Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 608/2019 AI generated

Share redemption under Law 151/2014: Admissibility of delictual liability arguments in cassation and applicability of withdrawal rights to alternative trading system shares

Case Number Decizia nr. 608/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice rejected the company’s appeal, confirming the lower courts’ orders that mandated the company to pay the former shareholders the value of their shares at 26 RON per share plus statutory interest. The dispute concerned the company’s obligation to repurchase shares under the right of withdrawal, where the company argued that it was ineligible for the mandatory redemption regime because its shares were traded on the alternative trading system rather than a regulated market, and that the valuation procedure was flawed. The court held that the company’s arguments regarding the inapplicability of the specific withdrawal legislation and the request for a judicial appraisal were inadmissible or constituted improper challenges to factual determinations that had not been properly raised on appeal, thereby upholding the legal basis of the claim under Law No. 151/2014 and Law No. 31/1990. Although the court referred the question of the constitutionality of the contested legislation to the Constitutional Court, it proceeded to decide the merits and dismissed the appeal on the grounds that the lower instances correctly applied the law to the established facts of the shareholder withdrawal and share redemption.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 1349 C. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, art. 134 din Legea nr. 151/2014; Share redemption under Law 151/2014: Admissibility of delictual liability arguments in cassation and applicability of withdrawal rights to alternative trading system shares: Din această perspectivă, instanele de fond aveau obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., precum şi pe cele ale art. 1531 şi următoarele din acelaşi cod, cu referire la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, printre care şi acela al prejudiciului. Instanţele de fond au omis însă să analizeze şi să motiveze materia răspunderii civile delictuale, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, motiv pentru care recurenta apreciază că hotărârile celor două instanţe nu răspund exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, făcând trimitere şi la jurisprudenţa pe care o consideră relevantă.

Keywords

AI generated
shareholder rights right of withdrawal right of repurchase value in dispute stock exchange transaction liability regime

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea în pretenţii pe dispoziţiile Legii nr.
art. 3 din Legea nr. 151/2014
În motivarea instanţei de fond, se regăsesc de asemenea, expuse pe larg, temeiurile în drept avute în vedere de aceasta la soluţionarea cauzei, respectiv dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 151/2014, art.
art. 1349 C. civ
151/2014, însă a omis să ţină seama de faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe principiul răspunderii civile delictuale, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 C. civ.
art. 425 C. proc. civ
Instanţele de fond au omis însă să analizeze şi să motiveze materia răspunderii civile delictuale, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, motiv pentru care recurenta apreciază că hotărârile celor două instanţe nu răspund exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014
Recurenta mai arată că instanţa de apel avea obligaţia de a stabili dacă în cauză erau incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, cu raportare la la dispoziţiile art.
art. 134 din Legea nr. 151/2014
151/2014, cu raportare la la dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 151/2014 şi consideră că, în opinia sa, acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă, motivat de faptul că societatea recurentă nu se află în ipoteza negativă din art.
art. 5 din Legea nr. 151/2014
Dimpotrivă, în lumina dispoziţiilor Directivei 2004/39 şi hotărârii CJUE în cauza C-248/2011, societatea recurentă făcea parte din categoria societăţilor necotate, ceea ce a însemnat că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 151/2014, potrivit cărora prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a observat că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 martie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 04.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.A. SLOBOZIA, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumelor reprezetând contravaloarea acţiunilor deţinute la M. S.A. Slobozia, pe care societatea pârâtă este ţinută să le răscumpere ca urmare a naşterii dreptului de retragere în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 151/2014, precum şi la plata dobânzii aferente debitului, calculată de la data scadenţei plăţii aferente dreptului de retragere, până la momentul plăţii efective, astfel: A. 100.992 RON debit, 4.481,36 RON dobîndă; B. 459.048 RON debit, 20.369,54 RON dobîndă; C. 26.544 RON debit, 1.177,85 RON dobîndă; D. 12.201 RON debit, 541,40 RON dobândă; E. 422.691 RON debit, 18.756,25 RON dobândă; F. 51.864 RON debit, 2.301,38 RON dobândă; G. 739 RON debit, 32,79 RON dobândă; H. 129.660 RON debit, 5.753,46 RON dobândă; I. 5.173 RON debit, 229,54 RON dobândă; J. 3.902 RON debit, 173,15 RON dobândă; K. 73.322 RON debit, 3.253,55 RON dobândă; L. 1.322 RON debit, 58,66 RON dobândă.

La data de 13.10.2016, reclamanţii au depus o cerere modificatoare în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, ca urmare a concluziilor reţinute în raportul de evaluare a acţiunilor S.C. M. S.A. întocmit la data de 31 martie 2015. Astfel, în raport de concluziile evaluării acţiunilor pârâtei, reclamanţii şi-au modificat cererea introductivă - capătul nr. 1 de cerere - în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanţi a contravalorii acţiunilor la preţul de 26 RON/acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1885 din 17 noiembrie 2016, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către: reclamantul A. a sumei de 202.514 RON reprezentând contravaloarea a 7789 acţiuni şi 9177,14 RON dobândă penalizatoare; reclamanta B. a sumei de 920.504 RON reprezentând contravaloarea a 35.404 acţiuni şi 41.713,61 RON dobânda penalizatoare; reclamantul C. a sumei de 53.248 RON reprezentând contravaloarea a 2048 acţiuni şi 2412,99 RON dobânda penalizatoare; reclamanta D. a sumei de 24.466 RON reprezentând contravaloarea a 941 acţiuni şi 1108,70 RON dobânda penalizatoare; reclamantul E. a sumei de 847.600 RON reprezentând contravaloarea a 32.600 acţiuni şi 38.409,89 RON dobânda penalizatoare; reclamantul F. a sumei de 104.000 RON reprezentând contravaloarea a 4.000 acţiuni şi 4712,87 RON dobânda penalizatoare; reclamantul G. a sumei de 1482 RON reprezentând contravaloarea a 57 acţiuni şi 67,16 RON dobânda penalizatoare; reclamantul H. a sumei de 260.000 RON reprezentând contravaloarea a 10.000 acţiuni şi 11.782,18 RON dobânda penalizatoare; reclamantul I. a sumei de 10.374 RON reprezentând contravaloarea a 399 acţiuni şi 470,11 RON dobânda penalizatoare; reclamantul J. a sumei de 7826 RON reprezentând contravaloarea a 301 acţiuni şi 354,64 RON dobânda penalizatoare; reclamanta K. a sumei de 147.030 RON reprezentând contravaloarea a 5655 acţiuni şi 6662,82 RON dobânda penalizatoare şi reclamantul L. a sumei de 2652 RON reprezentând contravaloarea a 102 acţiuni şi 120,18 RON dobânda penalizatoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-pârâtă S.C. M. S.A., iar prin decizia civilă nr. 1441A din 21 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientul N..

A fost obligată apelanta să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat suma de 641,73 către intimatul A., suma de 2085,62 RON către intimata B., suma de 320,86 către intimatul C., suma de 320,86 RON către intimata D., suma de 2085,62 RON către intimatul E., suma de 641,73 RON către intimatul F., suma de 160,44 RON către intimatul G., suma de 802,17 RON către intimatul H., suma de 160,44 RON către intimatul I., suma de 160,59 RON către intimatul J., suma de 642,36 RON către intimata K. şi suma de 161,21 RON către intimatul L..

La data de 26.09.2017, recurenta-pârâtă S.C. M. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1441A din 21 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17.11.2017.

Prin memoriul de recurs depus la 29.11.2017, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea în pretenţii pe dispoziţiile Legii nr. 151/2014 şi că instanţa de fond avea de verificat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 151/2014, însă a omis să ţină seama de faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe principiul răspunderii civile delictuale, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Din această perspectivă, instanele de fond aveau obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., precum şi pe cele ale art. 1531 şi următoarele din acelaşi cod, cu referire la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, printre care şi acela al prejudiciului. Instanţele de fond au omis însă să analizeze şi să motiveze materia răspunderii civile delictuale, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, motiv pentru care recurenta apreciază că hotărârile celor două instanţe nu răspund exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, făcând trimitere şi la jurisprudenţa pe care o consideră relevantă.

Recurenta mai arată că instanţa de apel avea obligaţia de a stabili dacă în cauză erau incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, cu raportare la la dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 151/2014 şi consideră că, în opinia sa, acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă, motivat de faptul că societatea recurentă nu se află în ipoteza negativă din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acţiunile fiind listate pe sistemul alternativ de tranzacţionare.

Pe de altă parte, tranzacţionarea acţiunilor societăţii pe piaţa RASDAQ, cunoscută sub denumirea de piaţa necotatelor, nu a însemnat că societatea M. S.A. făcea parte din categoria societăţilor cotate la bursă. Dimpotrivă, în lumina dispoziţiilor Directivei 2004/39 şi hotărârii CJUE în cauza C-248/2011, societatea recurentă făcea parte din categoria societăţilor necotate, ceea ce a însemnat că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 151/2014, potrivit cărora prevederile art. 3 nu se aplică în cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a observat că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 151/2014, cu privire la procedura de retragere a acţionarilor din societate şi cu privire la procedura de stabilire a valorii acţiunilor.

Fiind într-o procedură judiciară, consideră recurenta că instanţele aveau îndatorirea, în contextul în care procedura de retragere a fost întreruptă, să dispună o evaluare a acţiunilor în condiţiile C. proc. civ.. Abia după întocmirea pseudo-raportului de evaluare recurenta susţine că a aflat că evaluatorul desemnat de ORC Ialomiţa nu avea nici competenţa şi nici capabilitatea de a efectua evaluarea prevăzută de Legea nr. 151/2014. De asemenea, raportul nu a fost întocmit în termenul prevăzut de lege, şi de altfel nici nu mai putea fi întocmit şi folosit după rezilierea contractului cu evaluatorul, şi mai susţine recurenta că nici nu i-a fost comunicat. Instanţa de apel a respins proba cu expertiza solicitată de recurentă, considerând-o inutilă, încălcându-i astfel acesteia dreptul la un proces echitabil şi nerespectând principiul egalităţii armelor.

A mai arătat recurenta că decizia recurată este criticabilă şi sub aspectul întinderii pretenţiilor, modul de stabilire a valorii de răscumpărare a acţiunilor fiind aleatoriu, imprecis şi nefundamentat.

Recurenta concluzionează în sensul că instanţa de apel a validat hotărârea instanţei de fond în condiţiile în care tribunalul nu a stabilit în mod concret drepturile ce s-ar fi cuvenit reclamanţilor în urma retragerii din societate, folosind valoarea unitară pe acţiune stabilită în condiţii de necontradictorialitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 17.01.2018, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La termenul din 1 martie 2019 recurenta a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 151/2014, în ansamblul ei, iar, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 1, 3, 4 şi 5 din evocata lege.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea cererii şi aduce în susţinere următoarele argumente:

Legea nr. 151/2014 nu este previzibilă şi nu este suficient de clară în ceea ce priveşte aplicarea sa. Obiectul reglementarii legii este prevăzut în art. 1, acesta fiind procedura legală de urmat pentru clarificarea situaţiei acţiunilor tranzactionate pe piaţa RASDAQ, precum şi a acţiunilor tranzactionate pe piaţa acţiunilor necotate, în vederea punerii de acord cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale Directivei 39/2004. În textele următoare se reglementează conduita societăţilor şi dreptul acţionarilor de a se retrage din societate.

În totală contradicţie cu obiectul de reglementare arătat la art. 1, în art. 5 se stabileşte că prevederile art. 3, 4 şi ale art. 7 alin. (3) nu se aplică în cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzactionate pe piaţa acţiunilor necotate.

Potrivit jurisprudenţei CJUE şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunile tranzactionate pe piaţa RASDAQ se înscriu în categoria acţiunilor tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate. În acest sens, recurenta evocă hotărârea CJUE în cauza C-248/11 şi decizia penală nr. 865/13.03.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Se arată că prevederile art. 5, care exclud incidenţa prevederilor art. 3, art. 4 şi art. 7 alin. (3) asupra societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzactionate pe piaţa acţiunilor necotate, se răsfrâng şi asupra societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa RASDAQ, care sunt şi ele tot acţiuni necotate.

