Jurisdiction of the Court of Appeal versus the High Court of Cassation and Justice for appeals against tribunal decisions in cases up to 200,000 RON arising from a challenge to abusive clauses in a bank loan contract.

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată la Judecătoria Vatra Dornei la data de 7 ianuarie 2016 şi înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din contractul de credit bancar nr. 77/12.01.2006: teza a II-a din clauza inserată la pct. 5 din condiţiile speciale la contract care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauzele inserate la pct. 2.10d, 2.11, din condiţiile generale care dau dreptul băncii de a modifica dobânda fără consimţământul împrumutatului; clauzele inserate la pct. 9 lit. f), din condiţiile speciale şi la pct. 3.8 din condiţiile generale privind perceperea comisionului de urmărire riscuri; clauzele inserate la pct. 9 lit. c), din condiţiile speciale şi la pct. 3.9 din condiţiile generale privind perceperea comisionului de administrare; clauza inserată la pct. 3.7 din condiţiile generale care instituie dreptul băncii de a modifica nivelul comisioanelor fără consimţământul împrumutatului. De asemenea, a solicitat: să fie obligată pârâta să-i restituie sumele încasate necuvenit, ce reprezintă diferenţa dintre dobânda încasată în baza clauzelor abuzive menţionate mai sus şi dobânda care ar fi trebuit calculată legal, conform graficului de rambursare iniţial; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 2587,2 RON, încasată cu titlu comision de urmărire riscuri şi comision de administrare (21,56 RON/lună), precum şi a tuturor sumelor ce vor fi achitate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a hotărârii; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de risc şi de administrare şi diferenţă dobândă, calculată de la data plăţii sumelor de către subsemnata reclamantă şi până la data achitării efective a debitului de către pârâtă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5, 948 pct. 3 şi 4, 964, 966, 968 C. civ., art. 1, 4, 6, 14 din Legea nr. 193/2000 rep. şi pct. 1, lit. a), b), e), g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1991, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 13/2011, O.U.G. nr. 174/2008, Legea nr. 296/2004, Directivele 1993/13/CEE şi 2009/22/CE.

Prin Sentinţa civilă nr. 92/2017 din 31 ianuarie 2017, Judecătoria Vatra Dornei a respins excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei 3.7 condiţii generale din contractul de credit nr. x/12 ianuarie 2006, ca neîntemeiată.

A admis acţiunea civilă având ca obiect "restabilirea echilibrului contractual", formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, şi în consecinţă: a constatat existenţa clauzelor abuzive şi implicit nulitatea absolută a acestora prevăzute în contractul de credit nr. x/12.01.2006 după cum urmează: teza a II-a din clauza inserată la pct. 5 condiţii speciale care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauza inserată la pct. 5 teza a II-a din condiţiile speciale la contract care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauzele inserate la pct. 2.10d, 2.11, din condiţiile generale care dau dreptul băncii de a modifica dobânda fără consimţământul împrumutatului; clauzele inserate la pct. 9 lit. f), din) condiţiile speciale şi la pct. 3.8 din condiţiile generale privind perceperea comisionului de urmărire riscuri; clauzele inserate la pct. 9 lit. c), din) condiţiile speciale şi la pct. 3.9 din condiţiile generale privind perceperea comisionului de administrare; clauza inserată la pct. 3.7 din condiţiile generale care instituie dreptul băncii de a modifica nivelul comisioanelor fără consimţământul împrumutatului; a dispus eliminarea clauzelor sus menţionate din contract şi din graficul de rambursare anexă la acesta; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, sens în care a obligat pârâta să restituie reclamantei toate sumele încasate cu titlu de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală începând cu data încheierii contractului de credit şi până în prezent precum şi a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii; a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele încasate necuvenit, actualizate cu dobânda legală, ce reprezintă diferenţa dintre dobânda încasată în baza clauzei abuzive inserate în teza a II-a pct. 5 condiţii speciale din contractul de credit nr. x/12.01.2006 şi dobânda stabilită în graficul de rambursare iniţial încheiat la aceiaşi dată de 12.01.2006, începând cu data achitării de către reclamantă a dobânzii calculate la valoarea de referinţă sectorială (respectiv în baza clauzei teza a II-a inserată la pct. 5 condiţii speciale) şi până la data achitării efective a debitului de către pârâta; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel B. SA solicitând anularea sentinţei instanţei de fond în ceea ce priveşte capetele de cerere admise şi respingerea acţiunii formulate de către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 585 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. SA împotriva Sentinţei civile nr. 92 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în Dosar nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, B. SA a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la 7 iunie 2018.

Prin Decizia nr. 134 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de B. SA împotriva Deciziei nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 octombrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia civilă nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Suceava este Curtea de Apel Suceava rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. SA BUCUREŞTI împotriva Deciziei civile nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2019.

GGC - GV