Motion to annul final decision rejected as impermissible disguised appeal; underlying ruling stands.

Şedinţa publică din data de 21 martie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1134, pronunţată la data de 17 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2018, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 36 din 2 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, în termen, recurenta A., la data de 27 aprilie 2018, motivele contestaţiei fiind depuse, ulterior, la data de 17 ianuarie 2019, solicitând: admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi admiterea recursului împotriva deciziei civile nr. 36 din 02.02.2018 şi a încheierii de şedinţă din 19.01.2018, date în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care a invocat contradicţiile dintre decizia civilă nr. 926/06.12.2016, din dosar nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 849/24.10.2010 pronunţată în dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Filiaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787/04.04.2011 din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Dolj, şi cu decizia civilă nr. 1701 A din 26.04.2016, dată în dosarul civil nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, şi cu decizia civilă nr. 91R/29.01.2016 dată în dosarul civil nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, contestatoarea a solicitat, în temeiul prevederilor art. 312 şi urm. vechiul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 304, 313, 314 şi 328 din acelaşi Cod, admiterea recursului şi a se avea în vedere casarea/modificarea deciziei civile nr. 36/2018 şi, pe cale de consecinţă, casarea deciziei civile nr. 926/06.12.2016 din dosar nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti şi a deciziei civile nr. 1701 A din 26.04.2016 din dosarul civil nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, a deciziei nr. 91R/29.01.2016 din dosarul nr. x/2012 şi a sentinţei civile nr. 7769/2014 din dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În principal, a solicitat casarea hotărârii, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecând cauza, admiterea recursului său şi respingerea acţiunii reclamantei, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În contestaţia sa, întemeiată în drept pe prevederile art. 317- 320 şi art. 328, C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea A. a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În prezenta cauză, instanţele anterioare din eroare nu au avut în vedere la soluţionare excepţii absolute incidente în cauză, în continuare, arătând contestatoarea că, pe cale de excepţie, înţelege să invoce nulitatea absolută a actelor subsecvente celor trei convenţii constatate nule absolut pentru frauda la lege prin sentinţa civilă nr. 849/2010 a Judecătoriei Filiaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787 din 04.04.2011 a Tribunalului Dolj- autorizaţie pentru executarea de lucrări din 15.02.1965 şi nr. 231/1980, contracte şi devize de lucrări şi procese-verbale de admitere a recepţiei definitive, şi nulitatea absolută a raportului de expertiză întocmit în cauză în baza respectivelor acte lovite de nulitate absolută.

Arată contestatoarea că, respectivele autorizaţii de construire, contracte, devize de lucrări şi procese-verbale de admitere a recepţiei definitive au fost întocmite tocmai în baza celor trei convenţii constatate nule absolut şi fără a se avea în vedere menţiunile din cuprinsul Cărţii Funciare C.F. nr. x privind dreptul de proprietate, conform prevederilor legale în materie.

Tot pe cale de excepţie absolută, a puterii de lucru judecat- art. 166 C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea A. apreciază decizia contestată ca fiind nelegală, întrucât, susţine contestatoarea, şi această hotărâre, şi decizia civilă nr. 36 din 02.02.2018 pronunţată în dosarul civil nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au fost pronunţate în contradictoriu cu o reclamantă care nu are calitate procesuală activă, cu încălcarea şi greşita aplicare a legii "la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite între părţi în cadrul unei proceduri judiciare anterioare cu putere de lucru judecat"- art. 166 vechiul C. proc. civ., raportat la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, art. 1201 C. civ. de la 1864.

În prezenta cauză, se arată, instanţele anterioare au ignorat cu desăvârşire puterea de lucru judecat corelativă a sentinţei civile nr. 849/24.10.2010 a Judecătoriei Filiaşi, încălcând în mod nelegal o prezumţie absolută şi admiţând în mod greşit acţiunea reclamantei, apreciind contestatoarea că excepţia absolută a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei trebuia să fie admisă, urmând ca acţiunea să fie respinsă, întrucât, reclamanta- intimata Societatea Cooperativă B., s.n., nu are calitate procesuală activă în formularea acţiunii, nu are dreptul la plata despăgubirilor solicitate, ea nefiind constructor la bunurilor pentru care se cer despăgubiri, şi nici continuatoarea în drepturi a constructorului stabilit între părţi cu putere de lucru judecat, conform sentinţei civile nr. 849 din 24.10.2010 pronunţată în dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Filiaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787/04.04.2011 din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Dolj.

