Competence conflict over appeals by magistrates suing their employing court: impact of constitutional unconstitutionality ruling on Art. 127 CPC impartiality and mandatory transfer to neighboring appellate court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. x/2017 la 27.01.2017 reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: recalcularea la nivelul maxim a indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite şi recunoaşterea stării de discriminare în care au fost plasaţi de pârâţi în materie salarială, în raport cu magistraţii care au fost indemnizaţi la nivelul maxim, cu aceeaşi vechime în funcţia de judecător dobândită anterior datei de 31.12.2010, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,1 RON de la 1.01.2014 şi respectiv 381,81 RON începând cu 1.10.2016; recunoaşterea stării de discriminare în care au fost plasaţi în raport cu magistraţii care au fost indemnizaţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 1.10.2016; repararea prejudiciului adus prin acţiunea pârâţilor începând cu 1.12.2013 până la data încetării stării de discriminare, respectiv prin plata diferenţelor între drepturile salariale ce li s-ar fi cuvenit şi cele plătite efectiv, începând cu data de 1.10.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON. În motivarea acţiunii, se arată, în esenţă, că sunt judecători ai Curţii de Apel Bucureşti şi se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care Ministerul Justiţiei a fost obligat la plata către ei a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5%, 2% şi 11% reglementate de O.G. nr. 10/2007

Prin Sentinţa civilă nr. 2370/20.06.2017 Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei a fost soluţionată în sensul respingerii acesteia la termenul din 14.09.2017, cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1281 din 15 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi expert parte Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale achitate şi drepturile salariale calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 381,81 lei, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.09.2016, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective. A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărârii în termen legal au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prin Decizia civilă nr. 3630/25 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind apelurile formulate, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Curtea de Apel Bucureşti a arătat în motivarea soluţiei că, ulterior datei la care s-a pronunţat hotărârea apelată a fost pronunţată de Curtea Constituţională Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2018, şi a reţinut incidenţa acestei decizii în cauză. A constatat că apelanţii-reclamanţi sunt magistraţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă investită cu soluţionarea apelului, situaţie de fapt care reprezintă, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, motiv pentru care Curtea a constatat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a apelurilor către o instanţă judecătorească de acelaşi grad, învecinată.

Cauza nr. 28215/3/2017 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, la data de 29.10.2018.

În temeiul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., Curtea a pus în discuţie, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea apelurile formulate împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, cu privire la care a constatat că, potrivit normelor de organizare judiciară, competenţa teritorială a soluţionării apelurilor privind hotărârile pronunţate de Tribunalul Bucureşti aparţine Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află acest tribunal, fiind vorba de o competenţă teritorială absolută.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. prevăd norme speciale referitoare la competenţa teritorială, permiţând derogări de la regulile de drept comun.

Aceste norme reglementează doar competenţa teritorială a primei instanţe, competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza, iar nu şi competenţa instanţelor de control judiciar, aspect ce reiese şi din Decizia nr. 7/16 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii. Astfel, Înalta Curte a subliniat că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac.

Curtea a reţinut că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanţa nu poate uza ca temei prevederile menţionate pentru a invoca excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu, mai ales direct în calea de atac a apelului. Alegerea instanţei competente în condiţiile art. 127 C. proc. civ. este un beneficiu acordat numai părţilor din proces, nu şi instanţei de judecată.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, a declinat competenţa soluţionării apelurilor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, iar cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că, ulterior datei la care s-a pronunţat hotărârea apelată, respectiv 15 februarie 2018, a fost pronunţată de Curtea Constituţională, Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2018, decizie obligatorie şi în cauza de faţă, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României

În conformitate cu acest text de lege, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României iar, de la data publicării, acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Decizia este incidentă în cauză având în vedere că apelanţii-reclamanţi sunt magistraţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă investită cu soluţionarea apelului, situaţie de fapt care reprezintă, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de, "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reţinut că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

Curtea Constituţională a constatat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces, situaţie regăsită şi în cauză.

Conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4), C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de apel ce face obiectul cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, instanţă învecinată Curţii de Apel Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2019.