Forfeiture of right to appeal for non-compliance with statutory deadline in loan repayment dispute under joint spousal liability

Şedinţa publică din data de 20 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă la data de 10 iulie 2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 60.000 euro sau în echivalent RON la momentul efectuării plăţii şi la plata dobânzii legale calulate de la data introducerii cererii până la momentul restituirii integrale, conform O.G. nr. 9/2000.

Prin sentinţa nr. 55/2017 din 5 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamant; au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 6.330 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta C. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtă; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea faţă de pârâta C.. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât şi pârâtul B. au declarat recurs.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat de recurentul-reclamant A. sunt, în esenţă, următoarele:

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod greşit prevederile art. 349 şi urm. şi pe cele ale art. 351 lit. b) C. civ.

În opinia recurentului, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale şi a evaluat probele administrate în cauză, reţinând că această datorie vizează doar pe unul dintre cei doi soţi, de vreme ce aceştia au luat suma împreună, fapt dovedit prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, martori ce au relatat că aceasta a luat efectiv şi banii nu numai că n-ar fi fost prezentă.

Or, în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 351 lit. b) C. civ., potrivit cărora soţii răspund pentru datoriile contractate împreună.

Invocă nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 349 C. civ., privind bunurile comune în devălmăşie ale celor doi soţi, dobândite în timpul căsătoriei, cât şi nesocotirea art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., privind imposibilitatea materială a preconstituirii înscrisului.

Apreciază ca fiind incident şi motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţinând, că instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a reţinut că faţă de pârâta C. nu se impune stabilirea obligaţiei de restituire a sumei de bani împrumutate.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat de recurentul-pârât B. sunt, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel, fără a proceda la o cercetare efectivă a fondului în virtutea caracterului devolutiv a apelului, fără să administreze vreo probă care să poată forma convingerea instanţei, fără să motiveze şi să arate în concret care au fost probele ce au condus la concluzia că doar pârâtul ar trebui să fie obligat la restituirea împrumutului, a nesocotit dispoziţiile prevăzute de art. 349 şi urm. şi pe cele ale art. 351 lit. b) C. civ.

În acest sens, învederează că suma de bani contractată a fost folosită exclusiv pentru achiziţionarea unui teren şi pentru nevoile familiale, stare de fapt dovedită atât prin înscrisuri, cât şi prin depoziţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond, astfel că, potrivit art. 349 C. civ., bunurile reprezintă bunuri comune în devălmăşie a soţilor, fiind dobândite în timpul regimului comunităţii legale.

Or, nesocotind dispoziţiile art. 349 şi urm C. civ., instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală, interpretând şi aplicând greşit normele de drept, întrucât bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente în materia răspunderii civile contractuale privind împrumutul de consumaţie (art. 2158 şi urm C. civ.) şi normele legale privind regimul comunităţii legale de bunuri ale soţilor (art. 349 şi urm. C. civ., art. 351 lit. b) C. civ.).

Totodată, în opinia recurentului-pârât, considerentele deciziei instanţei de apel nu cuprind analiza corespunzătoare a criticilor concrete formulate de apelantă cu privire la soluţia primei instanţe, instanţa arătând doar în termeni generali că Tribunalul Mehedinţi nu a stabilit corect starea de fapt, fără a indica modul greşit în care prima instanţă ar fi aplicat dispoziţiile legale incidente, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ce stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, ceea ce atrage incidenţa motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părţile nu prezentat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând recursurile în raport de excepţia de tardivitate, a cărei analiză este prioritară în respectarea principiului ce reglementează ordinea de soluţionare a excepţiilor, consacrat de art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererile ca tardiv formulate, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

În cauză, termenul de recurs se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care statuează că atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Termenul de recurs, fiind un termen de procedură legal, imperativ şi absolut, nerespectarea sa duce la sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentului-reclamant A. la data de 27 aprilie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanţei de apel, recursul fiind declarat cu depăşirea termenului legal, care s-a împlinit la 28 mai 2018.

Recursul declarat de acest recurent a fost transmis prin intermediul unei firme de curierat, fără a se regăsi la dosar dovada datei la care actul de procedură s-a depus la serviciu de curierat. Înalta Curte constată că cererii de recurs i-a fost ataşată, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru achitată la data de 29.05.2018 . Cum cererii de recurs i-a fost ataşată dovada achitării taxei judiciare la data de 29.05.2018, ulterior momentului la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului, reiese că acesta a fost depus la serviciul de curierat cu depăşirea termenului legal.

Recurentului-pârât B. i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 26 aprilie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la f. x din dosarul instanţei de apel, recursul fiind declarat la 29 mai 2018. Cum termenul de recurs s-a împlinit la 27 mai 2018, într-o zi nelucrătoare (duminica), acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv 28 mai 2018, declararea recursului la 29 mai 2018 fiind peste termenul legal mai sus menţionat.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca tardiv formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca tardiv formulate.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2019.