţată prin sentinţa civilă nr. 306 din din 3 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, au fost formulate de petentul A. în recurs în dosarul nr. x/2006 şi în cadrul cererii de revizuire a deciziei nr. 64 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2007.

În continuare, a arătat că aceste critici au fost respinse ca nefondate atât de Curtea de Apel Galaţi (în primul dosar menţionat, cel de recurs), cât şi de instanţa supremă (în soluţionarea cererii de revizuire), prin decizia pronunţată (decizia nr. 5849 din 19 septembrie 2007) reţinându-se că anularea sancţiunii disciplinare nu poate avea consecinţe şi nu poate impune soluţia în contestaţia împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru absenţe nemotivate.

De asemenea, tribunalul a consemnat în considerentele încheierii că petentul a uzat şi de calea extraordinară de atac de retractare a contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 64 din 31 ianuarie 2017, dată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2006, contestaţie care a fost înregistrată sub nr. x/2007 şi a fost soluţionată, în sensul respingerii, prin decizia nr. 371 din 27 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu este îndeplinită condiţia esenţială pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., respectiv identificarea unei erori materiale în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare de eroare materială, formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că susţinerile petentului relevă existenţa unei eventuale erori de judecată, iar nu a unei erori materiale, astfel cum impune procedura instituită de prevederile art. 281 C. proc. civ., argumente în considerarea cărora a respins calea extraordinară de atac.

Petentul A. a declarat recurs şi împotriva deciziei civile nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 8 şi 9 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei decizii se poate cere atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, când hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legi.

Recurentul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, reiterând amplu aspectele de fapt dezvoltate în susţinerea cererii de îndreptare a erorii materiale, exprimându-şi nemulţumirea faţă de nemenţionarea funcţiei din care s-a validat concedierea sa, fără însă să subsumeze cele afirmate cazurilor de nelegalitate indicate.

La termenul din 26 martie 2019, în temeiul art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la împrejurarea că se atacă cu recurs o hotărâre irevocabilă, instanţa supremă a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

În speţa dedusă judecăţii, recurentul-petent A. a promovat prezentul recurs împotriva unei decizii irevocabile pronunţate în soluţionarea recursului exercitat împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială pronunţată într-un litigiu de muncă.

Cu titlu prealabil, în aplicarea dispoziţiilor art. 725 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil în speţă conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), instanţa supremă va lua în examinare admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii din perspectiva dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ., dispoziţii care prevăd că încheierile pronunţate în temeiul art. 281 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.

Hotărârea a cărei îndreptare s-a solicitat a fost sentinţa civilă nr. 703 din 18 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Vrancea, iar calea de atac împotriva acesteia s-a determinat în conformitate cu dispoziţiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 289 din Codul muncii, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei a cărei îndreptare s-a solicitat, "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept."

În conformitate cu dispoziţiile art. 377 teza I pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel.

Cum dispoziţiile art. 289 din Codul muncii nu prevăd calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd împotriva acestor hotărâri calea de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, încheierea de îndreptare a erorii materiale, atacată în prezenta cauză, este, potrivit art. 2813 C. proc. civ., supusă şi ea recursului, care a şi fost exercitat şi soluţionat în fond de către curtea de apel.

Hotărârea pronunţată de curtea de apel este irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 377 teza a II-a pct. 4 C. proc. civ., aşadar nu este susceptibilă de a mai fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs şi în cuprinsul cărora nu sunt incluse şi deciziile date în recurs, precum şi din principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.