Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 510/2019 AI generated

Admissibility of revision for contradictory judgments: conflict between secured and unsecured status of subrogated assignee in insolvency claims table

Case Number Decizia nr. 510/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the assignee creditor, thereby upholding the Court of Appeal’s final decision that classified the creditor’s claim as unsecured rather than secured. The dispute arose within insolvency proceedings, where the creditor challenged the definitive table of claims, arguing that its claim—acquired via assignment from a mortgage guarantor who was subrogated after partial enforcement of collateral—should be registered as a secured claim consistent with prior final judgments. The lower appellate court had reclassified the claim as unsecured, relying on the interpretation that competition between the initial secured creditor and the subrogated guarantor/assignee must be resolved according to the specific provisions of the Insolvency Law regarding the treatment of assets and the distinction between the debtor’s estate and the guarantor’s property. The Supreme Court ruled that the revision was inadmissible under Article 509(1) point 8 of the Code of Civil Procedure because the mandatory conditions for revision based on conflicting final judgments were not met; specifically, the authority of the judgment (res judicata) had been explicitly invoked and addressed by the appellate court in the second proceeding, and the alleged contradiction between the judgments’ reasoning did not constitute a violation of the positive effect of res judicata that could be remedied through revision under the procedural rules in force at the time.

Legislator headnote

AI generated

art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, art. 1108 pct. 3 din C. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 1107 C. civ, art. 117 din Legea nr. 71/2011, art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006; Admissibility of revision for contradictory judgments: conflict between secured and unsecured status of subrogated assignee in insolvency claims table: The dispute arose within insolvency proceedings, where the creditor challenged the definitive table of claims, arguing that its claim—acquired via assignment from a mortgage guarantor who was subrogated after partial enforcement of collateral—should be registered as a secured claim consistent with prior final judgments. The lower appellate court had reclassified the claim as unsecured, relying on the interpretation that competition between the initial secured creditor and the subrogated guarantor/assignee must be resolved according to the specific provisions of the Insolvency Law regarding the treatment of assets and the distinction between the debtor’s estate and the guarantor’s property. The Supreme Court ruled that the revision was inadmissible under Article 509(1) point 8 of the Code of Civil Procedure because the mandatory conditions for revision based on conflicting final judgments were not met; specifically, the authority of the judgment (res judicata) had been explicitly invoked and addressed by the appellate court in the second proceeding, and the alleged contradiction between the judgments’ reasoning did not constitute a violation of the positive effect of res judicata that could be remedied through revision under the procedural rules in force at the time.

Keywords

AI generated
revision of a judgment insolvency assignment of estate claims subrogated property article of civil procedure legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006
să fie trecută în categoria creanţelor chirografare conform art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, iar nu în categoria creanţelor garantate, conform art.
art. 1108 pct. 3 din C. civ
În temeiul art. 1108 pct. 3 din C. civ.
art. 22 alin. (6) C. proc. civ
art. 1107 C. civ
A mai apreciat instanţa că şi cea de-a doua critică este nefondată, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că subrogaţia a avut loc în condiţiile art. 1107 C. civ.
art. 117 din Legea nr. 71/2011
Totodată, nu au putut fi reţinute susţinerile apelantei, referitoare la faptul că dispoziţiile art. 117 din Legea nr.
art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
(3) şi (4) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Serves as the main legal ground for dismissing the revision request as inadmissible due to non-fulfillment of the conditions for revision based on contradictory judgments.
art. 513 alin. (4) C. proc. civ
civ., iar în raport cu prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 2028/2017
În motivare, revizuentul susţine că decizia a cărei revizuire se solicită, intră în contradicţie cu Decizia civilă nr. 2028/2017 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr.
Decizia civilă nr. 2592/2018
x/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, care ar fi fost încălcat prin Decizia civilă nr. 2592/2018 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Serves as the main legal ground for dismissing the revision request as inadmissible due to non-fulfillment of the conditions for revision based on contradictory judgments.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, la data de 26 februarie 2018 sub nr. x/2018, debitoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator special a formulat contestaţie la tabelul definitiv de creanţe prin care a solicitat modificarea înscrierii B. în tabelul definit, în sensul înscrierii B. cu o creanţă garantată în cuantum de 2.763.485,35 RON şi cu o creanţă chirografară în cuantum de 7.268.165.59 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la data de 1 martie 2018 sub nr. x/2018 creditoarea B. a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv al obligaţiilor debitoarei A. S.R.L., prin care a solicitat rectificarea acestuia, în sensul în care creanţa creditorului C. să fie trecută în categoria creanţelor chirografare conform art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, iar nu în categoria creanţelor garantate, conform art. 121 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ.

Cele două contestaţii au fost conexate prin încheierea din 2 aprilie 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 2429 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă contestaţia formulată de debitoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator special şi s-a dispus înscrierea creditorului B. S.A. la masa credală a debitorului S.C. A. S.R.L. cu o creanţă garantată în cuantum de 2.763.485,35 RON şi cu o creanţă chirografară în cuantum de 7.268.165,59 RON, fiind respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea B. împotriva tabelului definitiv.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul-sindic a reţinut că B. S.A. a încheiat cu debitorul un contract de credit garantat de D. cu contract de ipotecă - în limita sumei de 696.601 euro.

După data deschiderii procedurii, faţă de debitorul S.C. A. S.R.L., creditorul B. S.A. a formulat cerere de înscriere la masa credală pentru suma de 10.853.308,89 RON, sumă care a fost înscrisă în tabelul preliminar în categoria creanţelor garantate.

În cadrul Dosarului de executare nr. x/2013 al BEJ E., imobilul afectat de ipoteca B. al garantului ipotecar a fost valorificat pentru suma de 183.795,76 euro. În temeiul art. 1108 pct. 3 din C. civ. de la 1864 garantul ipotecar D. s-a subrogat în drepturile creditorului B. în limita sumei de 183.795,76 euro (821.658,95 RON). Ulterior, această creanţă a fost cesionată de garantul ipotecar numitului C.

La data de 20 februarie 2018, administratorul judiciar al debitoarei a publicat tabelul definitiv al obligaţiilor debitorului, în care creditorul B. S.A. a fost înscris în categoria creditorilor garantaţi la un cuantum aşa cum a fost stabilit de judecătorul-sindic, prin încheierea din 27 noiembrie 2017, anume 801.956 euro, respectiv 3.585.144,30 RON şi cu suma de 6.446.505,64 RON, în categoria creditorilor chirografari.

În acelaşi tabel definitiv creditorul cesionar C. a fost înscris cu suma de 821.658,95 RON, în categoria creditorilor garantaţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea B. solicitând, în principal, schimbarea în tot a hotărârii, respingerea în tot a contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. şi admiterea contestaţiei împotriva tabelului definitiv de creanţe formulată de creditoarea B., cu consecinţa modificării tabelului, în sensul înscrierii creditorului C. în categoria creditorilor chirografari, iar nu în categoria creditorilor garantaţi, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei şi respingerea contestaţiei împotriva tabelului definitiv al debitoarei formulate de S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia civilă nr. 2592 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul creditoarei B. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2429 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:

Admite contestaţia formulată de B. S.A. şi dispune înscrierea creanţei creditorului C. în tabelul definitiv în categoria creanţelor chirografare.

Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de debitoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că nu este fondată critica referitoare la faptul că nu este nici decisiv şi nici decizoriu considerentul din Sentinţa civilă nr. 3051 din 22 mai 2017 cu privire la legea aplicabilă şi astfel nu are autoritate de lucru judecat.

Astfel, chiar dacă motivele supraabundente, care reprezintă considerente de drept cum e cazul în speţă, din conţinutul hotărârii nu susţin vreuna din soluţiile date de instanţă cererilor cu care a fost învestită, fiind redate în hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii şi deci cu încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., acestea vor intra sub autoritatea de lucru judecat dacă partea interesată (prejudiciată prin inserarea lor în cuprinsul hotărârii) nu va uza de exercitarea căii de atac împotriva acestora.

În concluzie, indiferent de modul de calificare a acestor considerente, ele au intrat sub autoritatea de lucru judecată câtă vreme B. nu a înţeles să formuleze apel împotriva considerentelor Sentinţei nr. 3051 din 22 mai 2017.

A mai apreciat instanţa că şi cea de-a doua critică este nefondată, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că subrogaţia a avut loc în condiţiile art. 1107 C. civ. de la 1864. Totodată, nu au putut fi reţinute susţinerile apelantei, referitoare la faptul că dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 71/2011 se referă doar la data naşterii creanţei nu şi la efectele subrogaţiei, câtă vreme legiuitorul nu face o astfel de distincţie, textul de lege delimitând în mod clar momentul la care se raportează aplicabilitatea legii civile, respectiv naşterea creanţei.

Critica referitoare la faptul că în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că executarea garantului ipotecar are acelaşi regim precum distribuirea efectuată în procedura insolvenţei este fondată. Astfel, în mod greşit judecătorul sindic a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 121 şi 123 din Legea nr. 85/2006 cu privire la ordinea de preferinţă a creanţelor, deoarece aceste dispoziţii se referă strict la fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului şi a altor bunuri cum este cazul de faţă. În speţă, ceea ce s-a executat silit este un bun proprietatea garantului ipotecar D., iar nu un bun al debitoarei S.C. A. S.R.L.

De asemenea, s-a apreciat a fi fondată şi ultima critică, instanţa reţinând că în ceea ce priveşte valorificarea unui bun grevat şi modul de înscriere în tabelul de creanţe sunt incidente dispoziţiile art. 71 alin. (3) şi (4) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 71 alin. (3) şi 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 rezultă că înscrierea cesionarului garantului ipotecar nu se poate face decât în categoria creanţelor chirografare cu privire la concursul între cei doi creditori.

Împotriva acestei decizii, revizuentul C. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în raport cu prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea Deciziei civile nr. 2592/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

În motivare, revizuentul susţine că decizia a cărei revizuire se solicită, intră în contradicţie cu Decizia civilă nr. 2028/2017 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, întrucât motivarea celor două hotărâri cuprinde considerente contradictorii cu privire la aceeaşi situaţie de drept derivată din Contractul de cesiune de creanţă nr. x având ca obiect suma de 183.795,76 euro datorată de debitoarea S.C. A. S.R.L. cedentului şi consecinţele actului juridic menţionat anterior în plan procedural în materia insolvenţei referitor la înscrierea în tabelul creditorilor.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 2028/2017 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/2013, prin care s-a respins apelul formulat de A. şi D., menţinându-se sentinţa atacată ca legală şi temeinică, s-a reţinut:

"Curtea apreciază că temeiul regresului garantului ipotecar împotriva debitorului îl reprezintă subrogaţia legala în drepturile creditorului plătit, iar efectul subrogaţiei este acela ca subrogatul, în speţă garantul ipotecar dobândeşte toate drepturile creditorului plătit. Curtea reţine că în cazul subrogaţiei, subrogatul ia locul creditorului numai pentru ceea ce el a plătit efectiv, urmând a recupera de la debitor numai suma plătită, iar nu valoarea nominală a creanţei, ca în cazul cesiunii de creanţă. Prin urmare, întrucât creditorul plătit avea un drept de creanţă înscris în tabelul de creanţe acest drept este dobândit şi de garantul ipotecar".

În motivarea Sentinţei nr. 2429 din 23 aprilie 2018, judecătorul sindic reţine că "singurul argument invocat de către B. cu privire la înscrierea creanţei subsemnatului în categoria creanţelor chirografare este aplicabilitatea în speţă a legii noi adică art. 1598 noul C. civ., în raport cu care creanţele dobândite prin subrogare au o ordine de preferinţă în urma creditorului subrogat". Instanţa a conchis că cele susţinute de creditorul B. nu pot fi primite.

Mai arată revizuentul, că Sentinţa nr. 3051 din 22 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva măsurii luate de către administratorul judiciar nu a fost atacată sub niciun aspect de către B., cu toate că instanţa a respins capătul de cerere referitor la măsura înlăturării subsemnatului din tabelul definitiv de creanţe.

Lipsa exercitării căii de atac echivalează cu o însuşire în tot a hotărârii atât din punctul de vedere al considerentelor cât şi al dispozitivului.

Spre deosebire de vechiul C. proc. civ., potrivit căruia, calea de atac putea fi exercitată doar cu privire la dispozitiv indiferent de considerentele reţinute în motivarea hotărârii, în actuala reglementare legiuitorul a pus la îndemâna părţilor posibilitatea înlăturării acelor considerente care ar putea avea consecinţe vătămătoare.

Apelanta nu a uzat de căile legale de reformare a sentinţei vătămătoare încercând să înlăture puterea lucrului judecat din Sentinţa nr. 305l/2017 în calea de atac împotriva unei sentinţe fondate tocmai pe argumentele din sentinţa rămasă definitivă prin neapelare, ceea ce a şi obţinut, instanţa de apel încălcând puterea lucrului judecat şi chiar a propriului raţionament din decizia anterioară.

Aşa cum rezultă din considerentele primei hotărâri, instanţa a stabilit că subrogatul are aceleaşi drepturi ca persoana de la care a preluat creanţa, astfel încât numai o motivare contrară ca cea invocată de B. în apelul ce face obiectul celei de a doua hotărâri ar putea justifica o soluţie de admitere a apelului B.

Aşadar, problema de drept care se pune, este tipul de creanţă pe care revizuentul l-a dobândit asupra debitorului, prima hotărâre reţinând că revizuentul a dobândit acelaşi drept ca şi creditoarea B., iar cea de-a doua hotărâre reţine că, deşi creanţa B. este o creanţă garantată, creanţa sa este doar chirografară.

Prin urmare, având în vedere contradicţia dintre considerentele care au stat la baza celor două hotărâri şi întrucât prima hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire şi anularea Deciziei civile nr. 2592/2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Motivul de revizuire invocat de revizuent - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea Deciziei civile nr. 2592/2018 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, întrucât aceasta intră în contradicţie cu Decizia civilă nr. 2028/2017 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, având în vedere că motivarea celor două hotărâri cuprinde considerente contradictorii cu privire la aceeaşi situaţie de drept derivată din Contractul de cesiune de creanţă nr. x având ca obiect suma de 183.795,76 euro.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul C., întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., stabileşte că revizuirea poate fi cerută dacă "există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin urmare, în cazul admiterii cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv, instanţa care soluţionează cererea de revizuire, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate decât să anuleze cea din urmă hotărâre, astfel că art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ are în vedere numai încălcarea, de către instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre, a efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, care presupune, conform art. 431 alin. (1) din cod, tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză.

Tot în acest context, se reţine că termenul pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a celei de-a doua hotărâri, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar nu de la data comunicării, astfel că, prin hotărâri potrivnice se înţelege o contrarietate între dispozitivele celor două hotărâri, care poate fi cunoscută de părţi chiar de la momentul pronunţării celei de-a doua hotărâri şi care poate rezulta numai din nesocotirea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Or încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat poate fi cunoscută numai prin compararea considerentelor celei de-a doua hotărâri cu cele ale primei hotărâri.

Astfel, calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârii potrivnice are ca unică finalitate înlăturarea celei de-a doua hotărâri din ordinea juridică, fără a se putea ori a fi necesar a se obţine reformarea sa, deoarece instanţa care a pronunţat-o a nesocotit împrejurarea că erau îndeplinite condiţiile pentru invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, se reţine, din analiza cererii de revizuire formulată de revizuentul C. că aceasta a fost întemeiată pe prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin intermediul art. I, pct. 61 din Legea nr. 310/2018, care prevăd că:

"dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite caza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Interpretarea acestui text de lege vizează faptul că permite revizuirea hotărârilor şi pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., însă această modificare nu se aplică decât în cazul în care cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire se cere este pronunţată într-un proces început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, în virtutea art. 27 din acelaşi cod.

În acest context, se reţine că cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă strict prin raportare la obiectul său, fără a intra în analiza pretinsului efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat atribuit Deciziei nr. 2028/2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, care ar fi fost încălcat prin Decizia civilă nr. 2592/2018 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

De asemenea, una dintre condiţiile revizuirii pentru motivul reglementat în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinută în doctrină şi jurisprudenţă, este ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces sau, dacă a fost invocată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei. Cu alte cuvinte, este necesar ca autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri să nu includă şi soluţia asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat a primei hotărâri.

În speţă, pretinsa autoritate de lucru judecat pozitivă a fost invocată de revizuent în cadrul apelului soluţionat prin decizia a cărei revizuire se cere, iar instanţa de apel a ţinut cont de ea, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul considerentelor acesteia.

Astfel, prin hotărârea pronunţată, instanţa nu a negat dreptul creditorului C. de a se îndestula din bunul imobil al A. asupra căruia poartă garanţia Băncii, ceea ce ar fi reprezentat o încălcare a autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere nu a stabilit că C. este un creditor chirografar, deşi în Dosarul nr. x/2013 se stabilise că el este un creditor garantat, deoarece se subrogă în drepturile unui creditor garantat. Instanţa a reţinut numai că soluţia dată de legiuitor concursului dintre creditorul iniţial şi garantul ipotecar subrogat în urma unei plăţi parţiale în drepturile primului nu permite înscrierea celui de-al doilea în tabelul definitiv în categoria creditorilor garantaţi, prin raportare la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, decât în măsura în care valoarea bunului care face obiectul garanţiei acoperă în întregime creanţa neîncasată a creditorului iniţial şi numai în limita diferenţei dintre valoarea bunului şi această creanţă neîncasată a creditorului iniţial.

Aşadar, din analiza pretinsei contrarietăţi a considerentelor rezultă că, în realitate, aceasta nu există, iar calea extraordinară de atac a revizuirii, astfel cum aceasta a fost exercitată, în forma în vigoare a C. proc. civ., la data deschiderii procedurii insolvenţei S.C. A. S.R.L., nu permite remedierea încălcării efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva Deciziei civile nr. 2592 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva Deciziei civile nr. 2592 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.

GGC - NN