Scope of annulment review for arbitral costs: conflict between institutional arbitration rules and general civil procedure cost allocation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României cu nr. 55/28.03.2016 reclamanta SC A. SRL Gura Humorului a solicitat obligarea pârâtei SC B. la plata sumei de 98.178,24 RON reprezentând contravaloarea debit neachitat conform facturii fiscale şi a dobânzii legale în cuantum de 1020 RON, calculată de la data scadenţei facturii (18.02.2016) şi până la data de 28.03.2016 (data introducerii cererii), precum şi a dobânzii legale în continuare de la data de 29.03.2016 şi până la data achitării efective a debitului.

În drept, cererea arbitrală a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1547 - 1548; art. 1530, art. 1535, art. 1270. art. 1516 C. civ., art. 194 - 195 şi următoarele C. proc. civ.

Prin cererea reconvenţională depusă la dosar, pârâta SC B. a solicitat obligarea reclamantei SC A. SRL la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 235.214,44 RON şi a sumei de 191.636,39 RON + TVA reprezentând costurile suportate de pârâtă pentru aducerea la îndeplinire pe cheltuiala proprie a obligaţiilor contractuale îndeplinite necorespunzător de către reclamantă.

Prin sentinţa arbitrală nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Tribunalului arbitral s-a admis acţiunea principală şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 98.178,24 RON contravaloare transporturi, 10.932,38 RON cu titlu de dobânzi legale, calculate până la 10.04.2017 şi în continuare, până la plata debitului; s-a admis cererea reconvenţională; s-a respins capătul de cerere privind plata de penalităţi de întârziere în sumă de 235.214,44 RON; s-a admis capătul de cerere privind plata de despăgubiri; a fost obligată reclamantă să plătească pârâtei suma de 40.368 RON + TVA cu titlu de daune şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 40.650,18 RON cheltuieli de arbitrare.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 39 din 19.04.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul arbitral nr. x/2016 a formulat acţiune în anulare SC A. SRL

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 207 F din 23 octombrie 2017 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis acţiunea în anulare formulată de SC A. SRL împotriva sentinţei arbitrale nr. 39 din 19.04.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în contradictoriu cu intimata B. - Sucursala Voluntari; a anulat în parte sentinţa arbitrală nr. 39/19.04.2017 şi rejudecând, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.610,23 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.

Împotriva Sentinţei civile nr. 207 F din 23 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta B. - Sucursala Voluntari, recurs ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488, pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit a fost respinsă de către instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, având în vedere că motivele invocate de reclamanta A. în susţinerea acţiunii în anulare nu se circumscriu prevederilor art. 608 C. proc. civ., astfel încât la pronunţarea hotărârii instanţa fondului a nesocotit norma de procedură imperativă.

Recurenta consideră că deşi s-a susţinut de către reclamantă că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 43 din Regulile de procedură arbitrală, dispoziţiile în discuţie nu au caracter de ordine publică, întrucât nu ocrotesc un interes general ci strict interesul personal al reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa fondului, sub un prim aspect, că dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ. "sunt compatibile cu arbitrajul", acordarea cheltuielilor arbitrale fiind guvernată nu de aceste dispoziţii, ci de art. 43 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În opinia recurentei dispoziţiile art. 413 C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauză, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a normelor ce reglementează suportarea cheltuielilor arbitrale, înţelegând să cenzureze modul în care Tribunalul Arbitral a înţeles să acorde aceste cheltuieli.

Recurenta consideră că raţionamentul instanţei de fond porneşte de la o premisă greşită, aceea că acţiunea arbitrală principală a fost admisă în integralitate, aspect ce nu corespunde realităţii, întrucât parte din pretenţiile reclamantei ce au făcut obiectul precizării de acţiune au fost respinse de tribunalul arbitral ca tardive şi mai mult, cererea reconvenţională a pârâtei a fost şi ea admisă, în parte.

Recurenta a susţinut că, instanţa de fond, fără o argumentare pertinentă, a admis acţiunea în anulare a A. pe unicul considerent că acesteia i s-a admis în tot cererea de arbitrare, ori prin prisma Regulilor de procedură arbitrală incidente, tribunalul arbitral era suveran în apreciere, iar instanţa de fond nu putea cenzura într-o cerere în anulare modalitatea în care au fost acordate.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs intimata SC A. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului şi a solicitat în principal să se constate nulitatea acestuia, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 9 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., faţă de care nici recurenta, nici intimata nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 21.11.2018, s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi s-a admis în principiu recursul.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta B. - Sucursala Voluntari, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reţine că acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ.

Temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate în cauză este reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;"

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Critica recurentei-reclamante subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit a fost respinsă de către instanţă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, având în vedere că motivele invocate de reclamanta A. în susţinerea acţiunii în anulare nu se circumscriu prevederilor art. 608 C. proc. civ., astfel încât la pronunţarea hotărârii instanţa fondului a nesocotit norma de procedură imperativă, nu poate fi primită.

Astfel, se reţine că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., iar reclamanta SC A. SRL, în motivarea acţiunii în anulare a făcut o încadrare juridică criticilor aduse hotărârii, în măsura în care s-a invocat încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 43 din Regulile de procedură arbitrală şi ale art. 453 din C. proc. civ.

În contextul în care organizarea unor jurisdicţii private răspunde şi unor interese publice, iar reclamanta a invocat încălcarea unor dispoziţii imperative ale art. 43 din Regulile de procedură arbitrală, se reţine că în mod corect, Curtea de Apel, ca instanţă de anulare, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de anulare a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel, se reţine că prin acţiunea în anulare petenta a criticat neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că au fost încălcate normele imperative prevăzute de art. 43 din Regulile de procedura arbitrală şi art. 453 C. proc. civ.

