Conflict of jurisdiction over payment order for railway infrastructure fees: applicability of contractual arbitration clause to ancillary installment agreements

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3094/2018 din 16 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în speţă, temeiul juridic care fundamentează cererea formulată este reprezentat de convenţia de eşalonare şi nu de Contractul nr. x/2016, acesta fiind izvorul juridic al creanţei de care se prevalează creditoarea în formularea cererii de emitere a ordonanţei de plată.

Astfel, clauza privind atribuirea de competenţă din cuprinsul art. 39.5 din Contractul nr. x/2016 nu este aplicabilă în speţă.

Prin urmare, competenţa urmează a se stabili în considerarea regulii consacrate de art. 1016 C. proc. civ., cu trimitere la art. 107 din acelaşi cod, instanţa competentă în acest caz fiind Tribunalul Cluj, întrucât debitoarea are sediu în raza acestui tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 555/2018 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în speţă, temeiul juridic care fundamentează cererea formulată de reclamantă este reprezentat de Contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 131/2016. Astfel, clauza privind atribuirea de competenţă din cuprinsul art. 39.5 din acest contract este aplicabilă în speţă.

Potrivit art. 39.5 din Contratul nr. x/2016 s-a stabilit prin voinţa părţilor, ca orice litigiu ivit între acestea să fie soluţionat de instanţa de la sediul social al creditoarei.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de emitere a ordonanţei de plată întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 şi următoarele din noul C. proc. civ.

Pretenţiile creditoarei derivă din Contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. x/2016, aceasta invocând recunoaşterea debitului de către Societatea A. S.R.L. prin adresele indicate şi prin Convenţia de eşalonare nr. 1/x/21.06.2018.

Prin clauza atributivă de competenţă din cuprinsul art. 39.5 din Contractul nr. x/2016, părţile au convenit ca orice litigiu ivit între ele să fie soluţionat de instanţa de la sediul social al creditoarei.

Conform art. 1016 din C. proc. civ., "Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."

Art. 126 alin. (1) din acelaşi cod statuează că "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, reiese că prorogarea convenţională a competenţei intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor, în acele cazuri în care legea permite derogarea de la regulile de competenţă stabilite.

Cum prorogarea de convenţională a competenţei rezultă din înserarea în contractul încheiat de părţi a unei clauze atributive de competenţă, în speţă din art. 39.5 din Contractul nr. x/2016, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu debitoarea Societatea A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN