Challenge to res judicata in revision of forced execution denial; admissibility of extraordinary appeal barred by expiration of 15-day deadline
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the applicant's appeal in cassation as time-barred, thereby upholding the lower court's decision that rejected the civil revision of a 2017 appellate ruling concerning a dispute over forced execution and distribution of funds. The core legal issue was whether two distinct court decisions constituted a contradiction regarding the res judicata authority, specifically whether they involved identical objects and causes; the higher court had previously ruled that the matters were distinct because they concerned different stages of execution (pre-finalization vs. post-distribution) and different legal bases, thus denying the revision. In the final decision, the Supreme Court focused on procedural admissibility, holding that the appeal in cassation was filed outside the statutory 15-day deadline established by Article 319(2) of the Code of Civil Procedure. The Court determined that the 15-day period for filing against non-enforceable judgments began when the applicant became aware of the decision, a point triggered by their own filing of a separate revision request in November 2018, rendering the February 2019 appeal late and inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 319 alin. (2) C. proc. civ; Challenge to res judicata in revision of forced execution denial; admissibility of extraordinary appeal barred by expiration of 15-day deadline: Împotriva încheierii din 11 mai 2018 şi deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs B., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acestora, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 497 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 martie 2019
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin cererea din 23 ianuarie 2018, revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A. revizuirea deciziei civile nr. 497R din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pronunţată în dosarul nr. x/2017, în sensul anulării acesteia întrucât este contradictorie cu sentinţa civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
În drept, a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii B. S.A. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C. şi D.; a anulat în parte decizia civilă nr. 497 R/2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a respins recursul declarat de contestatoarea B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3990/15.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat; a înlăturat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON din recurs; a obligat pe intimata B. S.A. să plătească revizuentului suma de 410 RON cheltuieli de judecată din recurs.
Împotriva încheierii din 11 mai 2018 şi deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs B., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acestora, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 497 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 4188 din 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimatul A.; a admis recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 şi a încheierii din 11 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a modificat încheierea din 11 mai 2018 şi decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a fost obligat intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta B..
În motivarea hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că în mod eronat curtea de apel a concluzionat că în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, statuând că situaţia de fapt era aceeaşi care exista la data primei judecăţi.
Instanţa a apreciat că obiectul diferit al celor două cereri de chemare în judecată este ceea ce împiedică în speţă constatarea autorităţii de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, anume a sentinţei civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
Prin urmare, cea de-a doua hotărâre diferă de prima prin obiectul diferit cercetat de instanţele de judecată care s-au pronunţat în cele două litigii, ţinând cont şi de faptul că intră în autoritatea lucrului judecat numai ceea ce a făcut obiect al dezbaterii contradictorii a părţilor şi se reflectă în soluţia adoptată de instanţă.
În acest context, s-a constatat că sunt fondate susţinerile recurentei, conform cărora între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât hotărârile pronunţate nu se referă la aceeaşi pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestaţie la executare propriu zisă şi, pe de altă parte, o contestaţie la distribuire întemeiată pe dispoziţiile art. 570 şi următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării priveşte momente diferite (una anterior finalizării executării silite şi distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a modificat încheierea din 11 mai 2018 şi decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, constatând că intimatul A. este în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea acestuia la plata sumei sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta B., reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat dovedit cu chitanţele depuse la dosarul de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii contestate şi rejudecarea pricinii pentru săvârşirea unor greşeli materiale la dezlegarea recursului.
Contestatorul susţine, în esenţă, că admiterea recursului s-a datorat unei greşeli materiale de ordin procedural săvârşită de către instanţa de recurs, care a confundat fără să analizeze şi să facă nicio referire obiectul cererilor prin care s-au exercitat căile de atac în care s-au pronunţat hotărârile considerate contradictorii.
De asemenea, arată că instanţa de recurs nu a ţinut cont de faptul că, cererea prin care se exercită calea de atac ca formă de manifestare a acţiunii reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar obiectul cererii desemnează pretenţia concretă dedusă spre soluţionare instanţelor de judecată prin care se urmăreşte respectarea unui drept subiectiv civil sau al unui interes legitim.
Consideră că instanţa de recurs, dacă analiza actele de procedură prin care s-au declanşat procesele civile reprezentate de cele două cereri de exercitare a unei căi de atac formulate de către recurenta B. S.A., soluţionate în cele două dosare în care au fost pronunţate hotărârile considerate contradictorii, putea să constate că între cele două cauze există identitate de obiect şi cauză, iar cele două dosare nu au avut obiecte şi temeiuri juridice diferite.
Contestatorul mai susţine şi faptul că instanta de recurs a săvârşit o eroare materială constând în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură referitor la modalitatea în care B. S.A. a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxei de timbru pentru cele două cauze soluţionate în recurs de către Tribunalul Bucureşti cu privire la care nu s-a făcut nicio referire, nicio judecată pentru a se reţine cuantumul legal al acesteia în funcţie de obiectul cererilor de recurs adresate instanţei de judecată.
Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare şi inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, precum şi caracterul nefondat al căii extraordinare de atac.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desfiinţa, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de textele legale care o reglementează, decizii pronunţate de instanţele de recurs.
Termenul de exercitare este prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac.
Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv şi anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge şi se împlineşte chiar şi în situaţia în care contestatorul nu a luat cunoştinţă de hotărâre.
Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestaţia în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate.
În speţă, prin decizia civilă nr. 4188 din 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 şi a încheierii din 11 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a modificat hotărârile menţionate, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fost obligat intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă.
Apărarea contestatorului în sensul că hotărârea atacată este supusă executării, nu va fi primită având în vedere că din dispozitivul deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece prin aceasta nu s-a rezolvat fondul pricinii, soluţia fiind de respingere a cererii de revizuire, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.
Însă, în speţă, contestatorul nu a atacat dispoziţia executorie din hotărâre referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce contestă este soluţia pronunţată pe capătul principal de cerere referitor la admiterea recursului în sensul respingerii cererii de revizuire.
Hotărârea fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părţilor, însă pe baza verificărilor efectuate, la prezentul dosar există dovada că la data de 03.01.2019, contestatorul A. a formulat o cerere de comunicare a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a comunicat copia legalizată a deciziei.
Astfel, contestatorul nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de hotărârea instanţei de recurs, cu atât mai mult cu cât împotriva deciziei contestate a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. de dosar x/2018
Prin urmare, este evident că, în cauză, contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, în condiţiile în care a promovat o cerere de revizuire împotriva acesteia la data de 13.11.2018, ceea ce face să curgă termenul de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, termen ce era împlinit la data promovării prezentei contestaţii în anulare, respectiv la data 6.02.2019.
Prin urmare, contestaţia în anulare, astfel cum a fost formulată de contestatorul A. la data de 6 februarie 2019, se constată că a fost declarată cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia tardivităţii şi, în consecinţă respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4188 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii.
Respinge ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4188 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2019.