Jurisdictional competence for appeal against tribunal judgment in consumer credit case under 200,000 RON limit

Din examinarea actelor din dosar, s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 18 martie 2015, sub Dosarul nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit pe care l-a încheiat, respectiv:

- clauza privind dobânda, prevăzută de dispoziţiile art. 4.3. "La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii este de 4,9% pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare, aducând la cunoştinţă noua valoare a acesteia prin afişare la sediile Băncii. Rata dobânzii astfel modificată intră în vigoare de la data afişării;

- clauza privind dispoziţiile art. 5.4 "eventualele diferenţe de curs valutar vor fi suportate de împrumutat/codebitor;

- clauza privind comisionul de administrare inserată în dispoziţiile art. 6.1."pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,9%;

- clauza privind comisionul de rambursare anticipată de 3% prevăzută de art. 6.2.

Totodată, reclamanta a solicitat restituirea comisionului de administrare, stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, raportat la momentul încheierii contractului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi cele ale O.U.G. nr. 50/2010.

2. Prin Sentinţa nr. 1718 din 25 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 21 octombrie 2015, sub Dosarul nr. x/2015.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 5342 din 9 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a luat act că reclamanta a renunţat la capetele de cerere privind stabilizarea cursului de schimb şi denominarea în moneda naţională a plăţilor.

S-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes cu privire la capetele de cerere privind stabilizarea cursului de schimb şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, invocate de către pârâtă, ca rămase fără obiect.

S-a respins excepţia lipsei de interes a capătului de cerere vizând diferenţele de curs valutar, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

S-a admis excepţia lipsei de interes a capătului de cerere vizând comisionul de rambursare anticipată, invocată de către pârâtă.

S-a respins capătul de cerere vizând comisionul de rambursare anticipată, ca lipsit de interes.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA prin Sucursala Ploieşti şi B. SA, intervenientul C..

S-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare, prevăzute de art. 6.1 din Contractul de credit nr. x/23.04.2007, s-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 4.3 din Contractul de credit nr. x/23.04.2007, cu privire la posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare.

A fost obligată pârâta la emiterea unui nou scadenţar de plată din care să fie eliminată clauza privind comisionul de administrare.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2152,04 CHF, la cursul BNR din ziua plăţii, încasată cu titlu de comision de administrare.

S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat şi onorariu expert, reduse conform soluţiei de admitere în parte.

3. Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 744 din 14 martie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. SA Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 5342 din 9 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

A fost admisă cererea privind plata cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, obligată apelanta-pârâtă către intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

4. Împotriva Deciziei civile nr. 740 din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs B. SA, în raport cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 27 iunie 2018.

6. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 740 din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Prahova este Curtea de Apel Ploieşti rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. SA împotriva Deciziei civile nr. 740 din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. SA împotriva Deciziei civile nr. 740 din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2019.

GGC - GV