Employer's fuel-loss claim against employees assigned to Bucharest Tribunal in negative jurisdiction conflict
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling in favor of the Bucharest Tribunal, Section VIII for labor disputes and social insurance, which is to hear the employer's claim against two employees for recovery of a 31,431 RON fuel loss. The employer, a national railway company, had sued through its Cluj branch, and the Bucharest Tribunal declined territorial jurisdiction in favor of the Cluj Tribunal, which in turn declined it back, prompting the conflict. The High Court held that, under Article 269 of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011, territorial jurisdiction in individual labor disputes is exclusively derived from the claimant's domicile, residence, or, in the employer's case, its registered seat; the employer's registered seat is in Bucharest, and its choice of a procedural seat in Cluj is irrelevant for competence, as is the branch's lack of legal personality. The decisive legal basis rests on the mandatory and exclusive nature of these jurisdiction rules, which do not allow the employer to choose between its main seat and a branch location, thereby vesting jurisdiction in the Bucharest Tribunal, with the case to be remanded there for continuation.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 107 din C. proc. civ, art. 56 alin. (2) din C. proc. civ, art. 56 alin. (2) C. proc. civ, art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011, Art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Employer's fuel-loss claim against employees assigned to Bucharest Tribunal in negative jurisdiction conflict: The employer, a national railway company, had sued through its Cluj branch, and the Bucharest Tribunal declined territorial jurisdiction in favor of the Cluj Tribunal, which in turn declined it back, prompting the conflict. The High Court held that, under Article 269 of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011, territorial jurisdiction in individual labor disputes is exclusively derived from the claimant's domicile, residence, or, in the employer's case, its registered seat; the employer's registered seat is in Bucharest, and its choice of a procedural seat in Cluj is irrelevant for competence, as is the branch's lack of legal personality. The decisive legal basis rests on the mandatory and exclusive nature of these jurisdiction rules, which do not allow the employer to choose between its main seat and a branch location, thereby vesting jurisdiction in the Bucharest Tribunal, with the case to be remanded there for continuation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish jurisdiction in the negative conflict of competence, ordering the case to be sent to the competent court.
Full text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4442 din 30 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei; a fost declinată cauza Tribunalului Cluj, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, prin excepţie de la regula de drept comun, înscrisă în art. 107 din C. proc. civ. (potrivit căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel").
Aşadar, în vederea determinării competenţei teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenţei, în sensul că reclamantul, are alegerea de competenţă între instanţa de la domiciliul sau de la locul de muncă.
În speţa de faţă, deşi din Regulamentul de organizare şi funcţionare al S.N.T.F. C.F.R. Călători S.A. rezultă că Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj este o sucursală, lipsa personalităţii juridice este lipsită în acest caz de relevanţă juridică, raportat la prevederile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., care statuează că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
Raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, care are sediul în municipiul Cluj.
Mai mult, reclamanta şi-a individualizat şi precizat sediul în municipiul Cluj. De altfel şi locul de muncă, stabilit de părţi prin contract individual de muncă este tot în judeţul Cluj şi pentru întreg demersul juridic desfăşurarea actelor procedurale în acelaşi loc asigură o mai bună administrarea a actului de justiţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 3375/2018 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, fiind vorba de un conflict de muncă, în condiţiile în care litigiul vizează răspunderea patrimonială a salariatului, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicţia muncii.
Conform prevederilor art. 269 C. muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Aceste dispoziţii sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind astfel reglementată în mod expres o competenţă teritorială exclusivă şi absolută în această materie.
Raportat la împrejurarea că sediul reclamantei este în Bucureşti, instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.
Apărările pârâţilor referitoare la atribuţiile sucursalelor de încheiere a contractelor individuale de muncă şi la aplicarea prevederilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi primite, în condiţiile în care la verificarea competenţei nu se pune în discuţie capacitatea procesuală a sucursalei, nu se discută calitatea acesteia de reprezentant, iar prevederile invocate nu pot adăuga la dispoziţiile exprese prevăzute de normele de competenţă absolută din Codul muncii.
Textul legal anterior menţionat (art. 269 C. muncii) nu lasă la alegerea reclamantului - angajator, instanţa competentă, respectiv angajatorul nu are opţiunea de a introduce acţiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în schimb norma legală prevede expres că instanţa competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator).
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a solicitat obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat unităţii, în valoare de 31.431 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 6.490 kg motorină, cu cheltuieli de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 266 din C.muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".
C. muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:
a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;
c) sindicatele şi patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.
Art. 269 din acelaşi cod statuează că:
"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Reclamanta în prezenta cauză este Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., chiar dacă cererea a fost formulată prin Sucursala Regională De Transport Feroviar De Călători Cluj, reclamanta având sediul în Bucureşti.
Alegerea sediului procesual în jud. Cluj vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, neavând relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.
GGC - NN