Competence for professional disputes: public authority as service provider qualifies as a professional under Civil Code Art. 3.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 30.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Direcţia Silvică Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul A. (în nume propriu şi ca reprezentant al numitului B.), a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.152,91 RON, reprezentând debit la contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 şi nr. y/05.06.2007 încheiate între părţi.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 194 - 195 C. proc. civ., ale art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ. şi ale Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic), s-a arătat că între părţi s-au încheiat contractele de paza pădurii nr. x/18.11.2007 pentru suprafaţa de 8,67 ha şi nr. y/05.06.2007 pentru suprafaţa de 10 ha, că, în baza acestora, Direcţia Silvică Teleorman, prin Ocolul Silvic Alexandria, s-a obligat să presteze diferite servicii silvice cum ar fi: paza pădurii în vederea prevenirii tăierilor ilegale de arbori, distrugerii sau degradării arboretului, executarea de lucrări de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor pădurii, asigurarea respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, marcarea şi inventarierea arborilor destinaţi tăierilor în conformitate cu amenajamentele silvice, valorificarea masei lemnoase provenite din tăierile de arbori, iar beneficiarul s-a obligat să achite facturile emise pentru prestarea serviciilor, că obligaţia de a asigura paza pădurii este prevăzută de art. 10 din Codul silvic, la art. 17 din Codul Silvic stipulându-se că respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier, precum şi că, dacă la început relaţiile contractuale s-au desfăşurat în mod normal, ambele părţi respectându-şi obligaţiile, cu timpul, pârâtul nu a mai achitat contravaloarea serviciului de pază, deşi a beneficiat de acestea şi a fost notificat în mai multe rânduri pentru plata obligaţiilor, fără un rezultat pozitiv.

Prin Sentinţa civilă nr. 2991 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2016 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de instanţă din oficiu şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca prescrisă, pentru debitul aferent facturilor nr. x/22.02.2010 şi nr. y/30.06.2011; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de către reclamanta Direcţia Silvică Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul A., în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.093,55 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii silvice.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1077/06.12.2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei reclamante, invocată de apelantul pârât şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât A., împotriva Sentinţei civile nr. 2991 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Alexandria, în dosarul civil nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul reclamant RNP Romsilva - Direcţia Silvică Teleorman.

A. a declarat recurs, înregistrat la data de 2 martie 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 1753 din 11 mai 2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei nr. 1077 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

După ce Dosarul nr. x/2016 a fost reînregistrat la data de 6.08.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din data de 3.10.2018, pronunţată de această instanţă, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a fost scoasă cauza de pe rolul secţiei a III-a a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a dispus trimiterea dosarului, pentru repartizare uneia dintre secţiile civile specializate în litigii cu profesionişti ale Curţii de Apel Bucureşti (a V-a, a VI-a).

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut, în esenţă, că prezenta cauză intră în competenţa materială funcţională de soluţionare a Secţiilor Curţii de Apel Bucureşti specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti deoarece, în considerarea raportului juridic mixt, de natură comercială pentru intimata-reclamantă, a fost soluţionată la prima instanţă şi la instanţa de apel, în raport cu specializarea judecătorilor, cauza aflată în prezent în recurs, prin aplicarea dispoziţiilor art. 46 Codul comercial menţionate în sentinţa primei instanţe şi în decizia de apel.

S-a statuat că au incidenţă în cauză prevederile art. 200 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, precum şi ale art. 225 din Legea nr. 71/2011;

De asemenea, prin Hotărârea de Colegiu nr. 29/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, la această instanţă s-au înfiinţat complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadrul secţiilor a V-a civilă şi a VI a civilă, cu privire la litigiile cu profesionişti la care cauza a fost încadrată de prima instanţă şi de instanţa de apel a cărei decizie de apel face obiectul recursului.

În concluzie, instanţa a reţinut că secţia a III-a nu are competenţa funcţională a dezlegării recursului în raport cu decizia de apel obiect al recursului deoarece specializarea sa este limitată la cauzele exclusiv civile şi la litigiile cu minori şi de familie.

Dosarul a fost reînregistrat sub numărul x/2018 la data de 6.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin Încheierea nr. 28R/2018 din 7 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului specializat pentru soluţionarea litigiilor între profesionişti din cadrul secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a trimis cauza privind recursul declarat de recurentul pârât A., împotriva Deciziei civile nr. 1077 din 06 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Direcţia Silvică Teleorman, spre competentă soluţionare la secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a suspendat judecata recursului şi s-a înaintat dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea acestei încheieri, instanţa a constatat că reclamanta Direcţia Silvică Teleorman a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de obligare la plata unor debite pretins restante, datorate în executarea unor contracte de prestări servicii silvice paza pădurii încheiate între părţi, respectiv cele cu nr. x/18.11.2007 şi nr. x/05.06.2007.

Faţă de acest obiect al litigiului, s-a reţinut că nu sunt deduse judecăţii probleme litigioase care să facă necesară aplicarea unor dispoziţii de drept material ce intră în competenţa materială procesuală a completurilor specializate în soluţionarea litigiilor între profesionişti din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Dimpotrivă, este vorba, în speţă, de punerea în discuţie în vederea dezlegării de către instanţa de control judiciar a unor chestiuni strict legate de interpretarea unor prevederi legale (art. 18 din Decretul nr. 167/1958, art. 3 şi art. 7 din Codul comercial) ori de calitatea procesuală pasivă a părţii chemate în judecată.

