Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 449/2019 AI generated

Bank credit contract and abusive clauses: Appeal declared null for failure to substantiate illegality grounds

Case Number Decizia nr. 449/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' exception of nullity and declared the appeal null, thereby allowing the Court of Appeal’s decision to dismiss the original action to stand in force, with the bank prevailing. The case involved a dispute between individual borrowers and a bank regarding the nullity and abusive nature of specific interest rate and processing fee clauses in a credit contract and its amendments, where the borrowers sought a reduction of interest rates, repayment of excess sums, and correction of amortization schedules. The appellate court had rejected these claims on the merits, and the High Court found that the final appeal was legally defective under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellants’ arguments merely reiterated factual disputes and failed to demonstrate specific violations of material law, such as the Consumer Protection Law, as required for a legal review under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 193/2000, art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Bank credit contract and abusive clauses: Appeal declared null for failure to substantiate illegality grounds: The case involved a dispute between individual borrowers and a bank regarding the nullity and abusive nature of specific interest rate and processing fee clauses in a credit contract and its amendments, where the borrowers sought a reduction of interest rates, repayment of excess sums, and correction of amortization schedules. The appellate court had rejected these claims on the merits, and the High Court found that the final appeal was legally defective under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellants’ arguments merely reiterated factual disputes and failed to demonstrate specific violations of material law, such as the Consumer Protection Law, as required for a legal review under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
nullity of contract banking law Civil Procedure Code consumer credit factual grounds grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurenţii-reclamanţi îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 din Legea nr. 193/2000
x din 30 iulie 2008; art. 2.2 teza finală, art.
art. 4 din Legea nr. 193/2000
În susţinerea acestei critici recurenţii se raportează la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, punctând asupra modului în care a fost interpretat art. 4 din Legea nr. 193/2000.
art. 6 din Legea nr. 193/2000
Un ultim aspect invocat de recurenţi se referă la petitul privind necesitatea restituirii sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive din perspectiva art. 6 din Legea nr. 193/2000.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 289 alin. (2) C. proc. civ
Procedural basis cited in the final order for declaring the appeal null.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 289 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the final order for declaring the appeal null.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 martie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 11 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

1. să constate caracterul nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.1, 3.3, 3.7 referitoare la dobânda şi art. 3.12 referitor la comisionul de procesare de 2,2 % (1317,56 CHF) din contractul de credit nr. x din 30 iulie 2008; art. 2.2 teza finală, art. 2.3, art. 2.4 referitoare la dobândă, din actul adiţional din data de 27 august 2009 la contractul de credit nr. x din 30 iulie 2008; art. 2.2 teza finală, art. 2.3, art. 2.5 referitoare la dobândă, din actul adiţional din data de 30 august 2010 la contractul de credit nr. x din 30 iulie 2008; art. 2.2 teza finală, art. 2.3, art. 2.4 referitoare la dobândă, din actul adiţional din data de 30 august 2010 la contractul de credit nr. x din 30 iulie 2008;

2. să oblige pârâta să menţină dobânda ca fiind fixă pentru perioada 30 iulie 2008 (data încheierii contractului) - 11 iunie 2010 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010), respectiv 5.5% cu refacerea graficelor de rambursare;

3. să oblige pârâta la recalcularea ratei dobânzii pentru perioada 11 iunie 2010 - până la sfârşitul perioadei de creditare şi refacerea graficelor de rambursare, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, respectiv 30 iulie 2008 şi a indicelui de referinţa LIBOR actualizat periodic conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 (5.5 % = Marja Fixă + 0.09 (LIBOR LA 3M la 11 iunie 2010, rezultă MARJA = 5.41):

4. să oblige pârâta să îi restituie toate sumele încasate în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, respectiv sumele încasate cu titlu de dobândă excedentară (perioada 30 iulie 2008 - data introducerii acţiunii, ce urmează a se actualiza), precizată de reclamanţi la suma de 260.601 RON şi cu titlu de comision de procesare, în cuantum de 1.317,56 CHF (5.494,22 RON, la 06 ianuarie 2016 1 CHF = 4.17 RON), la care se vor adaugă dobânzile legale aferente;

5. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, în temeiul art. 453 din Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4233 din 07 iulie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanţii-reclamanţi solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în parte a cererii şi admiterea capătului de cerere referitor la clauza 3.12 din convenţie şi obligarea intimatei al restituirea sumei de 1.289,2 CHF şi a dobânzii legale din momentul plăţii şi până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia nr. 2162 din 08 decembrie 2017, a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Recurenţii-reclamanţi îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului apelanţilor reclamanţi, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de casare invocat recurenţii invocă faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în principal a Legii nr. 193/2000.

