Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 339/2019 AI generated

Contractual claim dismissed as inadmissible on cassation due to value threshold below 1,000,000 RON under Law No. 2/2013

Case Number Decizia nr. 339/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the final and binding decision of the Court of Appeal, which had dismissed the plaintiff's claim on the grounds of prescription. The dispute concerned a contractual claim for the delivery of components for two industrial halls, with a value of approximately 528,518 RON, less than the statutory threshold for accessing cassation appeals. The Supreme Court ruled that the appeal was barred because the value of the monetary claim fell below 1,000,000 RON, rendering the Court of Appeal's decision definitive and not subject to further review under Article XVIII paragraph (2) of Law no. 2/2013, the version in force prior to the Constitutional Court's Decision no. 369/2017, which applied to appeals pronounced before the publication of that constitutional decision. The Court emphasized the principle of legality of the avenue of appeal, citing Articles 634, 457, and 129 of the relevant procedural and constitutional laws, to confirm that no further remedies were available against the lower court's judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Contractual claim dismissed as inadmissible on cassation due to value threshold below 1,000,000 RON under Law No. 2/2013: Prin Decizia nr. 369 din 30.05.2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Keywords

AI generated
value in dispute grounds for cassation principle of legality threshold value nullity of contract procedural review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 06.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la predarea elementelor componente a două hale CU, potrivit contractului încheiat între părţi la 08.07.2004, respectiv predarea în integralitate a tuturor elementelor componente, constând în cadre metalice, subansamble acoperiş izolat, subansamble de perete izolat, sistem jgheaburi şi burlane, panouri vizualizare din poliplan, sisteme etanşeizare, folie anticondens, folie pentru ruperea punţii termice, vată minerală casenată şi necasenată, pazii, colţare, şuruburi, sisteme de prindere etc., potrivit contractului încheiat, cu cheltuieli de judecată.

Valoarea obiectului contractului a fost stabilită la suma de 119.361 euro, la care se adaugă T.V.A.

Prin Sentinţa civilă nr. 8.715 din 03.12.2015, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 17.03.2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.817 din 28.06.2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1.213A din 29.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă următoarele:

Hotărârea atacată este nelegală ca urmare a contradicţiei existente între considerente şi dispozitiv.

Deşi instanţa a reţinut ca fiind prescris dreptul material la acţiune în cuprinsul dispozitivului, în cadrul considerentelor, aceasta a analizat şi fondul dreptului, reţinând că toate halele CU au fost predate.

Este adevărat că instanţa a cercetat tangenţial cererea şi prin prisma excepţiei prescripţiei, însă această împrejurare nu este de natură a înlătura caracterul nelegal al hotărârii, din moment ce, în principal, instanţa a procedat la analizarea fondului, ceea ce presupune că dreptul la acţiune nu este prescris, contradicţia dintre dispozitiv şi considerente fiind evidentă.

Referitor la excepţia prescripţiei, hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor legale în această materie, reţinându-se în mod eronat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, ca fiind 08.10.2009.

Pentru a reţine acest aspect, instanţa în mod superficial a făcut trimitere la o singură adresă, prin care pârâta a informat-o prin e-mail că i-a livrat materialele corespunzătoare conform contractului pentru toate cele trei hale CU.

În ciuda faptului că instanţa a reţinut şi împrejurarea că în cuprinsul acestei adrese pârâta a indicat şi că îi este cunoscut că o parte din materialele livrate s-au deteriorat, informând că aşteaptă să i se comunice necesarul de materiale pentru a face o ofertă, totuşi a apreciat că data de 08.10.2009 corespunde momentului la care s-a născut dreptul la acţiune, întrucât la acel moment a avut loc ultima livrare pentru toate halele.

Instanţa a ignorat, sub acest aspect, întreaga probaţiune administrată în cauză. Refuzul cert al pârâtului de a-şi executa obligaţiile contractuale a fost manifestat abia în cursul anului 2013, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, conform art. 2.523 C. civ.

Hotărârea este criticabilă şi sub aspectul faptului că instanţa a respins cererea în probaţiune formulată de recurentă tocmai pentru a dovedi că piesele nu au fost predate, precum şi alte aspecte legate de momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Chiar dacă s-ar accepta ideea că termenul de prescripţie a început să curgă în anul 2009, hotărârea este nelegală, întrucât ignoră recunoaşterile pârâtului ulterioare anului 2009, respectiv actele de executare săvârşite de aceasta în executarea contractului, ceea ce a condus la întreruperea termenului de prescripţie, acţiunea nefiind prescrisă.

Cât priveşte fondul dreptului, instanţa a reţinut cu totul greşit că toate cele trei hale CU au fost predate, hotărârea fiind în totală contradicţie cu probele administrate, solicitând a se încuviinţa toate probele care au fost solicitate prin cererea principală, cât şi prin cererea de apel, în special proba testimonială, care a fost respinsă de ambele instanţe.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile nu au prezentat asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect Decizia civilă nr. 1.213A din 29.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Valoarea obiectului contractului dedus judecăţii, astfel cum a fost precizată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, este în cuantum de 119.361 euro, respectiv 528.518,57 RON, la care se adaugă T.V.A.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 06.05.2015, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12 februarie 2013.

Prin Decizia nr. 369 din 30.05.2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (parag. 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 369 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20.07.2017.

Hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale, cum este şi cazul deciziei recurate în prezenta cauză, li se aplică prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

În speţă, valoarea pretenţiilor se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia sunt definitive, de la data pronunţării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1213A din 29.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - ED