În al treilea rând, a solicitat contestatoarea A. a se avea în vedere şi un alt aspect: având în vedere natura comercială a cauzei, decizia contestată, nr. 1134 din 17.04.2018 din dosar nr. x/2018 al I.C.C.J., şi decizia civilă nr. 36 din 02.02.2018, ca şi celelalte hotărâri pronunţat în cauză, au fost date cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 vechiul C. proc. civ., dispoziţii invocate la fond.

Astfel, contestatoarea a arătat că pe cale de excepţie absolută a invocat prematuritatea cererii reclamantei, solicitând admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea acţiunii.

Natura comercială a cauzei a fost stabilită de Judecătoria Deva prin încheierea de şedinţă din 12 septembrie 2011, act de procedură menţinut ulterior strămutării dispuse prin încheierea nr. 603/09.02.2012 din dosar nr. x/2011 al I.C.C.J., secţia a II-a civilă, pricina fiind strămutată la Judecătoria Sector 6 Bucureşti şi astfel, în prezenta cauză fiind incidente dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. privind procedura prealabilă obligatorie, nerespectată în cauză.

Or, în cauză, mai arată contestatoarea, nu este anexat cererii de chemare în judecată nici un înscris privind parcurgerea procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de art. 7201 vechiul C. proc. civ., ceea ce denotă încălcarea dispoziţiilor legale imperative sus- indicate, cu consecinţa respingerii acţiunii, inclusiv din această perspectivă.

Printr-un alt motiv de contestaţie în anulare invocat, contestatoarea A. a susţinut că hotărârea este pronunţată cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa instanţei, motiv de nulitate a hotărârii conform art. 159, raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, a arătat contestatoarea, a invocat chiar în faţa primei instanţe excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei- ca instanţă de fond- în soluţionarea cauzei, susţinând că, faţă de natura comercială a litigiului, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei aparţine Tribunalului, reclamanta având calitatea de comerciant, ce solicită prin acţiunea formulată despăgubiri pentru construcţiile pretins a fi incluse în activul acestei organizaţii cooperatiste, fiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii speciale nr. 1/2005.

Mai mult, s-a arătat, excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind o excepţie de ordine publică, poate fi invocată de orice parte din dosar, de instanţă din oficiu, şi în orice fază procesuală, putând fi invocată chiar şi în recurs, şi consideră contestatoarea că în mod greşit, făcând o aplicare greşită a legii, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, instanţa competentă material să soluţioneze cauza- ca primă instanţă, fiind Tribunalul.

În acest sens, arată că trebuia avut în vedere şi faptul că nu doar valoarea litigiului- de peste 100.000 RON atrage competenţa ca primă instanţă a Tribunalului în litigiile comerciale, fiind incident art. 63 din Legea nr. 31/1990, conform art. 20 din Legea nr. 1/2005, făcând corelarea cu prevederile art. 41 lit. h) din Legea nr. 1/2005 şi necesitatea ca la baza acţiunii să existe o Hotărâre A.G.A. de înlocuire a activului.

Conchizând pe acest aspect, contestatoarea a arătat că acţiunea reclamantei, având indubitabil caracter comercial, are şi un capăt de cerere de stabilire a unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu- astfel că, având în vedere atât teza I, cât şi teza a II-a a art. 2 pct. 1 lit. (a) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Tribunalului, şi nu Judecătoriei, iar apelul trebuia soluţionat de Curtea de Apel, şi nu de către Tribunal, recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, contestatoarea A. a reluat, foarte pe larg, motivele dezvoltate în susţinerea recursului şi alte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie invocate pe parcursul litigiului său, cu trimitere amplă la probatoriu, excepţii, motive de recurs, cu temeiurile de drept invocate, etc.

Legal citată, intimata SOCIETATEA COOPERATIVĂ B. nu a formulat întâmpinare.

Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare "când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" (alin. (1) pct. 1) ori "când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" (alin. (1) pct. 2), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond".

Art. 318 C. proc. civ. de la 1865 stabileşte că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie "când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă strict la competenţa instanţelor judecătoreşti aşa cum este reglementată în Cartea I (Competenţa instanţelor judecătoreşti), titlul I (competenţa materială) şi titlul II (competenţa teritorială) şi la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 158 şi 159 C. proc. civ.

Acest motiv de contestaţie în anulare vizează situaţia în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă a instanţelor judecătoreşti, iar nu eventuala nerespectare a dispoziţiilor referitoare la procedura de judecată a excepţiei de necompetenţă ori soluţiile pronunţate asupra acesteia.