Consideră recurenta că, prin obiectul de reglementare al Legii nr. 151/2014 se încalcă prevederile art. 11 din Constituţia României, prin faptul că legea are prevederi ce nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, încălcându-se principiul previzibilităţii şi al accesibilităţii legii.

Legea nr. 151/2014, aşa cum este ea redactată şi promulgată, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind confuză şi neclară, nefiind respectate rigorile Legii nr. 24/2000. Instanţa constituţională, în jurisprudenţa sa, a precizat că Legea nr. 24/2000 nu constituie, în sine, o normă chiar dacă nerespectarea prevederilor sale se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 10 iulie 2012 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016).

Din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că legea trebuie să fie clară, previzibilă. Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor. Din parcurgerea textului criticat prin raportare la celelalte prevederi se constată că acesta este redactat imprecis şi confuz, în aşa fel încât nu permite oricărei persoane să înţeleagă şi să aplice prevederile în cauză, dovadă fiind faptul că nici organele fiscale nu îl aplică unitar.

Recurenta menţionează practica relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotarii împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, respectiv cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Liibeck. Ost, 198722.

Examinând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Conform art. 29 alin. (4) din lege, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile Legii nr. 151/2014, în ansamblul ei, iar, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 1, 3, 4 şi 5 din evocata lege.

Având în vedere că acţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 151/2014, Înalta Curte constată că legea în privinţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei.

De asemenea, instanţa supremă, în urma verificărilor efectuate, constată că dispoziţiile evocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

În consecinţă, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, întrucât normele legale a căror neconstituţionalitate se invocă sunt aplicabile în cauză, fiind cuprinse într-o lege în vigoare, având relevanţă asupra soluţiei ce se preconizează în legătură cu calea extraordinară de atac a recursului.

În opinia Înaltei Curţi, excepţia invocată de recurenţii-reclamanţi este neîntemeiată.

Astfel, recurenta justifică pretinsa neclaritate a legii prin existenţa unei aşa-zise contradicţii între obiectul de reglementare arătat în art. 1 al legii, pe de-o parte, şi dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege, pe de altă parte, prin care se stabileşte că prevederile art. 3, 4 şi ale art. 7 alin. (3) nu se aplică în cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate. Susţine recurenta că potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunile tranzacţionate pe piaţa RASDAQ s-ar înscrie în categoria acţiunilor tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate, însă recurenta face confuzie între noţiunile de "piaţă reglementată" şi "piaţa acţiunilor necotate".

Jurisprudenţa invocată în cauză este lipsită de relevanţă, cîtă vreme aceasta are în vedere noţiunea de piaţă reglementată, iar Legea nr. 151/2014 are ca obiect de reglementare clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate

Rezultă aşadar că nu se pune problema existenţei unei contradicţii în lege, iar împrejurarea dacă recurentei îi sunt sau nu aplicabile dispoziţiile Legii nr. 151/2014 este o chestiune ce nu poate fi tranşată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză, ci de instanţa de judecată, în soluţionarea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea completului de filtru din data de 11 mai 2018 a fost analizat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din data de 5 octombrie 2018, s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen în vederea soluţionării acestuia, la 1 martie 2019, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018 precum şi pe cele ale deciziei nr. 369 din 30 mai 2017.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Referitor la faptul că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a omis să ţină seama de faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţinea pe principiul răspunderii civile delictuale, respectiv pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., Înalta Curte constată că această critică, ce ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este invocată pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu poate fi analizată.

Astfel, este adevărat că reclamanţii intimaţi au indicat ca temei al cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 1349 C. civ., dar au indicat totodată şi dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile republicată, ale Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate. De asemenea, din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă fără nici un dubiu că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 151/2014, respectiv art. 3, coroborat cu art. 134 din Legea nr. 31/1990.

