Paulian action upheld: donations of real estate held inoperable against creditor; appeal against stamp-duty annulment rejected as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendants' appeal against the Court of Appeal's decision that annulled their appeal as untimely filed for failure to pay the stamp duty, thereby upholding the first-instance judgment that declared two notarized donation contracts inoperable against the plaintiff creditor and ordered the debtor-defendant to pay litigation costs. The dispute arose from an action to declare the donations of real estate properties inoperable against the plaintiff under the Paulian action framework, where the first-instance court ruled in favor of the plaintiff, the appeal was annulled for non-payment of the stamp duty, and the defendants appealed that annulment. The High Court held that the appeal against an annulment for non-payment of stamp duty can only be reviewed on procedural grounds under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, not on substantive law grounds under Article 488(1)(8), and that the lower court correctly applied procedural rules by rejecting the request for adjournment and annulling the appeal, as the defendants had sufficient time to pay the fee and the guarantees of a fair trial under Article 6 of the ECHR were not violated.
Legislator headnote
AI generatedart. 189 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Paulian action upheld: donations of real estate held inoperable against creditor; appeal against stamp-duty annulment rejected as unfounded: The dispute arose from an action to declare the donations of real estate properties inoperable against the plaintiff under the Paulian action framework, where the first-instance court ruled in favor of the plaintiff, the appeal was annulled for non-payment of the stamp duty, and the defendants appealed that annulment. The High Court held that the appeal against an annulment for non-payment of stamp duty can only be reviewed on procedural grounds under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, not on substantive law grounds under Article 488(1)(8), and that the lower court correctly applied procedural rules by rejecting the request for adjournment and annulling the appeal, as the defendants had sufficient time to pay the fee and the guarantees of a fair trial under Article 6 of the ECHR were not violated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 februarie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11.08.2016 reclamanta A. S.R.L. a solicitat să se declare inopozabile fata de aceasta, actele juridice constand in Contractele de donatie autentificate sub nr. x si 228 din data de 03.04.2015, de Biroul Individual Notarial B., prin care parata debitoare C., a transmis catre paratii D. şi E., cu titlu gratuit, urmatoarele doua bunuri imobile:
a) Imobil situat in intravilanul orasului Bragadiru, strada x nr. 88E, vila 1, judet Ilfov, tarlaua x/6, parcela x, Lot x, numar cadastral x, inscris in Cartea Funciara nr. x a Localitatii Bragadiru, compus din teren in suprafata de 354 mp impreuna cu casa de locuit - numar cadastral x, regim inaltime P+1.
b) Cota parte de 63/1000, echivalentul suprafetei de 42,345 mp, din cota parte de 125/1000 (cota indiviza de 12, 5 %), ce reprezinta suprafata indiviza de 84,035 mp din terenul in suprafata totala de 672,52 mp, categorie folosinta drum, situat in intravilanul orasului Bragadiru, jud. Ilfov, tarlaua x/6, parcela x, număr cadastral x, inscris in Cartea Funciara nr. x a localitatii Bragadiru.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a estimat valoarea bunurilor prevăzute în contractul de donaţie la suma de 69.579,42 Euro, respectiv echivalentul a 310.157 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1707 din 13.06.2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis cererea de chemare în judecată, a declarat inopozabile faţă de reclamanta S.C. A. S.R.L. a contractelor de donaţie autentificate sub numerele 227 şi 228 din 03.04.2015 de către Biroul Individual Notarial B. şi a obligat pe pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 8706,57 cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii C., D. şi E., care a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin decizia civilă nr. 3A/2018 din 9 ianuarie 2018.
Împotriva deciziei civile nr. 3A/2018 din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâţii C., D. şi E. au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
După o prezentare amplă a parcursului procesual al litigiului, a cererilor şi susţinerilor părţilor formulate în etapele procesuale anterioare, s-a arătat că prin decizia nr. 3A/09.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti a anulat ca netimbrat apelul, iar cererea apelantei D. prin care, pentru termenul din data de 09.01.2018, a solicitat amânarea cauzei pentru lipsa de apărare şi pentru a i se da posibilitatea sa timbreze apelul a fost respinsă.
Drept urmare, s-a susţinut, cererea pârâtei D., de amânare pentru a i se da posibilitatea să îşi desemneze reprezentant in tara si să timbreze a fost respinsă ca nedovedită, întrucât nu ar fi menţionat in cerere adresa din străinătate.
Recurenta D. a arătat că este medic rezident in Belgia şi că a fost in aceasta situaţie pe întreaga perioada de derulare a procedurii in fata instanţei de apel, iar cererea de amânare şi de acordare a unui termen pentru a i se da posibilitatea de a-şi desemna un reprezentant din ţară, prin intermediul căruia să achite taxa judiciară de timbru, era justificată.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că recurentei-pârâte D., având domiciliul in străinătate, îi erau aplicabile dispoziţiile art. 155 si 156 C. proc. civ. şi că, neavând pregătire juridica, în cererea de amânare nu a indicat domiciliul său din străinătate, dar a solicitat un termen, pentru a indica un domiciliu în ţară şi a desemna o persoana din ţară care să o reprezinte şi care să timbreze apelul.
S-a mai arătat că era primul termen de judecata stabilit in apel şi primul termen pe care l-a observat prin mijloace electronice, termen la care a solicitat să i se dea posibilitatea ca, având domiciliul in străinătate, să timbreze cererea de apel, operaţiune pe care, in mod evident, nu o putea face decât in ţară.
S-a mai susţinut că, prin respingerea cererii formulate de recurenta-pârâtă D. de amânare a cauzei pentru a i se da posibilitatea de a timbra apelul, motivat de faptul ca nu domiciliază in tara, au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil.
Totodată, a susţinut că, prin respingerea cererii sale de acordare a posibilităţii de a desemna un reprezentant în ţară şi de a timbra apelul, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, subliniind că prin modul de soluţionare a cererii de acordare a unui termen în vederea timbrării, i s-a luat posibilitatea de a-şi apăra proprietatea.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa transmiterii cauzei la instanţa de apel in vederea soluţionării fondului pricinii.
La 22 mai 2018, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului formulat de C. şi D., pentru lipsa semnăturilor celor două recurente şi pentru lipsa menţionării domiciliului recurentei D., totodată, solicitând, în temeiul art. 187 şi art. 189 C. proc. civ. aplicarea unei amenzi judiciare (sau obligarea la plata unei despăgubiri materiale) acestei din urmă recurente pentru abuz de drept, întrucât aceasta se prezintă chiar şi în faţa instanţei supreme cu formulări de genul "cu domiciliul în Belgia, Bruxelles".
Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, păstrarea ca temeinică şi legală a deciziei recurate, obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, intimata-reclamantă a menţionat că este de acord ca, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru, prevăzut de art. 493 C. proc. civ.
La 14 iunie 2018 (data poştei) recurenţii-pârâţi au transmis răspuns la întâmpinare prin care au solicitat, în sinteză, respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de intimata-reclamantă, reiterând, totodată, solicitarea de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat; au precizat că sunt de acord ca, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru, prevăzut de art. 493 C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părţilor, faţă de care niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.
Constatând că părţile şi-au exprimat acordul de soluţionare a recursului în completul de filtru, Înalta Curte va proceda la examinarea acestuia în completul de filtru, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Cu titlu prealabil, conform actelor dosarului, se constată că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă nu este întemeiată, sens în care aceasta nu va fi admisă, urmând să se analizeze recursul pe fondul cauzei, nefiind cazul aplicării sancţiunii prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Cererea intimatei-reclamante de aplicare a unei amenzi judiciare (sau obligarea la plata unei despăgubiri materiale) recurentei-pârâte D. nu poate fi primită întrucât demersurile acesteia nu reprezintă rea credinţă în valorificarea drepturilor procesuale conferite de lege şi nici nu pot fi asimilate cu amânarea judecării, cu intenţie sau din culpă.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Pornind de la împrejurarea că, în ipoteza anulării unei cereri ca netimbrată, analiza instanţei de control judiciar nu poate privi decât aspectele de ordin procedural ale aplicării acestei sancţiuni, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurenţii-pârâţi, nu este incident în cauză, criticile acestora putând fi analizate doar din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În mod corect instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei în sensul anulării apelului ca netimbrat.
Astfel, din înscrisurile dosarului reiese că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţei de apel la data de 03.10.2017 şi primul termen de judecată a fost stabilit la data de 09.01.2018.
În cadrul procedurii prealabile, prin rezoluţia din data de 04.10.2017, s-a stabilit în sarcina apelanţilor obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.348,28 RON, apelanţilor aducându-li-se la cunoştinţă, la domiciliile indicate, această obligaţie, conform dovezilor aflate la filele 21-31din dosarul de apel, procesele-verbale de înmânare atestând depunerea actelor de procedură în cutia poştală. Totodată, se constată că, în cuprinsul actelor de procedură s-a făcut menţiunea referitoare la timbraj atât în ceea ce priveşte cuantumul taxei judiciare de timbru, cât şi în ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în caz de neplată.
Apelanţii-pârâţi nu au dat însă curs acestei obligaţii legale, apelanta-pârâtă D. în raport cu care se invocă neregularităţi de ordin procedural, rezumându-se la a depune, la data de 05.01.2018, pentru termenul de judecată din 09.01.2018, prin e-mail, o cerere, la registratura curţii de apel, prin care a solicitat amânarea cauzei indicând motivele acestei cereri.
Susţinerea recurentei-pârâte D. în sensul că, având domiciliul in străinătate, îi erau aplicabile dispoziţiile art. 155 si 156 C. proc. civ. şi că, neavând pregătire juridica, în cererea de amânare nu a indicat domiciliul său din străinătate, dar a solicitat un termen, pentru a indica un domiciliu în ţară şi a desemna o persoana din ţară care să o reprezinte şi care să timbreze apelul, urmează a fi înlăturată.
În primul rând se reţine că, deşi, recurenta-pârâtă se referă generic la art. 155 C. proc. civ., dispoziţiile legale la care aceasta face, în realitate, trimitere sunt cele prevăzute la alin. (1) pct. 13 al acestui text de lege, care reglementează modalitatea de citare a persoanelor care se află în străinătate.
Critica recurentei-pârâte nu este întemeiată, întrucât pe de o parte, apelanta-pârâtă nu a indicat în cererea de apel sau în cerea de amânare depusă la dosar un domiciliu în străinătate pentru a se face aplicarea acestor dispoziţii legale, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. impun părţilor anumite obligaţii în desfăşurarea procesului, astfel:
"Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."
Mai mult, în condiţiile în care satisfacerea timbrajului este o problemă legată de legala învestire a instanţei, instanţa de apel nu putea trece la soluţionarea cauzei în lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru.
Totodată, sub aspectul cererii de amânare pentru lipsă de apărare formulată de recurenta-pârâtă D., trebuie reamintit că dispoziţiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. prevăd posibilitatea acordării de către instanţă a unui termen pentru lipsă de apărare şi nu reprezintă o obligaţie în acest sens.
Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de apel a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de apelanta pârâtă D., în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada domiciliului stabil într-o altă ţară şi nici nu s-a indicat în cererea de amânare o adresă care să reprezinte domiciliul acesteia într-o altă ţară, precum şi având în vedere că de la momentul înregistrării apelului, la instanţa a cărei hotărâre se atacă- 27.09.2017 şi până la termenul din 09.01.2018 au trecut 4 luni, timp în care partea a avut posibilitatea de a-şi angaja un apărător.
Împrejurarea că apelanta D. nu are pregătire juridică şi că este medic rezident in Belgia, fiind in această situaţie pe întreaga perioada de derulare a procedurii in faţa instanţei de apel, nu are nici o înrâurire asupra legalităţii deciziei recurate de vreme ce au fost respectate în ceea ce o priveşte pe aceasta toate dispoziţiile legale incidente, şi mai mult decât atât aceasta avea suficient timp pentru a achita taxa judiciară de timbru şi a-şi angaja apărător.
Criticile recurenţilor în sensul că prin această soluţie a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie privind dreptul la respectarea bunurilor, sunt nefondate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, au fost respectate de către instanţa de apel toate garanţiile procesuale, iar la soluţia pronunţată s-a ajuns din cauza conduitei procesuale a pârâtei D. şi a celorlalţi pârâţi, care nu şi-au exercitat drepturile şi obligaţiile procesuale în limitele prescrise de lege.
Dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formate de părţi dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual sau scopului în vederea căruia a fost recunoscut.
Contrar celor susţinute de recurenţii-pârâţi, se constată că au fost respectate de către instanţa de apel toate garanţiile procesuale în ceea ce îi priveşte pe apelanţii-pârâţi, dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar fiind conformă dispoziţiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii E., D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 3 A/2018 din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2019.