Inadmissibility of appeal against revision decision due to original judgment falling below threshold for appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu şi cu C., în calitate de intervenient forţat, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 396.855,36 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data de 03.03.2013 până la 02.12.2015, pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a despăgubirii aferente avarierii autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x

Prin sentinţa nr. 1169/21.09.2016, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 396.855,36 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data de 03.03.2013 până la 02.12.2015, precum şi la plata sumei de 8.773,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 126/02.02.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere de 0,2%, calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 5246/22.04.2015 a Judecătoriei Ploieşti, 11.11.2015, până la plata efectivă a debitului, 02.12.2015 şi a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 3.786,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 678/05.10.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei sus-menţionate, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de revizuire a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului d nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că, apreciind că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la argumentele care susţin sau combat o cerere, curtea de apel a încălcat principiul disponibilităţii, a cărui încălcare atrage nulitatea hotărârii.

Aceasta, întrucât potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", fiind astfel încadrate noţiunii de drept de dispoziţie al părţilor atât cererile, cât şi apărările acestora.

Or, în speţă, prin motivul de revizuire invocat, a criticat admiterea apelului pârâtei pentru motive pe care aceasta nu le-a invocat şi care nu erau de ordine publică.

Aşa fiind, pentru a analiza existenţa ipotezei extra petita, curtea de apel trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 479 alin. (1), rap. la art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de apel se analizează doar în limitele criticilor invocate de apelant, cu excepţia celor de ordine publică.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că în mod contradictoriu a reţinut curtea de apel că depunerea selectivă de către asigurător a înscrisurilor aflate la dosarul de daună nu reprezintă o imposibilitate obiectivă de prezentare, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, mai mult, că nedepunerea tuturor înscrisurilor este imputabilă revizuentului, intrând în sfera obligaţiilor sale de diligenţă.

În acest context, a arătat că nu a avut acces la dosarul de daună al asigurătorului, dar şi că atât asiguratul, cât şi instanţa de judecată, nu pot controla dosarul de daună, iar reaua credinţă a unei părţi care depune selectiv înscrisuri nu poate fi interpretată împotriva celeilalte părţi.

Recursul au fost depus la Curtea de Apel Ploieşti.

La data de 20.02.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor prin încheierea din 12.06.2018.

În şedinţa de la 20.11.2018 completul de filtru, constatând că nu s-a întrunit unanimitatea membrilor completului de judecată, în vederea soluţionării recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a pronunţat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Înalta Curte notează că recursul are ca obiect decizia nr. 678/05.10.2017, prin care Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 126/02.02.2017 a aceleiaşi curţi de apel, prin care a fost soluţionat un apel declarat împotriva unei sentinţe date într-o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depăşeşte 1.000.000 RON.

Sub rezerva ipotezei art. 513 alin. (6) C. proc. civ. - inaplicabil în cauză, deoarece nu a fost invocat motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, art. 513 alin. (5) C. proc. civ. stabileşte că "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

În speţă, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de 396.855,36 RON.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02.03.2016, iar decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată la 02.02.2017.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia a cărei revizuire s-a solicitat nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici decizia pronunţată în revizuire nu era supusă recursului.

Altfel spus, raportat la textul de lege mai-sus citat, decizia atacată nu este supusă recursului, întrucât nici hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuirea nu era supusă, la rândul său, acestei căi de atac.

Aserţiunea recurentei potrivit căreia, conform pct. 85 din decizia nr. 874/2018 a Curţii Constituţionale, toate hotărârile pronunţate după data publicării deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial sunt supuse recursului nu poate fi primită, întrucât atât decizia nr. 369/2017, cât şi decizia nr. 874/2018 ale Curţii Constituţionale vizează art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel, fără a afecta dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 678/05.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.