Jurisdictional conflict over pension update claims: scope of "judge" in Art. 127 CPC to include court institutions as defendants
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice assigned jurisdiction to the Tribunal of Argeș to resolve a negative conflict of competence between the Tribunal of Dâmbovița and the Tribunal of Argeș, ruling that the latter was territorially competent under Article 127 of the Code of Civil Procedure. The dispute arose from a labor law claim filed by a former judge, now a pensioner, against the County Pension House and her former employer, the Tribunal of Dâmbovița, seeking to compel the update of her service pension based on a specific sectoral reference value and percentage increases. The initial court declined jurisdiction, and the receiving court initially rejected territorial competence, arguing that Article 127 applies only to active judges and not retirees; however, the High Court relied on Constitutional Court Decision No. 290/2018, which established that the term "judge" in Article 127 includes court institutions (*lato sensu*) when acting as parties, thereby triggering the rule for mandatory referral to a tribunal within a neighboring Court of Appeals circuit when a court is a defendant. Consequently, because the Tribunal of Dâmbovița is a defendant, the case must be heard by a tribunal in a neighboring jurisdiction, specifically the Tribunal of Argeș, to ensure impartiality.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over pension update claims: scope of "judge" in Art. 127 CPC to include court institutions as defendants: Or în speţă reclamanta nu are calitatea de judecător, fiind pensionată, nedesfăşurându-şi activitatea la nicio instanţă căci, potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. x/2018 din data de 15.03.2018 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi pârâtul Tribunalul Dâmboviţa, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună: obligarea Tribunalului Dâmboviţa la întocmirea adeverinţei - tip, privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, majorată cu procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, cât şi cu procentul de 10% potrivit Legii nr. 293/2015, până la data de 01.10.2016; urmând ca procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 să se aplice şi în continuarea datei de 01.10.2016; obligarea Tribunalului Dâmboviţa la transmiterea către reclamantă şi către Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a adeverinţei-tip întocmită potrivit referinţei sectoriale menţionate (405 RON + 4% + 10%), obligarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa la actualizarea pensiei de serviciu, începând cu data de 09.04.2015, până la data de 01.10.2016, potrivit venitului brut lunar, menţionat în adeverinţa - tip emisă de Tribunalul Dâmboviţa pentru aceeaşi perioadă, conform referinţei sectoriale menţionate; obligarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa la emiterea deciziei de pensionare, pentru aceeaşi perioadă 09.04.2015 - 01.10.206, cu menţionarea cuantumului pensiei rezultate în urma actualizării, potrivit referinţei sectoriale menţionate; obligarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa la plata diferenţei dintre cuantumul pensiei calculat potrivit referinţei sectoriale menţionată anterior şi cuantumul pensiei efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei venitului lunar, până la data plăţii efective.
În motivarea cererii a arătat că a funcţionat ca judecător în cadrul Judecătoriei Găeşti, fiind pensionată anterior datei de 09.04.2015, respectiv la data de 16.03.2007, potrivit Deciziei nr. 257446/05.07.2007.
Prin întâmpinarea depusă la data de 16 aprilie 2018 pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a solicitat respingerea acţiunii ca prematur introdusă.
Pârâtul Tribunalul Dâmboviţa nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 1310/05.09.2018, Tribunalul Dâmboviţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
În şedinţa publică din data de 15.01.2019 Tribunalul Argeş, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Analizând cu prioritate, conform art. 132 coroborat cu art. 248 C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale invocate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În situaţia în care reclamantul ocupă una din funcţiile indicate la art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Reiese că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziţii speciale şi derogatorii, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.
Această chestiune nu a fost modificată de pronunţarea Deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituţională, decizie ce nu afectează sintagma "curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din finalul art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Or în speţă reclamanta nu are calitatea de judecător, fiind pensionată, nedesfăşurându-şi activitatea la nicio instanţă căci, potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare.
Prin urmare, în speţă este aplicabil art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamantei fiind de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş, întrucât, nefiind incident cazul de prorogare de competenţă prevăzut de art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Argeş apare ca fiind necompetent absolut, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Tribunalului Dâmboviţa, ca instanţă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta.
Cum Tribunalul Dâmboviţa şi-a declinat la rândul său competenţa Tribunalului Argeş, instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă prevăzut art. 133 pct. 2 C. proc. civ. astfel că în baza art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe -Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş- s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanta a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu de muncă - pretenţii băneşti.
În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:
"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."
Reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Găieşti, fiind, la momentul învestirii instanţei, pensionară, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."
Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638/23.07.2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de,.judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reţinut că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.
De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).
Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanţele de judecată aflate în conflict negativ de competenţă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, are calitatea de pârât în cauză.
Având în vedere că noţiunea de judecător la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Dâmboviţa determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă.
În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.
De vreme ce Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, rezultă că Tribunalul Argeş este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2019.