Recovery of factored receivables barred by lack of active procedural standing after full assignment to factor

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1989/A/2017, pronunţată la data de 09 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. Iaşi, prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 1495/26.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013; a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă C. S.R.L. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1495/26.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013; a anulat în parte sentinţa civilă apelată şi, rejudecând: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererile de chemare în judecată, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAŞI - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAŞI, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare, având în vedere că instanţa de apel nu a judecat pe fond acţiunile introductive conexate.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, în esenţă, susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1391- 1398 C. civ. de la 1864 şi cele ale contractelor de factoring nr. x/03.08.2009 şi nr. y/21.09.2009, sens în care a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În motivarea hotărârii, deşi instanţa de apel a observat şi reţinut dispoziţiile art. II. 10 din contractul de factoring, aceasta a ignorat dispoziţiile art. III pct. 3 şi 4 din acelaşi contract, solicitând a se observa că, potrivit art. 1391- 1398 C. civ., aceasta, în calitate de Aderent, avea posibilitatea să declare că doreşte să deschidă proces pentru recuperarea creanţei, astfel încât, conform art. III pct. 4, independent de faptul dacă a avut sau nu loc înştiinţarea corespunzătoare a debitorului, prelua în fapt poziţia Factorului de la data manifestării intenţiei de a deschide proces împotriva debitorului.

În aceste condiţii, recurenta- reclamantă învederează instanţei de recurs faptul că, în mod implicit, la data la care a chemat în judecată, în nume propriu, C. S.R.L., a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor contractuale prevăzute în art. III pct. 3. manifestând intenţia de a recupera creanţa cedată către D. IFN.

Astfel, recurenta- reclamantă a devenit debitor al factorului pentru suma ce reprezintă avansul acordat pentru finanţarea facturilor a căror valoare am solicitat-o în nume propriu de la C. S.R.L., dobândind în acelaşi timp calitate procesuală activă în litigiul cu debitoarea C. prin răscumpărarea respectivelor facturi.

Prin urmare, a susţinut recurenta, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că pentru a opera răscumpărarea facturilor era în mod esenţial necesară dovada plăţii de către aceasta, către D. I.F.N., a avansului primit pentru fiecare factură. În realitate, prin chemarea în judecată a debitoarei C. S.R.L. în nume propriu, A. S.R.L. a acţionat în temeiul art. III pct. 3 din Contractul de factoring, devenind, prin chemarea în judecată în mod direct a C., debitoarea D. IFN în privinţa valorii avansurilor acordate pentru respectivele facturi şi, astfel, solicită a se reţine că avea calitate procesuală activă la data la care a introdus cererea de chemare în judecată în nume propriu împotriva debitoarei.

Intimata- pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREŞTI, căreia i s-a comunicat cererea de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, a formulat întâmpinare, prin care, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat, urmând a menţine ca legală decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, fără a fi anexată dovada în acest sens.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Iaşi a învestit instanţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei S.C. "E. România" S.R.L. Bucureşti, prin care a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.051.654.88 RON, astfel cum rezultă din facturile şi evidenţa contabilă anexate, sumă care reprezintă contravaloare marfă livrată pârâtei în perioada 2010- 2012.

Printr-o o a doua cerere formulată, şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 30.06.2014, sub nr. x/2014, aceeaşi reclamantă a dedus judecăţii pretenţii izvorând din livrarea unor mărfuri către aceeaşi pârâtă în perioada 14.05.2012-26.07.2012, invocând aceeaşi cauză juridică.

Pricinile au fost reunite, prin încheierea de şedinţă din data de 09.10.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, urmare admiterii excepţiei litispendenţei (pentru pretenţiile corespunzătoare contravalorii facturilor fiscale emise la data de 29.05.2012 sub numerele: 1272, 1273, 1274, 1275, 1276, 1277, 1278, 1279, 1280, 1281, 1282, 1283, 1284, 1285, 1286 şi 1287 şi respectiv a facturii fiscale nr. x din data de 13.06.2012) şi excepţiei conexităţii pentru restul pretenţiilor solicitate de către reclamantă, cu cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă.

Instanţa de apel, prin decizia pronunţată şi care face obiectul recursului de faţă, a anulat în parte sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond (urmare admiterii apelului formulat de pârâta S.C. "C." S.A. Bucureşti, societatea absorbantă a pârâtei iniţiale, S.C. "E. România" S.R.L. Bucureşti) şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererile de chemare în judecată, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

În motivarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere, în principal, încheierea de către reclamantă a două contracte de factoring cu S.C. D. I.F.N., prin care a convenit cesionarea creanţelor deţinute împotriva E., autoarea pârâtei, reţinând, astfel, că, reclamanta a cesionat anterior introducerii cererilor de chemare în judecată toate pretenţiile deduse judecăţii în prezentul dosar.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinarea formulată de către intimata- pârâtă, constată că prin Contractul cadru de factoring cu regres nr. 35 din 03.08.2009, încheiat între S.C. D. I.F.N. S.A. BUCUREŞTI, în calitate de Factor, şi S.C. "A." S.R.L. Iaşi- recurenta- reclamantă, s.n.-, în calitate de Aderent, aceasta din urmă a cesionat Factorului, în cadrul operaţiunii de factoring, toate creanţele aferente facturilor emise de Aderent faţă de debitorii interni precizaţi în Anexa nr. 1 la contract, creanţe care provin din livrări de mărfuri sau prestări servicii cu plata la termen.

Factoringul, ca varietate a cesiunii de creanţă, constituie un contract încheiat între o parte (furnizor) şi o altă parte, întreprinderea de factoring (cesionar), prin care furnizorul cedează cesionarului creanţele născute din contracte de vânzare de mărfuri încheiate între furnizor şi clienţii săi.

În cazul contractului de factoring, factorul devine proprietarul creanţelor transmise şi preia de la aderent sarcina încasării creanţelor, preluând în acelaşi timp şi riscurile legate de insolvabilitatea debitorilor sau al neachitării creanţelor la scadenţă.

Creanţa care constituie obiectul contractului de factoring trebuie să se nască dintr-un contract de vânzare- cumpărare sau dintr-un contract de prestări servicii încheiat cu debitorul, şi, întotdeauna, creanţa este exprimată printr-un titlu (factură).

În ceea ce priveşte operaţiunile de factoring, cesiunea de creanţă operează numai cu titlu oneros, iar notificarea cesiunii debitorului poate fi făcută prin orice mijloc: scrisoare, fax, etc.

Din punctul de vedere al momentului achitării creanţelor cumpărate de la aderent şi a serviciilor suplimentare oferite acestuia există: - factoringul tradiţional, clasic (old line factoring), în care, plata creanţelor cesionate de aderent se face de către factor în momentul acceptării acestora, în momentul în care factorul intră în posesia lor; astfel, îşi asumă finanţarea şi gestionarea creanţelor preluate, precum şi asumarea riscului de neplată; - factoring la scadenţă (maturity factoring): factorul plăteşte facturile la momentul scadenţei acestora, asumându-şi gestionarea facturilor şi riscul de neplată a acestora de către debitorii cedaţi, şi, în fine, - factoring de agent (agency factoring): factorul cumpără creanţele aderentului, după ce le acceptă, le plăteşte anticipat, preia riscul de neplată din partea debitorilor; gestiunea creanţelor rămâne, însă, în sarcina aderentului, care va urmări plata facturilor şi o va încasa de la debitori, în nume propriu, remiţând-o de îndată factorului (aderentul se comportă ca un intermediar, agent, al factorului).

Principalul efect pe care îl produce contractul de factoring între părţi, este acela că dreptul de creanţă se transferă din patrimoniul Aderentului în patrimoniul Factorului păstrându-şi natura, aderentul având obligaţia de a remite factorului la intervalele convenite, facturile din perioadele respective, garanţiile şi documentele justificative, precum şi declaraţia prin care aderentul transmite factorului în plină proprietate creanţele reprezentând preţul mărfurilor sau prestaţiilor, furnizate şi acceptate de clienţi.

Ulterior subrogării, Factorul devine singurul creditor, în această calitate putând intenta acţiunile în plată contra debitorului şi fiindu-i opozabile toate excepţiile inerente creanţelor născute anterior subrogării, factorul dobândind concomitent cu proprietatea creanţelor toate drepturile aderentului faţă de debitorii săi.

În atare situaţie, raportat la prevederile art. 1391- 1398 din C. civ. de la 1864 (aplicabil contractelor de factoring în speţă, în vigoare la data încheierii lor), Înalta Curte reţine că, aşa cum a corect a stabilit şi instanţa de apel, recurenta- reclamantă SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAŞI - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAŞI, prin încheierea contractelor de factoring, cesionase anterior introducerii cererilor de chemare în judecată în cauză, toate pretenţiile deduse judecăţii în prezentul dosar, şi ca atare, nu mai avea dreptul de a solicita plata sumelor de bani ce pretinde a fi datorate de E., nejustificând calitate procesuală activă în acest sens.

De altfel, inclusiv pe facturile emise s-a făcut menţiune despre aceasta:

"Creanţele şi drepturile rezultate din prezenta factură au fost cesionate către S.C. D. I.F.N. S.A.. Plăţile se vor efectua în contul nr. (…) deschis de către S.C. D. I.F.N. S.A.. S.C. D. I.F.N. S.A. trebuie să fie imediat înştiinţată cu privire la orice litigiu apărut".

Analizând în mod legal toate efectele juridice generate de cesiunea de creanţă intervenită prin factoring-ul încheiat, soluţia instanţei de apel, de respingere a cererilor de chemare în judecată ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, este corectă, întrucât, încă de la momentul intrării în vigoare a Contractelor de Factoring, recurenta- reclamantă "A." S.R.L. nu mai avea dreptul de a solicita plata acestor sume, sume ce s-au constituit în creanţele cesionate.

Nu în ultimul rând, la prevederile art. II pct. 4 din Contractele de factoring încheiate, se menţionează în mod expres faptul că, "după cesionarea creanţelor aferente facturilor, Aderentul- recurenta A., s.n.- are obligaţia să scoată creanţele din evidenţa sa contabilă sau să menţioneze faptul că au fost cesionate", încât, şi prin prisma acestei clauze, se desprinde în mod just lipsa de calitate procesuală activă a recurentei- reclamante "A." S.R.L.

Apărarea recurentei- reclamante Societatea, "A." S.R.L. Iaşi - prin lichidator judiciar "B." I.P.U.R.L. Iaşi, în sensul că, la data introducerii cererii de chemare în judecată justifica calitate procesuală activă raportat la faptul că, în calitate de Aderent, avea posibilitatea să declare că doreşte să deschidă proces pentru recuperarea creanţei, conform art. III pct. 4 din contractul de factoring, şi, ca atare, prelua în fapt poziţia Factorului de la data manifestării intenţiei de a deschide proces împotriva debitoarei, şi în mod implicit a înţeles să facă aplicarea acestor dispoziţii contractuale prin manifestarea intenţiei de a recupera creanţa cedată către D. IFN, este contrazisă de faptul că simpla neplată a creanţelor, chiar nejustificată, cum se pretinde, nu are efectul revenirii lor de drept în patrimoniul recurentei, faţă de prevederile contractelor de factoring.

De altfel, nici nu s-a produs în cauză rezilierea contractelor de factoring în privinţa creanţelor deduse judecăţii sau vreo răscumpărare a acestora.

Mai mult, în caz de neplată a creanţei, părţile au prevăzut clar:

"În cazul în care creanţa nu era achitată integral în termen de 15 zile de la a treia somaţie de plată adresată debitorului eligibil în legătură cu creanţele cumpărate, Factorul are dreptul să declare reziliat prezentul Contract- contractul de factoring, s.n.- în privinţa creanţei respective, printr-o declaraţie unilaterală adresată Aderentului, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără nicio altă formalitate" (art. II pct. 8 alin. (2) din Contract). Astfel că, nici sub acest aspect, susţinerea recurentei- reclamante nu se verifică, fiind total nefondată.

În fine, în mod greşit şi nereal se susţine de către recurenta- reclamantă că, prin chemarea în judecată a debitoarei C. S.R.L., în nume propriu, A. S.R.L. a acţionat în temeiul art. III pct. 3 din contractul de factoring, devenind, astfel, debitoarea D. IFN în privinţa valorii avansurilor acordate pentru respectivele facturi.

Pe de o parte, potrivit art. VIII alin. (2) teza ultimă din contractele de factoring, "până la recuperarea tuturor creanţelor de către factor, aderentul va continua să cesioneze factorului toate creanţele sale faţă de clienţi, în cadrul operaţiunii de factoring, dar fără acordarea de avans"; ca atare, cesiunea de creanţe în temeiul factoring-ului a operat, indiferent de plata de către Factor a avansului, sau nu.

Pe de altă parte, aşa cum corect se reţine şi prin decizia recurată, tot în lumina acestor prevederi contractuale convenite şi asumate de către ambele părţi, Factorul şi Aderentul, împrejurarea susţinută de către recurentă (Aderent în contractul de factoring), în sensul că, pentru creanţele deduse judecăţii nu a primit avans din partea Factorului, nu are nicio relevanţă asupra calităţii sale procesuale active, câtă vreme "aderentul va continua să cesioneze factorului (…), dar fără acordarea de avans".

Ca atare, corect şi legal a constatat instanţa de apel că reclamanta Societatea, "A." S.R.L. Iaşi - prin lichidator judiciar "B." I.P.U.R.L. Iaşi, Aderent în contractul de factoring, nu justifică calitate procesuală activă în cauză pentru recuperarea creanţelor deja cesionate Factorului D. I.F.N. S.A. Bucureşti, în temeiul aceluiaşi contract de factoring încheiat.

Având în vedere cele de mai sus, constatând că nu se verifică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAŞI- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAŞI împotriva deciziei civile nr. 1989/A/2017 din 09 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2019.