Forensic accounting fee increase challenged on cassation for failure to articulate statutory grounds of illegality

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la 2 iunie 2009 sub Dosar nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B., a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a primi de la reclamantă plata sumei de 3.927.170,82 RON, în baza Contractului de execuţie nr. x/2007, ca urmare a intervenirii compensaţiei legale între creanţele pârâtei şi ale reclamantei şi să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a primi de la reclamantă plata sumei de 3.403.767,26 RON în baza Contractului de execuţie nr. x/2007, ca urmare a intervenirii compensaţiei legale între creanţele pârâtei şi ale reclamantei.

Prin Sentinţa comercială nr. 5120/20.04.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B., fiind obligată reclamanta la plata sumei de 5.324,73 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 533/25.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2009 a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis, prin Decizia nr. 532 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2009, dispunându-se casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanţei de apel la data de 27 iunie 2013, sub numărul de dosar x/2009.

Prin Decizia civilă nr. 257 din 16 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei S.C. B. S.A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei comerciale nr. 5120 din 20 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au depus recursuri motivate reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., cele trei recursuri fiind înregistrate sub acelaşi număr unic x/2009* la 11 iulie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin Decizia nr. 1514 din 3 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2009 a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., invocată de intimatele-pârâte S.C. B. S.A., prin lichidator C.I.I. D. şi S.C. C. S.R.L., a fost admisă excepţia lipsei de interes în promovarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte S.C. B. S.A. prin lichidator C.I.I. D. şi S.C. C. S.R.L., invocată din oficiu; s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 257 din 16 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; au fost respinse, ca lipsite de interes, recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. B. S.A. prin lichidator C.I.I. D. şi S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 8 noiembrie 2013, ambele pronunţate de aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanţei de apel la data de 18 februarie 2016, sub numărul de dosar x/2009.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expertul contabil E. a fost ataşat la dosar la data de 30 martie 2018, în privinţa sa fiind formulate obiecţiuni de către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

La data de 3 decembrie 2018, apelanta-reclamantă A. S.A. a depus declaraţia autentificată cu Încheierea nr. 2248 din 27 noiembrie 2018, emisă de notarul public F. prin care declară că, "în temeiul art. 246 din vechiul C. proc. civ., renunţ în mod irevocabil la judecata cererii ce face obiectul Dosarului nr. x/2009 şi, în temeiul art. 247 din vechiul C. proc. civ., renunţ în mod irevocabil la dreptul pretins în Dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti".

Cu privire la cererea expertului contabil de suplimentare a onorariului de expert, apreciază instanţa că se impune respingerea sa, ca neîntemeiată.

Astfel, expertul contabil E. a fost desemnat prin încheierea din 23 septembrie 2016, fiindu-i fixat un onorariu provizoriu în sumă de 6.000 RON în sarcina apelantei-reclamante, acesta fiind achitat cu Ordinul de plată nr. x, iar la data de 30 martie 2018, expertul contabil E. a formulat cerere de majorare onorariu, prin care a pretins suplimentarea onorariului cu suma de 15.870 RON.

Analizând actele anexate acestei cereri, Curte a constatat că nu s-a făcut dovada în sensul că numărul de ore alocate de către expert pentru efectuarea expertizei şi tarifele orare sunt cele evidenţiate în înscrisul denumit "deviz/calcul justificativ" având în vedere că în prezenta cauză, au fost acordate opt termene de judecată pentru ca expertul contabil să efectueze expertiza dispusă de instanţă în al treilea ciclu procesual după casarea cu trimitere spre rejudecare şi să depună raportul întocmit în acest sens.

Or, o atare conduită a expertului contabil a survenit deşi, potrivit art. 209 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., "expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată", adică cel târziu la data de 13 noiembrie 2016.

Mai mult, aşa cum atestă şi încheierile următoare, pronunţate în prezentul dosar, expertul contabil nu a răspuns complet la obiectivele stabilite de instanţă, motiv pentru care a fost necesară acordarea altor două termene de judecată.

Toate aceste considerente au conturat convingerea instanţei că, în temeiul art. 201 alin. (1) şi a art. 213 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., nu se impune acceptarea cererii expertului contabil E. de majorare a onorariului iniţial de 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurentul Cabinet de expert contabil E. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii recurentului privind solicitarea de majorare a onorariului de expert.

În opinia sa, recurentul consideră hotărârea netemeinică şi nelegală având în vedere următoarele criticile: art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cu privire la solicitarea recurentului de majorare a onorariului de expert, motivată de faptul că, în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte niciun argument de fapt sau de drept care să sprijine soluţia din dispozitivul deciziei atacate care să sprijine soluţia privind respingerea majorării onorariului de expert; art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, privind interpretarea greşită a înscrisurilor justificative depuse în cauză în susţinerea solicitării de majorare a onorariului de expert, fiind vorba de aprecierea eronată a probelor, instanţa a reţinut o altă situaţie de fapt; art. 304 pct. 10 C. proc. civ. de la 1865, - instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă depuse în cauză, în speţă documentele justificative care probau solicitarea majorării onorariului de expert.

