Negative conflict of competence resolved: civil section of the appeal court retains jurisdiction over recourse in a civil restitution case previously tried in civil instances.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă, la 30 martie 2015, sub Dosar nr. x/2015, reclamantul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea acestuia la restituirea sumei de 277 RON, cu titlu de plată nedatorată, precum şi la plata dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 2209 din 28 martie 2016, Judecătoria Buftea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti, în contradictoriu cu pârâtul A.

Prin Decizia civilă nr. 3755/A din 19 octombrie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti împotriva Sentinţei civile nr. 2209 din 28 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă.

Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1767 din 15 mai 2018 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 10 iulie 2018, sub Dosar nr. x/2015.

Prin încheierea din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionarea recursului de către un complet specializat din cadrul secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti.

Verificând competenţa de soluţionare a prezentului litigiu, din punct de vedere funcţional, după specializarea materiei în care se situează obiectul material al litigiului, Curtea a observat că învestirea este dată de soluţionarea cererii în pretenţii constând în drepturi salariale stabilite eronat, ce se susţin a fi plătite necuvenit pârâtului.

Tot în acelaşi context, instanţa a reţinut susţinerea recurentului privind efectuarea unui calcul eronat cu privire la un spor de fidelitate, ceea ce înseamnă verificarea aplicării unor norme de drept cu incidenţă în dreptul muncii, precum şi faptul că în calea de atac anterioară, apelul a fost soluţionat de către secţia civilă a Tribunalului Ilfov, în condiţiile în care la nivelul instanţei, nu există o altă secţie specializată în soluţionarea conflictelor de muncă.

De asemenea, instanţa a reţinut susţinerea intimatului-pârât în privinţa obiectului judecăţii ca fiind litigiu de muncă şi faţă de existenţa în cadrul Curţii de Apel Bucureşti a secţiei specializate în materie, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a făcut aplicarea art. 99 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea către secţia competentă funcţional din cadrul aceleiaşi instanţe.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată la secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 21 noiembrie 20128, sub nr. x/2015.

În şedinţa publică din 11 decembrie 2018, instanţa de dreptul muncii a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea prezentei cereri de recurs.

Prin încheierea din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi declinată competenţa funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 94 din C. proc. civ., care stabileşte litigiile de competenţa judecătoriei, iar printre acestea nu se numără pricinile de dreptul muncii, speţa de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul" şi prin urmare, în litigiile de muncă competenţa de primă instanţă revine tribunalelor, neexistând litigii de muncă care să se judece de către judecătorii.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21 ianuarie 2019, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte, constată că în etapa de fond, cauza de faţă a fost soluţionată de un complet civil al Judecătoriei Buftea, iar apelul împotriva sentinţei de primă instanţă a fost judecat de un complet civil al Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Tot în acelaşi context, se reţine că în primă instanţă conflictele individuale de muncă se judecă în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, iar în cele două faze procesuale se constată că nu s-a pus problema competenţei materiale/funcţionale de judecare a prezentei cauze, pricina fiind soluţionată de complete de drept civil, ca şi cauză civilă.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca instanţă de recurs nu a pus în discuţia părţilor necompetenţa de soluţionare a pricinii de către instanţa de apel/instanţa de fond şi nu a anulat decizia dată în apel, ca urmare a constatării necompetenţei materiale de soluţionare a pricinii de către un complet civil.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că nu există niciun temei legal pentru ca instanţa de dreptul muncii să judece calea de atac a recursului într-o pricină judecată în primă instanţă şi în apel ca litigiu civil, fără o compunere a completului de dreptul muncii şi fără a se stabili competenţa unui complet specializat în litigii de muncă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.

GGC - NN