Time-barred appeal leaves levy dispute remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov, s-a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 846.804,53 RON reprezentând diferenţa de plată în urma regularizării cotei de 0,1% şi a cotei de 0,7%.

Prin sentinţa civilă nr. 555 din 24 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului, invocată prin întâmpinare, a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, INSPECTOPRATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII pentru INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCŢII BUCUREŞTI ILFOV a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 791 A din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie a fost admis apelul formulat de apelantul - reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII - PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCŢII BUCUREŞTI ILFOV, împotriva sentinţei civile nr. 555 din 24 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV. A fost anulată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 791 A din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie.

Fără a-şi încadra criticile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei civile nr. 555 din 24 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Critică decizia recurată, susţinând, în esenţă, ca fiind legală hotărârea primei instanţe prin raportare la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 251/2001 a administraţie publice locale, republicată, modificată şi completată şi la prevederile art. 21 din acelaşi act normativ.

Autorităţile administraţiei publice locale, arată recurentul, nu au personalitate juridică, din moment ce Legea nr. 215/2001 nu le-a conferit expres această calitate şi nici nu le-a recunoscut-o implicit, deoarece nu le-a înzestrat cu patrimoniu propriu, distinct de acela al unităţilor administrativ - teritoriale.

Astfel, deşi prin lege au fost încredinţate consiliului judeţean atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale şi gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni privind drumurile publice, nu înseamnă că această entitate dobândeşte dreptul de a sta în judecată în litigii având ca obiect angajarea răspunderii civile, în vederea achitării taxelor prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

Intimatul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii - pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti Ilfov nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, faţă de care nu s-au depus puncte de vedere.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului exigenţe care privesc printre altele şi respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care, partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziţii legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei "unor motive temeinic justificate" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 28 noiembrie 2017, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., decizia recurată fiind comunicată la data de 26 octombrie 2017 .

Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Atunci când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de recurentul CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, sens în care va respinge ca tardiv recursul declarat de CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV împotriva deciziei civile nr. 791 A din 9 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2019.