Prosecutors' salary claim allowed in neighboring court; negative jurisdictional conflict resolved in favor of Olt Tribunal.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 309 din 14 mai 2018, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - litigii de muncă şi asigurări sociale.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Raportat la obiectul acţiunii - drepturi salariale, prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 266 din C. muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiindu-i aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Conform art. 216 din Legea nr. 62/2011, "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

Reclamanţii s-au prevalat în alegerea instanţei competente să soluţioneze cauza de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Însă, cu privire la interpretarea acestor dispoziţii a fost pronunţată Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., că: sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă; art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict individual de muncă revine Tribunalului Vâlcea.

Cum niciunul dintre reclamanţi nu are calitatea de salariat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1347 din 20 noiembrie 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Olt. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt procurori şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

Litigiul de faţă este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii şi altor acte normative aplicabile în materie.

Potrivit art. 269 alin. (1) din C. muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile având ca obiect soluţionarea unor conflicte de muncă individuale se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Totodată, conform dispoziţiilor alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, a statuat că sintagma "la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Însă, ulterior, s-a pronunţat Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1), precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, s-a mai constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte (reclamantă sau pârâtă).

Prin urmare, în raport de cele statuate prin această decizie, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti competente aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea sau corespunzătoare parchetului ierarhic superior unităţii de parchet la care îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar excepţia de necompetenţă teritorială are caracter absolut, putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

Reclamanţii din speţa de faţă sunt procurori şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, aflat în circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, astfel că sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Piteşti.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 290/2018, aceştia şi-au ales ca instanţă care să le judece cauza Tribunalul Olt, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, curte care se învecinează cu cea de la Piteşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanţii C., G., K., D., H., L., B., F., J., A., E., I. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au învestit Tribunalul Olt, secţia I civilă, cu un litigiu de muncă - pretenţii băneşti.

Reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Alin. 3 al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituţională a statuat:

"46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constată că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1), coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale sunt de ordine publică, motiv pentru care reclamanţii aveau obligaţia de a sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C., G., K., D., H., L., B., F., J., A., E., I. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Piteşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN