Restitution claim timely from contract termination; appellate ruling quashed and case remanded.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) allowed the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the claimant. The dispute involved a claim for restitution of €450,000 paid under a preliminary sale agreement (antecontract), which the claimant's judicial liquidator unilaterally terminated on 10 January 2015 under Article 123 of Law No. 85/2014. The key issue was the start of the limitation period for the restitution claim: the appellate court had dismissed the action as time-barred, holding that the limitation period ran from the date the contract was to be perfected (28 November 2008) and expired in 2011, but the High Court held this was a misapplication of law, finding that the claim only accrued upon termination of the contract (10 January 2015), so the action was timely. Article 7(1) of Decree No. 167/1958 and Article 123 of Law No. 85/2014 were decisive, as the contract was in force until the liquidator's termination; the denial of the right to seek restitution would render the insolvency provision ineffective.
Legislator headnote
AI generatedart. 201 din Legea nr. 71/2011, art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 123 Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 123 din Legea nr. 84/2015, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Restitution claim timely from contract termination; appellate ruling quashed and case remanded: The dispute involved a claim for restitution of €450,000 paid under a preliminary sale agreement (antecontract), which the claimant's judicial liquidator unilaterally terminated on 10 January 2015 under Article 123 of Law No. 85/2014. The key issue was the start of the limitation period for the restitution claim: the appellate court had dismissed the action as time-barred, holding that the limitation period ran from the date the contract was to be perfected (28 November 2008) and expired in 2011, but the High Court held this was a misapplication of law, finding that the claim only accrued upon termination of the contract (10 January 2015), so the action was timely. Article 7(1) of Decree No. 167/1958 and Article 123 of Law No. 85/2014 were decisive, as the contract was in force until the liquidator's termination; the denial of the right to seek restitution would render the insolvency provision ineffective.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the appeal, quashing the appealed decision, and remanding the case for retrial.
Used to order the remand of the case to the same court for retrial after cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 februarie 2019
Asupra recursului de faţă;
A.Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25.08.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B. şi C. solicitând instanţei să se dispună: obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 450.000 Euro, achitată de A. cu titlu de plată parţială din preţul imobilului situat în Bucureşti, str. x, în temeiul antecontractului, obligarea pârâţilor la achitarea dobânzii legale aferente sumei de 450.000 euro, cu începere de la data de 01.04.2015 şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
2. Pârâta a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat să se dispună: pe cale de excepţie: admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea cererii de chemare în judecată în consecinţă; pe fond: respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului de faţă.
B. Hotărârea primei instanţe.
3. Prin sentinţa civilă nr. 1/04.01.2017, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 400.000 euro, reprezentând preţ contract la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 01.04.2015 şi până la data achitării efective a debitului.
4. Pentru a concluziona în acest sens prima instanţă a reţinut următoarele:
5. Prima instanţă a reţinut faptul că restituirea unei prestaţii efectuate în temeiul unei convenţii nu se poate cerere atât timp cât raporturile juridice nu au fost desfiinţate, dreptul la acţiune nefiind născut anterior.
6. Prin urmare, termenul de prescripţie privind dreptul material la acţiune privind restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract nu poate începe să curgă decât în momentul desfiinţării acelui contract (aspecte reţinute cu putere de lucru judecat şi în decizia civilă nr. 1516 din data de 13.10.2015 pronunţată de CAB în dosarul nr. x/2011).
7. În prezenta cauză antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007 a încetat în momentul denunţării de către lichidatorul judiciar prin notificarea din data de 10.01.2015 .
8. În consecinţă, prima instanţă, faţă de această dată, respectiv 10.01.2015, văzând şi disp. art. 201 din Legea nr. 71/2011, a reţinut incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 2500 şi următoarele din Noul C. civ.
9. Potrivit art. 2517 noul C. civ., dreptul la acţiune privind un drept patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar termenul general stabilit de lege este cel de 3 ani.
10. Luând ca dată de început al cursului prescripţiei 10.01.2015, reiese că ultima zi a termenului de prescripţie, în care putea fi realizat dreptul reclamantei, este 10.01.2018. Acţiunea cu care a fost sesizată instanţa a fost depusă la oficiul poştal la data de 24.08.2015, dată ce se află în interiorul termenului de prescripţie astfel cum a fost determinat în paragrafele anterioare.
11. Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 şi data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, sunt incidente dispoziţiilor legale din C. civ.. S-a mai reţinut faptul că în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 21.12.2007 au fost achitate de către reclamantă către pârâţi suma de 50.000 euro la data de 21.12.2007 şi suma de 400.000 euro în cursul lunii aprilie 2008, astfel cum s-a reţinut şi prin actul adiţional din data de 03.09.2008, aspecte necontestate de niciuna dintre părţi.
12. Faţă de natura juridică a sumei de 50.000 de euro, respectiv avans (arvună) şi văzând şi faptul că acel contract de vânzare -cumpărare nu s-a mai perfectat din culpa reclamantei, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea sumei de 50.000 euro.
13. Cu privire la suma de 400.000 euro, s-a reţinut faptul că aceasta reprezintă parte din preţ, nu avans cum, în mod greşit, a susţinut pârâta.
14. În acest sens, s-a constatat că, prin decizia civilă nr. 1516 din data de 13 octombrie 2015, pronunţată de CAB în dosar nr. x/2011, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că suma de 50.000 euro reprezintă avans, iar suma de 400.000 euro reprezintă parte din preţ.
15. Prin urmare, prima instanţă a arătat că în situaţia în care antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 21.12.2007 a fost denunţat de către lichidatorul judiciar prin notificarea din data de 10.01.2015, reclamanta are dreptul la restituirea sumei achitate în temeiul acestui act cu titlu de preţ, ca urmare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.
16. În ceea ce priveşte capătul accesoriu referitor la dobânda legală, prima instanţă a arătat că pârâţii datorează şi dobânda legală aferentă sumei de 400.000 euro începând cu data de 01.04.2015, data punerii în întârziere ca urmare a somaţiei comunicată acestora de lichidatorul judiciar şi până la data plăţii efective(art. 1 alin. (3) din Ordonanţa nr. 13/2011).
C. Calea de atac împotriva hotărâri primei instanţe.
17. A. S.R.L. a declarat, în termen legal, apel împotriva sentinţei civile nr. 1/04.01.2017, prin care a solicitat modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii şi cu privire la plata sumei de 50.000 euro plus penalităţile aferente.
18. Împotriva sentinţei civile nr. 1/04.01.2017 au declarat apel şi B. ŞI C., prin care au solicitat schimbarea, în tot, a sentinţei, după cum urmează: în principal admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea acţiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
D. Hotărârea instanţei de apel.
19. Prin decizia civilă nr. 2028 din 13 noiembrie 2017 a Curţii Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanţii pârâţi B. şi C., ambii cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocaţi D., din Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1 din 04.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.
A fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.
A fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ E., cu sediul în Bucureşti, B-dul x nr. 29, ca nefondat.
A fost obligată apelanta A. S.R.L. la plata către apelanţii F. a sumei de 13.739,85 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
20. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit disp. art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", iar potrivit art. 7 alin. (1) "prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită".
21. În cauză, convenţia în temeiul căreia a fost solicitată suma de 450.000 euro este reprezentată de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/2007, încheiat între H., în calitate de promitent-cumpărător şi B. şi C., în calitate de promitenţi-vânzători la 21.12.2007, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x din 30.01.2008, în temeiul art. 9.1 din antecontract, prin care promitentul-cumpărător a cedat către A. toate drepturile şi obligaţiile asumate prin antecontract şi prin actul adiţional din 03.09.2008, prin care părţile au convenit diminuarea preţului de achiziţie al bunului de la 3.100.000 euro la 1.900.000 euro. Totodată, prin acest ultim act adiţional, s-a prorogat până la data de 28.11.2008, încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică (art. 2 din actul adiţional nr. x la antecontractul de vânzare, prin care a fost modificat art. 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare).
22. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi necontestate, deşi părţile au purtat negocieri şi după încheierea acestor acte adiţionale, iar A. a fost şi notificată să se prezinte la biroul notarial în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică (notificarea nr. x/25.11.2008, prin Biroul Executorului Judecătoresc I., notificarea nr. x din 22.12.2008, transmisă prin intermediul Biroul Executorilor Judecătoreşti J.), convenţia de vânzare care urma a fi încheiată potrivit menţiunilor din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/2007, astfel cum a fost modificat, nu s-a încheiat. În condiţiile în care prima instanţă nu a fost învestită cu o acţiune în rezoluţiune, instanţa de apel nu a analizat cui aparţine culpa pentru neîncheierea convenţiei, astfel cum s-a solicitat prin cererea de apel.
23. În condiţiile în care antecontractul nu a fost rezolvit sau efectele sale nu au încetat printr-o altă cauză de desfiinţare, aspect constatat cu putere de lucru judecat şi prin decizia civilă nr. 1516/13.10.2015 pronunţată de CAB în dosarul nr. x/2011, situaţia juridică care trebuie analizată este aceea a începutului termenului de prescripţie pentru pretenţiile rezultând din antecontract. În condiţiile în care nu a fost stipulat un termen sau stipulată vreo condiţie, pretenţiile pot fi valorificate numai în decursul termenului de prescripţie de trei ani, termen care curge de la data încheierii convenţiei, în condiţiile art. 7 alin. (1) Decretul nr. 167/1958 şi care s-a împlinit, în cauză, la 28.11.2011. După intervenirea prescripţiei, se stinge dreptul material la acţiune, iar pentru respectarea obligaţiilor, părţile nu mai pot recurge la forţa coercitivă a statului pentru executare, obligaţiile devenind naturale. În cauză, ca urmare a intervenirii prescripţiei, obligaţiile care incumbă apelanţilor pârâţi în temeiul antecontractului pot fi executate numai de bunăvoie.
24. Asupra aceluiaşi aspect, instanţa de apel a constatat că nu poate reţine susţinerea apelantului reclamant A., în sensul că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul în care lichidatorul judiciar a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 123 Legea nr. 85/2014, denunţarea antecontractului, prin notificarea din 10.01.2015, în condiţiile în care, ca urmare a intervenirii prescripţiei, dreptul la acţiune relativ la drepturile şi obligaţiile părţilor rezultând din acestea s-au stins. Prin actul de denunţare notificat la 10.01.2015, instanţa de apel a constatat că lichidatorul judiciar al apelantei reclamante a încercat, cu eludarea dispoziţiilor imperative ale legii, crearea unui nou termen de prescripţie, care ar fi început să curgă din momentul denunţării, pentru a putea obţine realizarea pretenţiilor decurgând din acelaşi contract.
25. Sub alt aspect, faptul că lichidatorul a denunţat contractul cu depăşirea termenului de trei luni prevăzut de legislaţia specială a procedurii insolvenţei, sau analiza dacă antecontractul se circumscrie condiţiei de a fi contract în derulare, s-a reţinut că nu pot fi analizate de către instanţa de apel, în condiţiile în care acestea au fost invocate de către apelantele-pârâte, pentru prima dată, în faza procesuală a apelului.
26. Raportat la puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 1516/13.10.2015 pronunţată de CAB în dosarul nr. x/2011, instanţa de apel a constatat că dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract nu poate avea loc decât dacă raportul juridic este desfiinţat. Dreptul la acţiune în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract desfiinţat începe să curgă de la naşterea dreptului în temeiul căruia se solicită pretenţiile, respectiv de la data declarării de către instanţă a rezilierii, a nulităţii sau a altei modalităţi de încetare, însă în speţa dedusă judecăţii părţile nu se află în niciuna din aceste situaţii.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
27. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamanta, Societatea A. S.R.L. BUCUREŞTI - prin lichidator judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ "E.", aducându-i următoarele critici:
28. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
29. Sub acest aspect, s-a învederat de recurentă că denunţarea antecontractului beneficiază de prezumţia absolută de legalitate.
Când este vorba despre un contract, factorul declanşator al cererii de restituire este desfiinţarea contractului, în oricare dintre formele pe care această desfiinţare le poate îmbrăca: anulare, rezoluţiune, denunţare. Legătura dintre desfiinţarea contractului şi restituirea prestaţiilor a fost reţinută în cadrul primului litigiu dintre părţi, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011
30. În ce priveşte antecontractul din cauza de faţă, desfiinţarea acestuia s-a produs la 10 ianuarie 2015, prin denunţarea de către lichidatorul judiciar. Denunţarea acestui antecontract ar fi putut să fie contestată de partea potrivnică în procedura insolvenţei, însă pârâţii-intimaţi nu au formulat o astfel de contestaţie, astfel încât denunţarea a devenit irevocabilă, nemaiputând fi invalidată pe cale judiciară.
31. Ca atare, unui act juridic care se bucură de prezumţia absolută de legalitate trebuie să i se recunoască efectele juridice, adică, în cazul de faţă, trebuie să se recunoască părţilor posibilitatea de a fi repuse în situaţia anterioară, respectiv reclamanta să primească partea din preţ plătită, iar pârâţii să redevină proprietarii imobilului.
32. S-a mai subliniat de către recurenta-reclamantă că denunţarea unilaterală prevăzută de art. 123 din Legea nr. 84/2015, are un regim particular, derogatoriu, atât în ceea ce priveşte condiţiile în care poate fi adoptată, cât şi în ceea ce priveşte termenul în care poate fi aplicată o astfel de măsură, care este 3 luni de la data deschiderii procedurii.
33. De altfel, s-a arătat că prin sentinţa nr. 7638 din 5 octombrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, s-a statuat că prevederile art. 123 din Legea nr. 84/2015, reglementează o cauză autorizată de lege, distinctă de C. civ. - 1865, de denunţare a unui contract, această reglementare aplicându-se cu prioritate.
F. Apărările formulate de intimaţii-pârâţi.
34. La data de 19 martie 2018, intimaţii-pârâţi au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
35. Sub un prim aspect, intimaţii-pârâţi au invocat nulitatea recursului, pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neindicându-se dispoziţiile legale ce ar fi fost greşit aplicate.
36. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Astfel, s-a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 71/2011, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, cursul prescripţiei începând să curgă la data de 28 noiembrie 2008, dată la care ar fi trebuit să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
37. Cum acţiunea nu a fost introdusă în termen de 3 ani de la această dată, în mod legal, instanţa de apel a constatat că este prescris dreptul la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă.
38. Sub un alt aspect, s-a arătat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 321 şi art. 322 din Noul C. civ., având în vedere că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat sub imperiul vechiul C. civ.
39. Notificarea de denunţare a antecontractului este lipsită de efecte juridice, mai ales că ea este şi tardivă, având în vedere faptul că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 28 noiembrie 2011.
În acest sens s-a mai susţinut că dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se referă la contracte în derulare, ipoteză care nu este incidentă în speţă, pentru că între părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, care este un act juridic cu executare uno ictum.
G. Considerentele instanţei de recurs.
40. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile şi, respectiv, apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
41. În primul rând, trebuie menţionat faptul că nu poate fi primită apărarea intimaţilor-pârâţi în ce priveşte nulitatea recursului, pe considerentul că motivele de recurs invocate nu s-ar încadra în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, chiar dacă recurenta nu a indicat, în mod expres, dispoziţiile legale greşit aplicate, a invocat greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, iar pe de altă parte prin încheierea din 6 decembrie 2018 recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen pentru soluţionarea în fond, astfel încât nu se mai poate pune problema nulităţii recursului.
42. Dimpotrivă, tocmai sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
43. Problema care se pune este aceea a momentului în care începe curgerea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.
44. Este corectă susţinerea intimaţilor-pârâţi în sensul că antecontractul încheiat între părţi se supune prevederilor vechiul C. civ., iar nu prevederilor Noului C. civ., având în vedere data la care a fost încheiat.
45. Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar potrivit art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
46. Faptul declanşator al cererii formulate de reclamantă, a fost încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare.
47. Potrivit legislaţiei existente anterior intrări în vigoare a noului C. civ., încetarea unui contract se putea face în următoarele forme: revocarea de comun acord, anulare, rezoluţiune sau reziliere pe cale judecătorească.
48. Pe parcursul timpului, odată cu apariţia legislaţiei privind procedura insolvenţei, a apărut şi o altă modalitate de încetare a contractului, respectiv denunţarea contractului de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.
49. O astfel de reglementare este prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
50. Astfel după cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, părţile necontestând acest fapt, încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare s-a produs la data de 10 ianuarie 2015, dată la care antecontractul a fost denunţat de lichidatorul judiciar, aceasta însemnând că până la data arătată mai sus antecontractul era în vigoare.
51. Acest fapt este confirmat şi prin decizia nr. 1516 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011, dosar în care reclamanta din cauza de faţă i-a chemat în judecată pe pârâţii-intimaţi din această cauză şi a solicitat să se constate încetarea aceluiaşi antecontract şi să-i fie restituită suma achitată, cerere ce a fost respinsă în mod irevocabil, reţinându-se că nu intervenise nicio cauză de încetare a antecontractului.
52. Prin urmare, antecontractul a fost în vigoare până la data de 10 ianuarie 2015, dată la care a fost denunţat de către lichidatorul judiciar, dar şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie în ce priveşte cererea de restituire a plăţilor efectuate în baza antecontractului.
53. Este de menţionat faptul că denunţarea antecontractului în baza art. 123 din Legea nr. 84/2015, reprezintă o reglementare legală specială, derogatorie de la dreptul comun, fapt ce-i conferă efecte specifice.
54. A nu recunoaşte dreptul debitorului reprezentat de lichidatorul judiciar de a solicita restituirea prestaţiilor efectuate în baza antecontractului, înseamnă a lipsi de efecte concrete prevederea legală respectivă din Legea nr. 85/2014.
55. Antecontractul încheiat între părţi era un contract în derulare, în sensul art. 123 din Legea nr. 85/2014, cât timp acesta nu fusese denunţat de administratorul/lichidatorul judiciar în termenul prevăzut de art. 123 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2014. Acest fapt rezultă şi din formularea art. 123 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care vorbeşte despre fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor contractate, deci şi de contractele sinalagmatice cu executare uno ictu.
56. Este de remarcat faptul că această reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, a fost adoptată tocmai pentru desfăşurarea în condiţii optime a procedurii insolvenţei, cu referire la interesele creditorilor ce participă la procedura concursuală de recuperare a creanţelor lor de la masa credală a debitorului aflat în procedura insolvenţei. Dacă nu s-ar interpreta în acest fel această dispoziţie legală, ar însemna ca, de exemplu în speţa de faţă, cocontractanţii debitorului aflat în procedura insolvenţei să rămână şi cu parte din preţul achitat pentru terenul ce urma să fie vândut, dar şi cu dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, fapt ce ar fi condus, pe de o parte, la îmbogăţirea fără justă cauză a acestora, iar pe de altă parte, la prejudicierea intereselor celorlalţi creditori înscrişi la masa credală a debitorului.
57. Revenind la problema momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, apare ca evident faptul că debitorul aflat în procedura insolvenţei nu putea să ceară întoarcerea prestaţiei sale, respectiv plata unei plăţi din preţ, cât timp convenţia părţilor nu încetase, acest drept începând să curgă doar de la momentul încetării acestei convenţii care este momentul denunţării antecontractului de către lichidatorul judiciar.
58. De altfel, intimaţii-pârâţi ar fi avut posibilitatea să conteste acest act de denunţare în faţa judecătorului sindic, după care ar fi avut şi o cale de atac în faţa instanţei de apel competente, însă aceştia nu au uzat de această cale.
59. Ţinând cont de cele de mai sus, nu poate fi primită nici apărarea formulată de intimaţii-pârâţi, în sensul că notificarea de denunţare a antecontractului ar fi lipsită de efecte juridice, ea fiind formulată tardiv, pe motiv că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 28 noiembrie 2011.
60. Având în vedere de cele arătate în precedent, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca această din urmă instanţă să analizeze apelul pe fondul său, ţinând cont de faptul că dreptul material la acţiune al reclamantei nu este prescris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de reclamanta, Societatea A. S.R.L. BUCUREŞTI - prin lichidator judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ "E." împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 februarie 2019.
Opinie separată:
Contrar opiniei majoritare, apreciem că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de netăgăduit că părţile au perfectat, la data de 21 decembrie 2007, un antecontract de vânzare - cumpărare, modificat prin acte adiţionale succesive, prin care intimaţii pârâţi s-au obligat să încheie, în viitor un contract de vânzare - cumpărare, în calitate de promitenţi vânzători, iar recurenta-reclamantă s-a obligat să cumpere imobilul promis, termenul fixat, în final, pentru perfectarea actului în formă autentică, fiind 28 noiembrie 2008.
La data de 10 ianuarie 2015, în temeiul art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar al promitentului cumpărător a denunţat unilateral antecontractul de vânzare - cumpărare, măsura practicianului în insolvenţă nefiind contestată de personale interesate în cadrul acestei proceduri speciale.
Deşi vechiul C. civ., din 1864, legea în vigoare la data perfectării contractului, conform art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, nu reglementa, în mod explicit, denunţarea unilaterală a contractului, doctrina şi jurisprudenţa admiteau posibilitatea încetării convenţiei într-o atare modalitate. Astfel, contractul putea înceta fie în prezenţa unei clauze contractuale atribuind uneia dintre părţi dreptul de a denunţa convenţia (clauza de dezicere) fie în prezenţa cauzelor autorizate de lege. O atare cauză autorizată de lege o reprezintă şi ipoteza reglementată de art. 123 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014.
Însă, indiferent de natura dreptului de denunţare unilaterală a contractului, convenţională sau legală (ca în prezenta speţă), denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor deja executate sau în curs de executare.
Aşadar, denunţarea unilaterală a contractului produce efecte numai pentru viitor, actul juridic nefiind desfiinţat cu efect retroactiv (ca urmare, de exemplu, a constatării nulităţii convenţiei, a rezoluţiunii ş.a.m.d.). În consecinţă, o acţiune în restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui antecontract de vânzare - cumpărare, ale cărui efecte au încetat prin denunţare unilaterală, este lipsită de temei juridic. De altfel, reclamanta a invocat, prin cererea introductivă de instanţă, drept cauză a restituirii sumelor plătite cu titlu de avans preţ, instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin urmare, nu se poate susţine că dreptul la acţiune al recurentei, în ce priveşte restituirea prestaţiilor, s-a născut la data denunţării unilaterale a convenţiei, întrucât denunţarea nu are ca efect repunerea în situaţia anterioară a părţilor. Este adevărat că prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2014 instituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 969 C. civ., în sensul că dau dreptul practicianului în insolvenţă să denunţe contractele în curs de derulare (cele care nu au fost în integralitate sau substanţial executate de părţi). Însă, în privinţa efectelor pe care o atare cauză de încetare a convenţiei le produce, legea specială nu conţine vreo derogare de la dreptul comun.
Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de apel că prescripţia începe să curgă de la data la care s-a născut dreptul la acţiune al părţii, după regula instituită de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În concret, din momentul în care ar fi trebuit încheiat contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, promitenţii vânzători au început să deţină "fără titlu", "fără justă cauză", sumele pretinse prin acţiune, indiferent de cauza care ar fi atras restituirea prestaţiilor.
Nu poate constitui un argument în sensul tezei că momentul de la care curge termenul de prescripţie este data denunţării unilaterale, faptul că această măsură nu a fost contestată şi, prin urmare, a devenit irevocabilă. Legea insolvenţei nu conţine vreo derogare de la dreptul comun în materia efectelor încetării contractului într-o atare modalitate (în sensul că actul juridic nu este desfiinţat cu efect retroactiv, ci numai pentru viitor), ci doar în ce priveşte instituirea dreptului de dezicere chiar şi în condiţiile inexistenţei unei clauze contractuale în acest sens. Prin urmare, nu exista niciun interes în promovarea vreunei căi de atac în cadrul acestei proceduri speciale.
Faţă de considerentele ce preced, considerăm că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor substanţiale ce reglementează prescripţia extinctivă, pronunţând o hotărâre legală.
Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciem că recursul declarat de către reclamantă ar fi trebuit respins, ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 452 alin. (1) în referire la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut procesul ar fi trebuit să plătească părţii potrivnice, respectiv intimaţilor pârâţi, cheltuielile de judecată efectuate de aceştia în această etapă procesuală.