În motivarea instanţei de fond, se regăsesc de asemenea, expuse pe larg, temeiurile în drept avute în vedere de aceasta la soluţionarea cauzei, respectiv dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 134 din Legea nr. 31/1990, fără nicio referire la dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Cu toate acestea, în motivele de apel nu se regăseşte nicio critică referitoare la neanalizarea acestor prevederi legale de către instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de recurs sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Aşadar critica privind pretinsa greşită neaplicare de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 1531 şi următoarele C. civ. nu poate fi analizată direct în recurs, faţă de faptul că, aşa cum s-a arătat, aceasta nu a fost invocată prin apel, deşi recurenta pârâtă avea această posibilitate.

Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută, hotărârea instanţei de apel cuprinzând motivele pentru care s-au înlăturat, punctual, toate cele trei critici din apel, iar cu referire la dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ., precum şi la dispoziţiile art. 1531 şi următoarele C. civ., câtă vreme partea nu a înţeles să formuleze asemenea critici, instanţa de apel nu avea cum să le analizeze.

În privinţa criticii referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 151/2014, Înalta Curte constată că în realitate, aceasta constituie o veritabilă critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Astfel, recurenta susţine că în mod greşit instanţele de fond au reţinut că în cauză se aplică dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 151/2014 şi respectiv cele ale art. 134 din Legea nr. 31/1990, neţinând seama de faptul că societatea nu se află în ipoteza negativă din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014. Însă recurenta are în vedere, în susţinerea acestei critici, faptul că M. ar fi fost admisă la tranzacţionare pe sistemul alternativ AeRO, situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţele de fond.

Recurenta critică deci aplicarea greşită a textului de lege evocat prin raportare la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel ca rezultând din probatoriul administrat, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi respectiv la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, care sunt în căderea instanţelor de fond, ci legalitatea soluţiei adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţele fondului.

Şi critica privind greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 151/2014 este formulată pentru prima dată în recurs. Susţine recurenta că în lumina dispoziţiilor Directivei 2004/39 şi a hotărârii CJUE în cauza C-248/2011, M. S.A. făcea parte din categoria societăţilor necotate, ceea ce atrăgea incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 din amintita lege. Cum însă recurenta nu a invocat decât prin motivele de recurs faptul că acţiunile sale ar fi tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 151/2014, prevederile art. 3 din aceeaşi lege nu i s-ar aplica, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., deja evocate, critica nu poate fi analizată direct în recurs.

Referitor la criticile privind îngrădirea dreptului la apărare şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin respingerea de către instant de apel a cererii de efectuare a unei expertize, Înalta Curte subliniază că respingerea motivată a cererii de probatorii nu este echivalentă cu o nulitate procedurală, având în vedere că aceasta reprezintă convingerea instanţei, reţinută în considerentele hotărârii şi formată prin raportare la susţinerile părţilor şi materialul probator administrat în cauză.

Situaţia rezultă din însăşi economia încheierii din 08.06.2017 prin care instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de probatorii formulată de apelanta pârâtă, constatând că nu a fost motivată utilitatea acestei probe, prin raportare la teza probatorie propusă şi criticile concrete invocate prin apel, având în vedere şi probele deja administrate în faţa instanţei de fond.

Aşadar, în speţă, nu se poate aprecia că unul dintre elementele care au format opinia instanţei de control ar putea fi încadrat între formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile C. proc. civ.

În ce priveşte susţinerile referitoare la valoarea de 26 RON/acţiune avută în vedere de instanţa de fond, recurenta a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce ţin de administrarea şi aprecierea probelor şi de stabilirea situaţiei de fapt, aspecte ce pot nu forma obiectul vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici pronunţarea deciziei nr. 228 din 1 februarie 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 23 din 22.01.2015, nu este de natură să determine nelegalitatea soluţiei instanţei de apel, câtă vreme dreptul de retragere din societate al intimaţi continuă să existe, faţă de faptul că recurenta nu a făcut demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare.

Aşa fiind, în speţă nu se confirmă niciunul dintre motivele de casare instituite de prevederile art. 488 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, instanţa de apel dând o corectă eficientă textelor legale, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurenta S.C. M. S.A. de sesizare a Curţii Constituţionale.

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 5 şi respectiv a prevederilor Legii nr. 151/2014 în ansamblul ei.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. M. S.A. împotriva deciziei nr. 1441 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2019.