Se arată că raporturile contractuale intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (C. S.A.) şi consumatori (A. şi B.), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000 (prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia).

Consideră recurenţii că, în speţă, caracterul abuziv al clauzelor contestate trebuie să fie analizat raportat la posibilitatea reală a împrumutului de aveau cunoştinţă, la momentul semnării contractului de credit, despre nivelul consecinţelor juridice şi economice pe care le presupune semnarea contractului de credit în această formă, consumatorii fiind obligaţi să se supună unor condiţii contractuale ale căror consecinţe nu le puteau prevedea la momentul semnării contractului şi asupra cărora nu au fost informaţi. În susţinerea acestei critici recurenţii se raportează la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, punctând asupra modului în care a fost interpretat art. 4 din Legea nr. 193/2000.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că nu există un dezechilibru semnificativ generat de clauza înscrisă la art. 3.12 din contractul de credit.

Apreciază recurenţii că raţionamentul instanţei, sub acest aspect, nu a avut în vedere efectiv situaţia de fapt dedusă judecaţii, mecanismul generat de perceperea acestui comision, costurile suplimentare ascunse şi neexprimate în contract într-un mod inteligibil pentru consumator şi faptul că, prestaţia existentă în schimbul perceperii comisionului trebuie să fie una specifică şi nu o activitate obişnuită a creditoarei în cazul acordării unui împrumut, activitate care este prestată în schimbul perceperii dobânzii.

Se arată că recurenţilor nu le-au fost aduse în niciun moment la cunoştinţă, motivele pentru care a fost inclus acest comision în convenţia semnată de ei, scopul acestuia, modalitatea de utilizare a sumelor astfel percepute, sau orice alt element de fapt determinant în stabilirea cuantumului comisionului indicat.

Consideră recurenţii că perceperea acestui comision, creează un dezechilibru semnificativ între obligaţiile contractuale, în detrimentul împrumutatului, din moment ce reprezintă nişte costuri suplimentare ale creditului, care nu au un fundament explicit, legat de obligaţiile asumate de Bancă prin încheierea contractului sau de servicii special prestate de aceasta, diferite de activitatea de acordare a împrumutului. În plus, se arată, acest dezechilibru nu trebuie analizat doar prin raportare la cuantumul comisionului, care în sine reprezintă o sumă substanţială ci şi prin raportare la efectele pe care le produce modalitatea de încasare pe toată perioada contractual, respectiv dobânda calculată la acest comision.

Se arată că un prim aspect relevant în constatarea caracterului abuziv al acestei clauze este acela că acest comision care se plăteşte o singură dată la data acordării creditului, condiţionează acordarea creditului de această plată şi este impus prin clauza preformulată a fi scăzut din suma împrumutată, fără a se oferi consumatorului libertatea de a-l achita în alt mod.

Recurenţii concluzionează în sensul că suportarea de către consumator a unor costuri anterior acordării creditului, nedeterminabile şi în afara exprimării consimţământului, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, exigenţele bunei-credinţe nefiind respectate şi fac trimitere la jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Un ultim aspect invocat de recurenţi se referă la petitul privind necesitatea restituirii sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive din perspectiva art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea recurs formulată de recurenţi, reţine nemotivarea în drept a acesteia, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.

În realitate criticile subsumate de recurenţi motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt reiterări ale motivelor din apel, neputând fi asimilate unor veritabile critici de nelegalitate, neindicând argumente din care să rezulte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel în examinarea clauzei înscrise la art. 3.12 din contractul de credit din perspectiva exigenţelor impuse de Legea nr. 193/2000.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţii generale că aceasta ar fi nelegală, afirmaţiile cu caracter general privind caracterul abuziv al clauzei contestate, opiniile recurenţilor cu privire la raţionamentul instanţei de apel referitor la calificarea dezechilibrului existent între drepturile şi obligaţiile părţilor, invocarea jurisprudenţei CJUE şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt suficiente elemente pentru a face posibilă cenzura instanţei de control judiciar, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de instanţa a cărei hotărâre se atacă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În acest context Înalta Curte constată că temeiul de casare a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al memoriului de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de aceste texte legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de va constata nul recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.

Constată nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2162 din 08 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 289 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2019.