În speţă, se reţine, pe de o parte, că susţinerile din cuprinsul cererii nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. pentru care poate fi retractată o hotărâre irevocabilă, pe calea contestaţiei în anulare, respectiv "când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".

Astfel, contestatoarea invocă aspecte ce nu se subsumează dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., pe care nu le poate valorifica pe calea contestaţiei în anulare generale. Criticile sale privesc, în sinteză, faptul că instanţele au soluţionat greşit cererile ce au format obiect al dosarelor între părţi, fiind invocate atât greşeli de procedură, cât şi erori de judecată.

Or, toate aspectele invocate nu se încadrează în neregulile de procedură reglementate strict de art. 317 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestaţii în anulare generale.

Prin contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea arată că se impune desfiinţarea deciziei contestate întrucât, susţine aceasta, în mod greşit instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, instanţa competentă material să soluţioneze cauza- ca primă instanţă fiind Tribunalul.

Or, motivul privitor la necompetenţă, prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, şi anume, a instanţei de recurs.

Prin urmare, este exclus şi nu poate fi utilizat pe calea contestaţiei în anulare să se invoce motive privitoare la o eventuală necompetenţă a instanţei care a judecat într-o fază procesuală anterioară, reglementare prin care, este limitată semnificativ posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţă în diferite stadii ale procesului civil.

În consecinţă, împrejurarea invocată de contestatoare nu se încadrează în noţiunea de încălcare a dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, astfel că nu este incident motivul, de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin motivul de contestaţie în anulare circumscris prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea a pretins că instanţa de recurs, din eroare, nu a observat şi nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei mai multe excepţii absolute incidente în cauză, pe care le reiterează prin contestaţia formulată: nulitatea absolută a actelor subsecvente celor trei convenţii constatate nule absolut pentru frauda la lege prin sentinţa civilă nr. 849/2010 a Judecătoriei Filiaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 787 din 04.04.2011 a Tribunalului Dolj- autorizaţie pentru executarea de lucrări din 15.02.1965 şi nr. 231/1980, contracte şi devize de lucrări şi procese-verbale de admitere a recepţiei definitive, şi nulitatea absolută a raportului de expertiză întocmit în cauză în baza respectivelor acte lovite de nulitate absolută, excepţia absolută a puterii de lucru judecat- art. 166 C. proc. civ. de la 1865, etc.

În sensul textului art. 318 teza I C. proc. civ., prin "greşeală materială" se înţelege acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi anularea recursului ca netimbrat, când la dosar se găseşte recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deşi a fost depus în termen la poştă, dar instanţa nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac, etc.

Se constată că în cauză, aspectele pe care contestatoarea le invocă drept motive ale contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza I, nu se încadrează în noţiunea de eroare materială, întrucât nu vizează aspecte formale ale judecăţii de recurs înfăptuite prin decizia atacată, ci reprezintă chestiuni de fond deduse judecăţii în recurs şi critici de netemeinicie şi nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează contestaţia în anulare, le aduce hotărârii pronunţate în recurs, acestea neputând fi analizate ca motive de contestaţie în anulare.

În realitate, subsumat motivului de contestaţie reglementat de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea supune analizei aspecte identice cu cele ce au tăcut obiectul judecăţii de recurs ori care ţin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunţate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanţele anterioare s-au pronunţat, şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Contestaţia în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii pronunţate în recurs (control care este inadmisibil deoarece vizează o hotărâre irevocabilă) pentru că s-ar deturna rolul şi scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menţionate limitativ de legiuitor prin dispoziţiile legale mai sus redate.

Administrarea şi aprecierea probatoriilor ori a dispoziţiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanţei de judecată astfel învestită şi reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.

Astfel, motivul potrivit căruia hotărârea contestată trebuie să fie rezultatul unei erori materiale se referă la săvârşirea unei greşeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În realitate, contestatoarea confundă semnificaţia sintagmei "greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial şi procedural.

Or, în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., eroarea materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă, ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, ceea ce nu poate fi analizat.

În consecinţă, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatoarei.

Conchizând, Înalta Curte reţine şi că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Pe de altă parte, căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susţinerea căii de atac fiind aspectul admisibilităţii acesteia, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerinţe, cu consecinţa respingerii căii de atac ca fiind inadmisibilă, face de prisos analiza motivelor formulate.

Cum, în speţă, instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil, analiza motivelor propriu- zise de recurs nu mai era posibilă, astfel că, şi sub acest aspect nu este cazul erorii materiale ce ţine de judecata formală a recursului, avută în vedere de prevederile art. 318 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu motivelor de contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., de la 1865, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1134 din 17 aprilie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.