Este de menţionat că reglementarea de principiu a cheltuielilor de judecată în dreptul comun se regăseşte în dispoziţiile art. 451 - 455 C. proc. civ., iar dispoziţiile art. 595 - 600 din acelaşi cod reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor arbitrale, distincte de reglementarea de principiu a cheltuielilor de judecată din art. 451- 455 C. proc. civ.

De asemenea, în cadrul arbitrajului instituţionalizat, ca formă a jurisdicţiei arbitrale, cheltuielile arbitrale sunt reglementate de prevederile art. 620 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că litigiul pendinte a fost soluţionat în cadrul arbitrajului instituţionalizat, instituţie reglementată de prevederile art. 616 - 621 C. proc. civ.

Sub aspectul cheltuielilor arbitrale, art. 620 C. proc. civ. stipulează că, "În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii.", ceea ce înseamnă că numai acestea sunt cheltuielile pe care părţile unui litigiu se aşteaptă şi înţeleg să le suporte.

Cum litigiul a fost soluţionat în mod instituţionalizat, în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R., îi sunt aplicabile dispoziţiile Regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj, inclusiv sub aspectul suportării cheltuielilor arbitrale.

Dispoziţiile edictate prin art. 43 din Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj reprezintă o excepţie de la reglementarea prevăzută în C. proc. civ. privitoare la cheltuielile de judecată, respectiv cheltuielile arbitrale (art. 451- 455 C. proc. civ. şi art. 595 - 600 C. proc. civ.), fiind de strictă interpretare şi aplicare în litigiile soluţionate în procedura arbitrajului instituţionalizat.

Se reţine că, potrivit art. 43 din Regulile de procedură arbitrală din 5 iunie 2014 ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, publicate în Monitorul Oficial nr. 613 din 19 august 2014, aplicabile în cauză, "(1) Cheltuielile arbitrale se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi. (2) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a căzut în pretenţii, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate. Dacă cererea de arbitrare este admisă în parte, cheltuiala reprezentând taxa arbitrală va fi acordată prin raportare la pretenţiile admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în măsura în care va aprecia că sunt justificate, în funcţie de împrejurările cauzei. (3) Tribunalul arbitral poate obliga, la cerere, partea prin a cărei culpă s-au cauzat celeilalte părţi cheltuieli inutile, la plata acestora, cu titlu de despăgubiri."

Astfel, aceste reguli stabilesc în art. 43 suportarea cheltuielilor arbitrale de către "partea căzută în pretenţii" şi condiţionează acordarea restului cheltuielilor de anumite criterii de utilitate, de necesitate şi de aprecierea tribunalului arbitral.

Conform art. 42 alin. (4) din Regulile de procedură arbitrală, "Cheltuielile arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale."

Potrivit art. 1 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, în arbitrajul instituţionalizat pentru remunerarea serviciilor prestate de Curtea de Arbitraj se percepe o taxă de înregistrare, precum şi o taxă arbitrală formată din taxa administrativă şi onorariile arbitrilor, taxe la plata cărora părţile sunt obligate încă de la înaintarea acţiunii.

Art. 3 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, stabilesc următoarele: "(1) Taxele arbitrale se avansează în cote egale de reclamant/reclamanţi pe de o parte şi pârât/pârâţi pe de altă parte, inclusiv în cererea reconvenţională. (2) Dacă pârâtul/pârâţii refuză plata, atunci reclamantul/reclamanţii va/vor suporta taxele arbitrale conform acestor Norme."

În raport cu art. 3 din aceste Norme, se constată că jumătate din taxa arbitrală se avansează de către pârâtă, iar, în speţă, pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la începerea procesului arbitral (în valoare de 13.243,01 RON), respectiv 6.621,51 RON.

Instanţa de anulare, în argumentarea raţionamentului pentru care a apreciat ca fiind întemeiat motivul de anulare invocat de reclamantă, a reţinut dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 595 alin. (2) din acelaşi cod, constatând că prevederile art. 451-455 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată sunt compatibile cu arbitrajul şi că, din interpretarea logică a dispoziţiilor legale menţionate, reţinând caracterul imperativ al acestora, în cazul admiterii în integralitate a pretenţiilor, cheltuielile constând în taxa judiciară de timbru trebuie acordate în întregime, iar, în situaţia admiterii în parte, aceste cheltuieli se restituie proporţional cu suma admisă.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiat motivul de anulare referitor la încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. de către instanţa arbitrală, sub aspectul nesocotirii normelor imperative privitoare la acordarea cheltuielilor arbitrale în cazul admiterii în integralitate a pretenţiilor, iar, în rejudecare, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.610,23 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale, în condiţiile în care judecătorul nu a efectuat o analiză în raport de Regulile de procedură arbitrală şi de Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, iar pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la înaintarea acţiunii principale, respectiv 6.621,51 RON şi, de asemenea, o parte din pretenţiile reclamantei au fost respinse (astfel cum reiese din Sentinţa nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Tribunalului arbitral), iar cererea reconvenţională a fost admisă în parte.

Faţă de cele anterior arătate, se impune ca instanţa să se raporteze la Regulile de procedură arbitrală şi la Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, urmând să ţină seama şi de faptul că pârâta a avansat jumătate din taxa arbitrală stabilită la începerea procesului arbitral, că o parte din pretenţiile reclamantei au fost respinse, iar cererea reconvenţională a fost admisă în parte.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. - Sucursala Voluntari împotriva Sentinţei civile nr. 207 F din 23 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2019.