Fixation of insolvency jurisdiction at first hearing despite subsequent change of debtor's registered office
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Vâlcea Court of Appeal, Section II (Civil), thereby affirming its jurisdiction to continue the insolvency proceedings against the debtor company. The dispute arose after the Vâlcea Court of Appeal initially opened general insolvency proceedings against the debtor upon its registered office being identified in that jurisdiction at the first hearing, but subsequently, *ex officio* and months later, declared itself territorially incompetent and transferred the case to the Ilfov Court of Appeal because the debtor had changed its registered office to Ilfov County in 2014. The Ilfov Court of Appeal rejected the transfer, arguing that the initial decision to open insolvency had a binding interlocutory nature regarding jurisdiction, and referred the negative conflict to the High Court. The High Court ruled that under Article 130(2) of the Code of Civil Procedure, the court's obligation to determine general, material, and territorial competence must be exercised at the first hearing where parties are legally cited; because the Vâlcea court had already opened the insolvency proceedings and appointed an administrator at that initial stage, its competence was legally acquired and fixed for the entire duration of the procedure, rendering subsequent claims of lack of territorial competence based on a changed registered office invalid under the principles of *lis pendens* and the binding nature of interlocutory jurisdictional rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 din Legea nr. 85/2014, art. 132 alin. (2) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Fixation of insolvency jurisdiction at first hearing despite subsequent change of debtor's registered office: Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul are obligaţia, încă de la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, să se pronunţe prin încheiere cu privire la competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2018, creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1131 din 28 iunie 2018, Tribunalul Vâlcea prin judecător sindic a deschis procedura generală a insolvenţei debitoarei şi a desemnat administrator judiciar pe B. SPRL.
Prin Sentinţa civilă nr. 1519 din 01 noiembrie 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, prin judecător sindic, a hotărât declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând că din relaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului sediul debitorului a fost schimbat în localitatea Copăceni, judeţul Ilfov, societatea fiind radiată din Registrul Comerţului Vâlcea, prin încetarea activităţii desfăşurate pe raza acestui judeţ, încă din anul 2014.
Conform art. 41 din Legea nr. 85/2014, procedura insolvenţei este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social cel puţin 6 luni, anterior datei sesizării instanţei. Cum acest sediu este în judeţul Ilfov, încă din anul 2014, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Ilfov.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 03 decembrie 2018.
Prin Sentinţa civilă nr. 41/2019 din 10 ianuarie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului instanţei competente să soluţioneze conflictul, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care prima instanţa a stabilit că este competentă să soluţioneze cauza are caracter interlocutoriu, leagă instanţa şi nu se mai poate reveni asupra acesteia.
Aşadar, faţă de prevederile exprese ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Ilfov a constatat că ulterior momentului în care s-a declarat competent să judece cauza şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, Tribunalul Vâlcea nu mai putea repune în discuţie competenţa teritorială.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii, promovată la 20 martie 2018, are ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., la cererea creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.
Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul are obligaţia, încă de la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, să se pronunţe prin încheiere cu privire la competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei.
Caracterul interlocutoriu al încheierii de verificare a competenţei obligă părţile şi judecătorul să aştepte pronunţarea hotărârii din prima instanţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte reţine că, în cauză, la primul termen de judecată din 28 iunie 2018, la care părţile au fost legal citate, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, judecătorul sindic a dispus, prin Sentinţa nr. 1131 din 28 iunie 2018, deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei şi a desemnat administrator judiciar pe B. SPRL.
La 25 octombrie 2018, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, reţinând în considerente că debitoarea are domiciliul în Copăceni, judeţul Ilfov, astfel cum rezultă din relaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, localitate în circumscripţia Tribunalului Ilfov.
Prin urmare, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea a fost invocată de instanţă ulterior primului termen de judecată din 28 iunie 2018, la care părţile au fost legale citate şi la care instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi a numit administratorul judiciar, cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fiind depăşit momentul procesual privind posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că la primul termen de judecată din 28 iunie 2018, a existat posibilitatea obiectivă a instanţei de a se pronunţa cu privire la stabilirea competenţei, având în vedere că în încheiere s-a reţinut că debitoarea are sediul social în comuna Copăceni, sat Copăceni, judeţul Ilfov şi ultimul domiciliu fiscal cunoscut în comuna Milcoiu, judeţul Vâlcea.
Astfel, competenţa Tribunalului Vâlcea a fost legal dobândită la data la care această instanţă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. şi s-a făcut prin raportare la sediul social al debitoarei, competenţa fiind fixată la acest moment pentru întreaga durată a procedurii, fiind lipsite de relevanţă eventuale modificări ale sediului debitoarei.
În raport cu considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2019.
GGC - NN