Astfel, în ceea ce priveşte imputarea faptului că nu s-a făcut dovada orelor alocate pentru efectuarea expertizei şi tarifele orare folosite, recurentul precizează că atât tarifele orare cât şi orele efectuate au fost evidenţiate în înscrisul denumit "deviz/calcul justificativ", în care a fost menţionată fiecare activitate desfăşurată de expertul desemnat pentru realizarea expertizei

Au fost justificate orele alocate menţionate în devizul ataşat majorării onorariului prin probele depuse la dosar pe parcursul judecăţii cât şi prin înscrisurile ataşate la solicitarea majorării onorariului şi la deviz/calcul justificativ.

În acest sens, susţine că suma netă de 10.658 RON menţionată în deviz ca onorariu încasat de expert se datorează pentru activitatea desfăşurată de acesta pe parcursul a 2 ani, iar faţă de devizul justificativ depus în instanţă la data de 13/04/201, recurentul arată că a mai efectuat şi alte operaţiuni aduse la cunoştinţa instanţei prin actele depuse la dosarul cauzei.

Toate aceste activităţi desfăşurate de expertul desemnat nu au fost incluse în decontul depus în data de 13 aprilie 2018, deoarece acestea au fost desfăşurate ulterior depunerii acestuia.

În acest context, recurentul susţine că atât devizul/calculul justificativ cât şi probele ataşate acestuia (procesele-verbale, comunicări pe email cu părţile, experţii parte şi instanţă, etc.) au putut formula instanţei de judecată o privire de ansamblu a întinderi expertizei şi durata acesteia, iar în ceea ce priveşte tariful orar practicat menţionează că acesta este în limitele celor practicate şi de restul colegilor săi, experţi tehnici judiciari specializarea contabilitate.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei, potrivit căreia, în prezenta cauză au fost acordate opt termene de judecată până la depunerea raportului de expertiză dispus în cauză, recurentul arată următoarele:

Având în vedere că instanţa a dispus efectuarea expertizei cu experţi parte şi că aceştia au solicitat în numele clienţilor lor amânarea pentru a se asigura că sunt luate în calcul toate înscrisurile/dovezile favorabile acestora, iar prin solicitarea transmisă instanţei, expertul desemnat nu a făcut altceva decât să prezinte situaţia şi solicitarea ambelor părţi prin reprezentanţii experţi, sens în care consideră că în situaţia dată expertul desemnat era obligat să înştiinţeze instanţa şi să realizeze expertiza împreună cu experţii părţilor, expertul desemnat neavând nicio vină pentru nerealizarea expertizei.

Tot în acelaşi context, recurentul susţine, faţă de împrejurarea că instanţa a dispus expertiza cu experţi parte, iar unul dintre aceştia i-a solicitat în scris solicitarea unui nou termen pentru formularea unei opinii diferite de expertul desemnat, a considerat că amânarea depunerii raportului nu se datorează expertului desemnat, ci procedurii legale prin care se desfăşoară expertiza.

Astfel, recurentul, în calitate de expert contabil judiciar desemnat de instanţă, consideră că s-a achitat de toate obligaţiile legale impuse de vechiul C. civ., de O.U.G. nr. 2/2000, cât şi de obligaţiile impuse de reglementările profesionale impuse de organismul profesional CECCAR. Totodată, consideră că solicitarea de majorare a onorariului este justificată tocmai datorită complexităţii lucrării recunoscută de însăşi instanţa de judecată, care însă nu a ţinut cont de acest lucru.

În concluzie, instanţa de recurs trebuie să constate că recurentul a fost grav prejudiciat prin soluţia adoptată de instanţa de apel, deoarece nu a avut în vedere toate probele/înscrisurile depuse la dosarul cauzei pe parcursul judecării, urmând ca recurentul, în calitatea sa de expert desemnat, să suporte costul judecării procesului fără ca acesta să aibă un interes în dosar.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia, în considerarea următoarelor argumente:

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Din observarea criticilor formulate constatându-se că, motivele invocate de către recurent în susţinerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere a probelor în cauză.

Astfel, deşi recurentul a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt, cu referire la probele administrate, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Deşi în cuprinsul declaraţiei de recurs, recurentul a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 punctele 7, 8 şi 10 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluţiei, privind stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor, respectiv o descriere a parcursului dosarului cu referire la încheierile de şedinţă prin care s-a dispus amânarea cauzei, ca urmare a depunerii cu întârziere nejustificată a raportului de expertiză dispus în cauză, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurent au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 2019/2005.

Astfel, din lecturarea cererii de recurs, nu rezultă care ar fi criticile de nelegalitate aduse de către recurent deciziei pronunţate în apel, care fac obiectul recursului, evocând în parte, probatoriul administrat în cauză, iar pe de altă parte, acesta este nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la faptul că instanţa a apreciat că nu se impune acceptarea cererii expertului contabil E. de majorare a onorariului iniţial, deşi în acest sens, recurentul nu indică, în mod expres, un text de lege aplicat greşit de către instanţa de apel sau o prevedere legală încălcată de aceasta instanţă.

Simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 10 a fost făcută doar formal.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul Cabinet de expert contabil E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul Cabinet de expert contabil E. împotriva Deciziei civile nr. 2484A/2018 din 7 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.

GGC - NN