Jurisdictional conflict in labor surcharge claims resolved in favor of the employment location tribunal

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată iniţial sub nr. x/2017 a Tribunalului Bucureşti, un număr de 842 de reclamanţi, printre care şi reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi cu expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi la plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23 mai 2014 la zi, obligarea aceleaşi pârâte la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile cuvenite şi cele efectiv acordate în urma recalculărilor solicitate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie.

Au mai solicitat obligarea pârâtei la menţinerea acestei modalităţi de calcul a drepturilor băneşti şi în continuare, precum şi la efectuarea cuvenitelor menţiuni potrivit cerinţelor indicate şi la plata de cheltuieli de judecată. Au mai solicitat obligarea chematului în garanţie MFP să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate şi să vireze pârâtei fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 453, art. 72 şi următoarele C. proc. civ., art. 1430 C. civ., art. 5, art. 6, art. 159, art. 242 C. muncii, Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 şi art. 2 lit. e) din O.G. nr. 137/2000, art. 16 alin. (1), art. 20, 41 alin. (2), art. 53 din Constituţie, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Directiva 2000/43/CE, Directiva 2000/78/CE, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 71/2015.

Prezenta cauză a fost disjunsă din cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 20 iunie 2018, în funcţie de judeţul în circumscripţia căruia se află Camera de Conturi unde îşi au locul de muncă reclamanţii, formându-se Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 6426 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României şi în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În pronunţarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active şi că, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 210 şi cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 precum şi cele ale Legii nr. 53/2003.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2019, pârâta Curtea de Conturi a României a depus la dosar note scrise, prin care s-a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 24/F din 21 ianuarie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

A declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A suspendat judecata cauzei potrivit art. 134 C. proc. civ.

În pronunţarea acestei hotărâri cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt incidente prevederile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art. 59 C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, sens în care s-a considerat că legal prima instanţă a fost învestită.

Totodată, instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 1845/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Bistriţa-Năsăud este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele se vor arăta.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ., dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.

În materia conflictelor de muncă instanţa competentă teritorial este reglementată de norme cu caracter imperativ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru fiecare dintre reclamanţi.

În prezenta cauză cererea fiecărui reclamant împotriva pârâţilor este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmăreşte valorificarea unui drept propriu împotriva aceloraşi pârâţi, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut trimitere sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.

Întrucât reclamanţii din acţiunea disjunsă ce formează obiectul prezentei cauze îşi au locul de muncă în Bistriţa-Năsăud - acesta fiind şi motivul care a justificat măsura disjungerii - instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii este Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2019.

GGC - GV