Recurs inadmisibil: aplicarea plafonului de valoare pentru căile de atac în litigii privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare cu preț secret

Şedinţa publică din data de 1 martie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 14 august 2014, sub nr. x/2014 reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 decembrie 2006 de BNP E. şi Asociaţii, privind cota indiviză de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 100.000 mp. (din măsurători cadastrale 99.999,98 mp.), situat în comuna Baloteşti, sat Săftica, judeţ Ilfov, întabulat în CF nr. x a localităţii Baloteşti, judeţ Ilfov, cât şi constatarea nulităţii absolute a actului secret privind un preţ mai mare; urmare a constatării nulităţii absolute, solicită rectificarea CF nr. x a localităţii Baloteşti a dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 1/2 de pe numele pârâţilor şi reînscrierea ca proprietari şi asupra acestei cote a recurenţilor şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 iunie 2007 de BNP F., privind imobilul teren în suprafaţă de 50.400 mp, situat în sat Bilciureşti, comuna Bilciureşti, înscris în CF nr. x a localităţii Bilciureşti, judeţ Dâmboviţa, cât şi constatarea nulităţii absolute a actului secret privind un preţ mai mare, urmare a constatării nulităţii absolute, solicit rectificarea CF nr. x a localităţii Bilciureşti, judeţ Dâmboviţa, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren de pe numele pârâţilor şi reînscrierea ca proprietari a recurenţilor; constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02 iunie 2007 de BNP F., privind imobilul teren în suprafaţă de 449.600 mp. (din măsurători cadastrale 449.598 mp), situat în judeţ Dâmboviţa, cât şi constatarea nulităţii absolute a actului secret privind un preţ mai mare, urmare a constatării nulităţii absolute, solicită rectificarea CF nr. x a localităţii Bilciureşti, judeţ Dâmboviţa, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren de pe numele pârâţilor şi reînscrierea ca proprietari a reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 276 din 03 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25 mai 2015, sub nr. x/2015.

Reclamanţii au depus la dosar la data de 06 iulie 2015 cerere precizatoare prin care au arătat că solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentice, şi nu a actelor secrete privind un preţ mai mare.

Prin sentinţa civilă nr. 1195F din 05 mai 2016 Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia insuficientei timbrări a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului secret, a anulat ca insuficient timbrat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului secret, a admis excepţia lipsei de interes a cererii şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-reclamanţi A. şi B..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, prin decizia nr. 579/A din 21 iunie 2017 a respins, ca nefondat, apelul astfel promovat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Recurenţii-reclamanţi îşi subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportându-se la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenţii precizează că, pe de-o parte, instanţa de apel nu răspunde tuturor motivelor de apel invocate şi că, pe de altă parte, motivarea este contradictorie.

Astfel, se arată, pe de o parte, instanţa reţine că pe lângă interesul general ocrotit de cauza de nulitate absolută invocată (în speţă frauda la lege), recurenţii trebuie să facă şi dovada unui interes personal; în schimb, atunci când analizează interesul în cauză, reţine că acesta ar fi diferit de cel general (interesul general - fraudarea intereselor statului, bugetului de stat), ambele reţineri neputând coexista.

Un alt aspect pretins contradictoriu relevat de recurenţi este cel al analizei urmărilor eventualei admiteri a acţiunii (tot cu raportare la interesul recurenţilor); astfel, se arată, pe de o parte instanţa a reţinut că interesul recurenţilor este acela de a readuce imobilele în patrimoniul propriu, iar pe de altă parte a reţinut că nu s-ar ajunge la un astfel de rezultat, legând cererea de constatare a nulităţii actului de cererea de constatare a simulaţiei actelor de împrumut.

