Admissibility of unconstitutionality exception: failure to concretely argue contradiction between pension value adjustments and constitutional provisions

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de contestatorul A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

Pentru a fi primită o astfel de cerere de sesizare trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.

Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Potrivit Legii nr. 42/1992, nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorităţii de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă, practica instanţei de contencios constituţional fiind constantă, în sensul respingerii, ca inadmisibile a excepţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie.

În analiza condiţiilor enumerate anterior se observă că o parte din aceste cerinţe sunt îndeplinite, în sensul că excepţia a fost invocată de apelantul-reclamant în faţa instanţei de apel, iar dispoziţiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 şi ale art. 19 din Legea nr. 3/2018, prin raportare la art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie, invocate de acesta nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Celelalte condiţii însă nu sunt îndeplinite, câtă vreme din conţinutul cererii reiese că acesta urmăreşte realizarea pretenţiilor sale printr-o reinterpretare a textelor de lege criticate prin prisma unei modificări legislative viitoare.

Apelantul-contestator nu a argumentat în mod concret în ce constă nesocotirea textelor constituţionale prin adoptarea reglementărilor O.U.G. nr. 82/2017 şi art. 19 din Legea nr. 3/2018, referitoare la modul de calcul şi de aplicare a indexărilor succesive a valorii punctului de pensie, ci numai a enumerat dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii care se referă numai la aspecte tehnice de natură legislativă şi la drepturi consacrate şi recunoscute constituţional cetăţenilor români, cum este dreptul la pensie, drept de care beneficiază de altfel, în condiţiile legii şi apelantul-contestator.

Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 şi ale art. 19 din Legea nr. 3/2018.

Art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 prevede: începând cu data de 01 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, se majorează cu 10% şi este de 1.100 RON.

Art. 19 din Legea nr. 3/2018 prevede: în perioada 1 ianuarie - 1 iulie 2018, valoarea punctului de pensie este de 1.000 RON.

Dispoziţiile respective încalcă art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie.

Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

În speţă, cei doi indicatori prevăzuţi la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au valori pozitive, nefiind aplicabile dispoziţiile alin. (3) şi (4) ale art. 102 din Legea nr. 263/2010 modificată şi completată.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, în România, respectarea legii fundamentale, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

În speţă, nu au fost respectate dispoziţiile art. 102 alin. (2), (3) şi (4) din Legea organică nr. 263/2010.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare, iar potrivii dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p), prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, în ultima categorie intrând şi pensiile.

Astfel, prin lege ordinară sau ordonanţă de urgenţă se modifică prevederi dintr-o lege organică. Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Consiliul Economic şi Social a avizat negativ O.U.G. nr. 82/2017, motivând că nu se justifică măsura urgenţei prevăzute de art. 115 din Constituţie, având în vedere că aceasta intră în vigoare de la 01 iulie 2018.

Sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs invocate, recurentul susţine că dispoziţiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 şi ale art. 19 din Legea nr. 3/2018, sunt neconstituţionale, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie.

Recurentul redă conţinutul textelor legale invocate, fără a argumenta concret care este contradicţia dintre dispoziţiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 şi ale art. 19 din Legea nr. 3/2018 şi prevederile constituţionale.

Aspectele invocate de către recurent, care vizează interpretarea unor prevederi legale sau fondul cauzei, nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Încheierii nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN