Bankruptcy liquidation extinguishes insured’s appeal; appellate rejection of RON 34.4 million claim left standing

Şedinţa publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.04.2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.400.000 RON, reprezentând contravaloarea poliţei de asigurare, actualizată cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1582/28.03.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.628.278,87 RON, reprezentând contravaloarea poliţei de asigurare, actualizată cu rata inflaţiei de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii efective, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 80.201,89 RON şi la plata către expertul desemnat a sumei de 1.500 RON, reprezentând rest de onorariu neachitat; în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 963/23.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul promovat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins în tot acţiunea ca neîntemeiată, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii apelate; apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea sa în tot şi trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti spre o nouă judecată.

Prima critică vizează pretinsa nemotivare a hotărârii atacate.

În dezvoltarea acesteia, a susţinut că decizia nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanţei de control în sensul respingerii apelului său. Din această perspectivă, a subliniat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi că menţiunea curţii cu privire la inutilitatea analizării motivelor sale de apel nu poate suplini lipsa motivării deciziei sub aspectul evocat, consecinţa fiind imposibilitatea exercitării controlului ierarhic asupra acesteia. A mai notat că pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea normei legale se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă vizează considerentele reţinute de curte în soluţionarea apelului declarat de pârâta B. S.A. În acest sens, a susţinut că instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre criticile dezvoltate de pârâtă în memoriul de apel depus la dosar, ci a cenzurat sentinţa atacată din perspectiva unei singure critici, care însă nu a fost formulată de pârâtă.

Detaliind, recurenta a arătat că în apelul formulat, pârâta nu a menţionat că simpla încheiere a actelor adiţionale, având ca obiect reeşalonarea creditului, ar conduce la lipsirea de asigurare a creditului, ci că prin încheierea unor acte adiţionale a fost suplimentată valoarea iniţială a creditului asigurat, iar valoarea suplimentară nu face obiectul poliţei de asigurare.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut contrariul celor expuse de apelanta-pârâtă, respectiv că prin actele adiţionale nu a fost mărit obiectul creditului şi nu a fost depăşit termenul maxim stabilit prin acordul de plafon multiprodus, însă prin reeşalonare, ar fi intervenit o novaţie prin intermediul căreia nu au fost păstrate toate garanţiile care însoţeau creditul iniţial. Recurenta-reclamantă a arătat că un astfel de motiv nu se regăseşte printre criticile dezvoltate de pârâtă în memoriul de apel depus la dosar.

O altă critică formulată de recurentă priveşte reţinerea de către instanţa de apel că parte în litigiul dedus judecăţii este doar A. S.A. în nume propriu. Referitor la această concluzie a curţii, autoarea recursului de faţă a susţinut că instanţa de apel a dezvoltat un raţionament contradictoriu faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută. Din această perspectivă, recurenta a arătat că pe de o parte, curtea a reţinut că, în temeiul Legii nr. 96/2000, A. S.A. îşi desfăşoară activitatea în numele şi contul statului, precum şi în nume şi cont propriu şi că art. 1 alin. (2) din lege îi conferă acesteia calitate contractuală şi procesuală în litigiile ce derivă din şi în legătură cu operaţiunile la care se referă şi, pe de altă parte, a notat că în litigiul dedus judecăţii are legitimare procesuală activă doar banca, nu şi Statul Român reprezentat de A. S.A. şi nici eventual, Statul Român de sine stătător, alături de aceasta. Astfel, recurenta a apreciat că această concluzie este lipsită de suport legal şi în neconcordanţă cu cadrul procesual fixat prin cererea intoductivă.

Din perspectiva aceleiaşi concluzii a curţii privind calitatea procesuală activă unică în cauză, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a menţionat încălcarea prevederilor Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea A. S.A. şi prevederilor Hotărârii Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii si Asigurări nr. 129/2011, care reglemenează cadrul de desfăşurare a activităţii A. S.A., organizarea şi funcţionarea băncii şi competenţele şi atribuţiile acesteia respectiv, în numele şi contul statului şi în nume şi cont propriu.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă vizează reţinerea de către curtea de apel în mod eronat a intervenirii unei novaţii a raporturilor dintre părţi. În acest sens, a notat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte, curtea a reţinut nemodificarea obiectului material şi scadenţei finale a creditului, iar pe de altă parte, a reţinut intervenţia unei novaţii obiective, ceea ce presupune stingerea obligaţiei vechi şi naşterea uneia noi, operaţie imposibilă în contextul în care obiectul creditului nu a fost modificat.

Raportat la existenţa unei novaţii, autoarea a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1609-1611 şi art. 1613 C. civ., în contextul în care obligaţia născută prin contractul de credit asigurat de intimata-pârâtă nu fusese stinsă.

În continuare, a detaliat critica mai sus expusă din perspectiva naturii juridice a operaţiunii de reeşalonare a creditului, arătând eroarea instanţei de apel în aprecierea operaţiunii de reeşalonare ca fiind de creditare, subliniind că este total eronată şi în dezacord cu prevederile legale incidente. A mai precizat că ceea ce părţile convin să modifice prin intermediul procedurii de reeşalonare este scadenţa intermediară a unui credit (ratele de credit), ceea ce echivalează cu modificarea termenului de executare a obligaţiei, iar termenul, ca modalitate a obligaţiei, afectează doar executarea acesteia, nu însăşi existenţa ei.

De asemenea, recurenta a arătat că pentru a fi în prezenţa unei novaţii trebuiau îndeplinite o serie de condiţii pe care actele adiţionale, prin care s-a procedat la rescadenţarea creditului în litigiu, nu le îndeplinesc.

Astfel, a subliniat că este de esenţa novaţiei transformarea unei obligaţii vechi într-una nouă, aceasta din urmă trebuind să aibă un element de noutate, ce poate consta în schimbarea uneia dintre părţi, a cauzei ori a obiectului raportului obligaţional, elemente ce nu se regăsesc îndeplinite în speţă.

În final, recurenta a arătat că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

La 24.04.2015, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, cărora li s-a pus în vedere că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 03.11.2015, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru soluţionarea acestuia la 02.02.2016, în şedinţă publică, când, constatând că prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a deschis procedura falimentului împotriva B. S.A., a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Astăzi, în şedinţă publică, apreciind că nu mai subzistă temeiurile suspendării, instanţa supremă a dispus redeschiderea judecăţii, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii şi, analizând textele de lege incidente, reţine că potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile şi în cazul procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 242 din aceeaşi lege.

Prin urmare, măsura suspendării judecăţii este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acţiunea judiciară încetează.

Or, sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva B. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor, prin decizia nr. 788A/28.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşadar, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, s-au produs efectele suspendării, de la acel moment intervine încetarea acţiunii judiciare.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acţiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor legale sus-menţionate, urmează să decidă încetarea judecăţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 963/23.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.