Conflict of jurisdiction in a payment order for litigation costs: ex officio invocation of relative territorial incompetence barred by procedural law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 24 noiembrie 2017, reclamanta Compania de Apă Oradea S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri pe calea ordonanţei de plată, prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 11.583,34 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că debitoarea a formulat o contestaţie în anulare în Dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunţat Decizia nr. 2880/CA din 16.12.2016 a Curţii de Apel Oradea, pe cale de consecinţă fiind format un alt dosar - nr. x/2017 - R în care s-a pronunţat Decizia nr. 340/CA/2017 - R, în care Curtea de Apel Oradea a respins contestaţia în anulare.

Reclamanta a încheiat un act adiţional la contractul de asistenţă juridică, onorariul fiind stabilit la suma de 2000 euro + TVA, la care se adaugă costurile cu deplasarea şi cazarea reprezentantului societăţii de avocaţi.

La 23 ianuarie 2018, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea şi a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Prin Ordonanţa nr. 4977/2018 din 21 septembrie 2018, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, având în vedere sediul pârâtei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 12 octombrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

În şedinţa publică din 4 decembrie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 13458 din 4 decembrie 2018, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea; a constatat că a intervenit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă, între instanţa domiciliului/sediului pârâtului, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul.

În această situaţie, toate aceste instanţe fiind deopotrivă competente să judece o astfel de cerere, dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conferă reclamantului beneficiul alegerii instanţei la care înţelege să introducă acţiunea, astfel că acea instanţă va deveni competentă să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită.

Fiind vorba despre o acţiune personală ce nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispoziţiile art. 117-121 C. proc. civ., ci dispoziţiilor art. 107 şi 113 C. proc. civ., norma de competenţă teritorială aplicabilă litigiului de faţă are caracter de ordine privată.

În cauză, fapta ilicită ce se impută pârâtei constă în promovarea unei acţiuni ce a fost respinsă, temeiul pretinderii cheltuielilor de judecată fiind chiar culpa procesuală a părţii căzute în pretenţii în Dosarul nr. x/2017 - R al Curţii de Apel Oradea, în care instanţa a respins contestaţia în anulare promovată de pârâtă.

Instanţa a reţinut că locul săvârşirii faptei este acela unde a avut loc judecata, respectiv în Oradea (dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea).

În consecinţă, competenţa teritorială de a soluţiona cauza dedusă judecăţii este aparţine Judecătoriei Oradea, ca instanţă în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită, instanţă pe care reclamanta corect a învestit-o cu soluţionarea cauzei, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 februarie 2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Oradea şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă, între instanţa domiciliului/sediului pârâtului, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul.

Prin urmare, rezultă că acest text de lege instituie un caz de competenţă teritorială relativă (alternativă).

Or, competenţa teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptăţită să invoce încălcarea competenţei teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Totodată, potrivit art. 246 alin. (2) C. proc. civ., "excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor", iar conform art. 247 alin. (2) din acelaşi act normativ, "excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond".

Din analiza coroborată a acestor texte de lege, rezultă că instanţa de judecată nu poate invoca, din oficiu, necompetenţa de ordine privată.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale se constată că reclamanta a solicitat, pe calea ordonanţei de plată, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.583,34 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data plăţii efective.

Fiind vorba de o acţiune prin care se tinde la valorificarea unui drept de creanţă, reclamanta avea alegerea între a sesiza fie instanţa de la domiciliul/sediul pârâtei, fie instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită ori instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că fapta ilicită ce se impută pârâtei constă în promovarea unei acţiuni ce a fost respinsă, temeiul solicitării cheltuielilor de judecată fiind chiar culpa procesuală a părţii căzute în pretenţii în Dosarul nr. x/2017 - R al Curţii de Apel Oradea, în care instanţa a respins contestaţia în anulare promovată de pârâtă.

Totodată, se constată că, deşi reclamanta a sesizat Judecătoria Oradea, în a cărei circumscripţie se află locul săvârşirii faptei, respectiv unde a avut loc judecata, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, având în vedere sediul pârâtei.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, apreciind că art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială alternativă şi în raport de alegerea reclamantei a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza către Judecătoria Oradea.

Astfel, se reţine că invocarea, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a excepţiei necompetenţei sale teritoriale s-a făcut cu nerespectarea art. 247 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care această instanţă şi-a întemeiat hotărârea de declinare a competenţei pe norma de ordine privată de la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, neinvocarea de către reclamantă a excepţiei necompetenţei teritoriale relative a instanţei sesizate în urma declinării de competenţă a condus la acoperirea acestei neregularităţi procedurale de ordine privată, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti rămânând astfel învestită cu judecarea cauzei.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 129 alin. (3) şi art. 247 alin. (2) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2019.

GGC - NN