Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 64/2019 AI generated

Peremption of appeal for failure to act for one year during suspension of proceedings

Case Number Decizia nr. 64/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal (recurs) perished, thereby upholding the lower court's final decision to reject the defendant-company's request to complete the judgment; the appellant, represented by a judicial administrator, failed to appear at the scheduled hearing, and no procedural acts interrupted the suspension of proceedings for over one year. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant argued that the appellate court’s initial dismissal of its action contained a material error regarding the omission to award court costs, which the appellate court had instead qualified as a late-filed request to complete the judgment and rejected on that basis. Relying on Articles 248, 249, and 252 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal perished by operation of law because the case remained dormant for more than one year from the suspension date of November 9, 2017, due to the fault of the parties and the absence of any statutory grounds for suspension or interruption.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 alin. (1) C. proc. civ, art. 2812 alin. (1) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal for failure to act for one year during suspension of proceedings: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 9 noiembrie 2017, în considerarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi litigante nu s-au înfăţişat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a procedat la suspendarea judecării cauzei.

Keywords

AI generated
action for failure to act grounds for cassation Civil Procedure Code procedural costs hearing of the parties time limits for seeking redress

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra constatării perimării recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 685 din 17.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/2011, s-au admis apelurile-litigii cu profesioniştii - promovate de apelantele pârâte S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. SPRL şi S.C. C. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 76/04.03.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă D., a fost schimbată în tot hotărârea apelată în sensul că a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

Prin cererea formulată la data de 26 ianuarie 2017, apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei civile nr. 685 din 17.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/2011, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 18.579 RON.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 08 martie 2017, intimata D. a invocat excepţia tardivităţii cererii de completare, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca fiind tardiv formulată.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut că susţinerile petentei în referire la natura juridică a cererii, ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială în cuprinsul dispozitivului, întemeiată pe art. 281 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 nu pot fi primite, întrucât procedura îndreptării hotărârilor reglementată de acest text vizează corectarea unor erori materiale şi nu soluţionarea unei cereri asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe, ipoteză ce se regăseşte în speţă, motiv pentru care a constatat că a fost învestită cu o cerere de completare a hotărârii, în soluţionarea acesteia urmând a fi aplicate disp. art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi nu disp. art. 281 alin. (1) din acelaşi cod.

Prin Decizia civilă nr. 283 din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de completare formulată de apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. în cauza având ca obiect apelurile-litigii cu profesioniştii - promovate de apelantele pârâte S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. SPRL şi S.C. C. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 76/04.03.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă D., ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar consorţiul format din C.I.I. E. şi C.I.I. F., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 şi 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ. şi urm., art. 2811 din acelaşi cod, solicitând admiterea recursului, şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 685/17.12.2015, în sensul de a se dispune obligarea intimatei D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 18.579 RON reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, cheltuieli cu privire la care instanţa de apel a omis să se pronunţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 9 noiembrie 2017, în considerarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi litigante nu s-au înfăţişat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a procedat la suspendarea judecării cauzei.

În urma referatului întocmit de grefa instanţei la data de 13 decembrie 2018, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepţia perimării recursului invocată din oficiu şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în termenul prevăzut de lege.

Perimarea operează cu condiţia ca în termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ. să nu se fi săvârşit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, iar dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat.

În cauză, se constată că judecata pricinii a fost suspendată la data de 9 noiembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi litigante nu s-au înfăţişat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

Înalta Curte constată că, în speţă, condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. sunt îndeplinite.

În prezenta cauză, termenul a început să curgă de la data pronunţării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, respectiv de 9 noiembrie 2017, iar de la această dată pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 şi art. 252 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar consorţiul format din C.I.I. E. şi C.I.I. F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar consorţiul format din C.I.I. E. şi C.I.I. F. împotriva Deciziei civile nr. 283 din 27 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - NN