Simplul fapt că se afirmă (exclusiv de către completul învestit prin repartizare aleatorie al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie) că una dintre părţi are calitatea de profesionist ori că este necesară analiza unor acte (facturi) emise, de regulă, în raporturile civile dintre profesionişti (foste comerciale) sau a unor norme juridice care sunt inserate în fostul Codul comercial nu poate determina concluzia în sensul că este competentă material procesual secţia a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum s-a susţinut în considerentele încheierii din data de 3.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

S-a evidenţiat că intimata reclamantă Direcţia Silvică Teleorman care, conform art. 2 din H.G. nr. 229/2009 şi anexei 2, pct. 36 al acestei H.G., este o structură fără personalitate juridică în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva are calitatea de autoritate publică, în sensul definiţiei date acestei noţiuni de art. 2 alin. (1) lit. b) din legea nr. 554/2004 şi că, de pe această poziţie, intimata reclamantă a încheiat cu persoane fizice contractele de prestări servicii silvice nr. x/18.11.2007 şi nr. x/05.06.2007, izvor al pretenţiilor deduse judecăţii în prezenta pricină.

Astfel, s-a observat că actele juridice menţionate au fost perfectate de Direcţia Silvică Alexandria, prin Ocolul Silvic Alexandria, în calitate de prestator, în vederea executării obligaţiei de prestare servicii silvice în baza Legii nr. 26/1996 Codul silvic şi a O.G. nr. 96/1998.

Or, aceste acte normative prevăd un regim silvic obligatoriu pentru deţinătorii de pădure şi instituie autoritatea publică centrală în domeniu, relevante în acest sens fiind prevederile O.G. nr. 96/1998, evocate de instanţă.

Prin urmare, s-a apreciat că, atunci când a încheiat actele juridice evocate anterior, intimata reclamantă Direcţia Silvică Teleorman nu a acţionat ca persoană juridică de ordine privată şi nu a săvârşit fapte de comerţ în sens obiectiv ori subiectiv în sensul art. 3 şi art. 7 din Codul comercial, ci a exercitat atribuţiile legale conferite unei autorităţi publice, de a asigura respectarea regimului silvic.

De altfel, chiar dacă intimata reclamantă Direcţia Silvică Teleorman ar avea calitatea de profesionist, instanţa a reţinut considerentele relevante ale Deciziei nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nici instanţa supremă, nici Consiliul Superior al Magistraturii nu pot adăuga la lege şi ca atare nu pot crea reguli noi de competenţă.

Cu atât mai puţin, Colegiului de Conducere al unei instanţe nu-i pot fi recunoscute astfel de atribuţii, astfel încât judecătorul învestit în soluţionarea unei cauze nu se poate întemeia, în justificarea soluţiei reţinute, pe hotărâri ale Colegiului.

Altfel spus, obiectul şi natura litigiului purtat în recurs în speţă nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Dimpotrivă, ceea ce se impune verificat în speţă este dacă sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii civile contractuale în privinţa recurentului pârât A.

Nu poate fundamenta o altă concluzie decât cea evidenţiată în dispozitiv cu privire la excepţia invocată din oficiu nici alegaţia inserată de instanţa de recurs care a pronunţat în Dosarul nr. x/2016 în motivarea încheierii din data de 3.10.2018, conform căreia la instanţele de fond cauza a fost judecată conform principiului specializării judecătorilor.

S-a apreciat că o astfel de afirmaţie nu este confirmată de actele dosarului, neexistând vreo dovadă că la Judecătoria Alexandria şi la Tribunalul Teleorman judecătorii care au pronunţat hotărârile evocate sunt specializaţi în soluţionarea litigiilor între profesionişti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Se constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă priveşte competenţa materială procesuală (specializată), fiind determinat de calificarea diferită dată de către instanţe naturii litigiului dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că acţiunea pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta Direcţia Silvică Teleorman de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 6.152,91 RON, reprezentând debit la contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 şi nr. y/05.06.2007 încheiate între părţi.

În concepţia Noului C. civ., profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o întreprindere, astfel cum prevede art. 3 alin. (2).

Exploatarea unei întreprinderi reprezintă, potrivit art. 3 alin. (3) Noul C. civ., exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit.

Competenţa litigiilor cu profesioniştii, nefiind expres reglementată de norme de ordin procedural, se determină, pe cale de interpretare, prin raportare la calitatea uneia dintre părţi de a fi profesionist şi prin prisma obiectului acţiunii, care trebuie să aibă legătură cu activitatea profesionistului, condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ.

Prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 şi nr. y/05.06.2007, încheiate de reclamanta Direcţia Silvică Teleorman în exerciţiul activităţii sale profesionale.

Litigiul de faţă îşi are sorgintea într-o astfel de întreprindere cu scop lucrativ, de prestări servicii, pentru desfăşurarea cărora reclamanta a fost autorizată, de aceea este atrasă competenţa material procesuală a unei secţii civile specializate în litigii cu profesionişti a curţii de apel, chemată să se pronunţe nu doar în litigiile care ţin de autorizarea, înfiinţarea, dizolvarea, publicitatea societăţilor, ci şi în litigiile care privesc activitatea curentă a acestora şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

În condiţiile în care, pe de o parte, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor, iar pe de altă parte contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 şi nr. y/05.06.2007 au fost încheiate de un profesionist (persoană juridică de ordine privată) în prestarea unor servicii cu titlu profesional în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanţa supremă apreciază că îi revine competenţa de soluţionare a cauzei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2019.

GGC - GV