Negative conflict of jurisdiction over individual labor dispute filed against employer court: inapplicability of Art. 127 CPC to non-judicial staff and validity of plaintiff’s territorial choice

Şedinţa publică din data de 19 martie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 mai 2018 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub număr de dosar x/2018, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la recalcularea şi plata drepturilor salariale, cu respectarea Legii nr. 153/2017, la nivel maxim cu persoanele încadrate pe funcţii identice, având aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, la instanţe egale în grad, respectiv la Tribunalul Bacău şi Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, precum şi acordarea diferenţelor rezultate, indexate cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzilor moratorii aferente.

De asemenea, au solicitat ca la calculul drepturilor salariale să fie avute în vedere recomandările Ministerului Muncii şi ale Ministerului de Justiţie care au fost transmise curţilor de apel şi care au fost anexate acţiunii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2015 şi cele ale Legii nr. 153/2017.

Prin sentinţa nr. 1708 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, incidenţa deciziei nr. 290/26.04.2018 pronunţată de Curtea Constituţională, decizie prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. S-a apreciat că această ipoteză se regăseşte şi în prezenta cauză având în vedere cadrul procesual.

Cum în cauză locul de muncă al părţilor reclamante este Judecătoria Târgovişte, iar pe de altă parte reclamantele au indicat o anumită opţiune în privinţa curţii de apel învecinată care ar dori să fie avută în vedere, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţei în favoarea Tribunalului Argeş care se află în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea (şi anume Curtea de Apel Piteşti).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la 12.11.2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 4956/2018 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă necompetenţa teritorială invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "drepturi băneşti" formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantele nu au calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, ci sunt angajaţi ai Judecătoriei Târgovişte pe funcţia de aprod, astfel cum au arătat chiar acestea.

S-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale nu modifică art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sub aspectul faptului că alegerea unei alte instanţe decât cea legal competentă aparţine exclusiv reclamantului, textul legal prevăzând că "reclamantul poate sesiza".

În consecinţă, întrucât cererea reclamantelor este, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă, iar acestea au ales să sesizeze această instanţă, Tribunalul Dâmboviţa este competent să judece cauza.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin acţiunea formulată, părţile reclamante având funcţia de aprozi în cadrul Judecătoria Târgovişte, au solicitat obligarea pârâţilor, printre care şi Tribunalul Dâmboviţa, la recalcularea şi plata drepturilor salariale cu respectarea Legii nr. 153/2017 la nivelul maxim cu persoanele încadrate în funcţii identice, având aceeaşi vechime la instanţele egale în grad, respectiv Tribunalul Bacău şi Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, precum şi acordarea diferenţelor rezultate, indexate cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzilor moratorii aferente.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează tribunalului, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Alin. 3 al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat:

"46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia".

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constată că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Se reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziţii speciale şi derogatorii, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Această chestiune nu a fost modificată de pronunţarea deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituţională, decizie ce nu vizează calitatea persoanelor cărora le sunt aplicabile prevederile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

În speţă, reclamantele nu au calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, ci sunt angajaţi ai Judecătoriei Târgovişte având funcţia de aprod.

Raportat la decizia nr. x din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, Înalta Curte reţine că reclamantele au înţeles să învestească Tribunalul Dâmboviţa cu cererea de chemare în judecată, instanţă care are şi calitatea de pârât în cauză.

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 290/2018, mai sus enunţată, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., "pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege."

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ.

Odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Cu urmare a alegerii făcute de către reclamante prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2019.