Consideră recurenţii că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că recurenţii ar fi invocat ca motiv al întoarcerii în patrimoniu simulaţia, aceasta nefiind invocată de sine stătător, recurenţii neavând interes în invocarea simulaţiei actelor secrete. Se arată că instanţa face confuzie între simulaţia transferului efectiv şi simulaţia preţului dintr-un transfer real.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi precizează că instanţa de apel a reţinut în mod greşit excepţia lipsei de interes pe motivul că recurenţii invocă propria culpă.

Subliniază recurenţii faptul că soluţia primei instanţe şi a celei de apel în sensul reţinerii potrivit căreia recurenţii nu justifică un interes şi un folos practic direct în a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul art. 6 din O.G. nr. 12/1998 este greşită aducând în susţinere următoarele argumente:

- sancţiunea care afectează actul juridic încheiat cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 12/1998 este o nulitate absolută, sub acest aspect neputând exista controverse;

- art. 6 din O.G. nr. 12/1998 a instituit o cauză specială de nulitate absolută, prevăzută în lege specială, potrivit căruia:

"(1) Este nulă vânzarea prin care părţile se înţeleg, printr-un act secret, să se plătească un preţ mai mare decât cel care se declară în actul autentic.";

- interesul apărat este unul general, căci, ca urmare a acestui acord simulatoriu, cheltuielile vânzării/închirierii se reduc într-o măsură mai mult sau mai puţin importantă, deoarece sumele percepute de stat (cu titlu de taxă de timbru) şi de notarul public (cu titlu de onorariu notarial) sunt mai mici faţă de cele ce ar reveni acestora prin raportare la adevărata valoare a operaţiunii juridice;

- nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes. Din acest punct de vedere, chiar pornind de la faptul că dispoziţiile O.G. nr. 12/1998 au fost edictate în favoarea statului, nu înseamnă astfel că doar acesta are calitatea şi interesul să uzeze de ele, în scopul colectării corecte la buget a taxelor corespunzătoare valorii tranzacţiei. Dimpotrivă, întrucât bugetele statului se reflectă în viaţa cetăţenilor se poate susţine corect că orice cetăţean are calitatea procesuală de a solicita nulitatea absolută şi a face că, dacă părţile doresc finalizarea voinţei lor de a transfera juridic dreptul de proprietate, să reîncheie actul la notariat, dar cu declararea întregului preţ;

- recurenţii justifică toate cerinţele interesului, urmărind şi un folos practic constând în reintrarea bunurilor imobile obiect ale contractelor în patrimoniul propriu iar, în situaţia în care intimaţii vor dori să se reperfecteze voinţa părţilor, vor trebui să se încheie în formă autentică dar cu indicarea întregului preţ şi cu consecinţa plăţii şi a diferenţei de preţ către recurenţii vânzători, o diferenţă extrem de însemnată, folosul practic fiind astfel demonstrat, condiţiile art. 33 C. proc. civ. fiind îndeplinite.

Consideră recurenţii că nulitatea absolută are regim juridic distinct, neputându-se pune problema existenţei vreunei culpe astfel că sancţiunea nulităţii absolute nu poate fi evitată.

Recurenţii prezintă în susţinere şi consideraţiuni de ordin doctrinar şi jurisprudenţial.

Intimaţii-pârâţi C. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede:"(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

În speţă este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Aceasta întrucât preţul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 decembrie 2006 de BNP E. şi Asociaţii, privind cota indiviză de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 100.000 mp. (din măsurători cadastrale 99.999,98 mp.), situat în comuna Baloteşti, sat Săftica, judeţ Ilfov, întabulat în CF nr. x a localităţii Baloteşti, judeţ Ilfov este de 12.500 E iar preţul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 iunie 2007 de BNP F. este de 300.000 de RON, niciunul dintre capetele principale de cerere neputând permite, prin valoare, exercitarea căii de atac a recursului.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017.

La punctul 32 din decizie Curtea Constituţională a constatat că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor".

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost soluţionată definitiv la data de 21 iunie 2017, aşadar înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În contextul pronunţării deciziei atacate anterior publicării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 579/A din 21 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2019.