Inadmissibility of recourse against final insolvency appeal decisions under Law 85/2014
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for inadmissibility, leaving the Court of Appeal’s decision, which had overturned the lower court’s order and dismissed the insolvency petitions, as the final and binding outcome. The case involved a dispute over the opening of insolvency proceedings against a debtor company, where the trial court had admitted the creditors' requests and the appellate court subsequently reversed that decision upon the debtor's appeal. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of judicial remedies, specifically Article 457 of the Code of Civil Procedure, interpreted in light of Article 43(1) of Law No. 85/2014, which explicitly stipulates that decisions of the Court of Appeal in insolvency matters are final and definitively enforceable, thereby barring any further recourse to the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 466 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 457 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against final insolvency appeal decisions under Law 85/2014: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 02.09.2016, sub nr. x/2016, A., în calitate de creditor, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, la 06.02.2017, sub nr. x/2017, creditoarea S.C. C. S.R.L a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L.
Prin Încheierea nr. 72F din 08.02.2017, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a conexat Dosarul nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2016.
Prin Sentinţa civilă nr. 216/F din 19.04.2017, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţiile formulate de debitoare, a admis cererile formulate de creditoare şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel S.C. B. S.R.L.
Prin Decizia nr. 392 din 10.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că au fost admise contestaţiile formulate de debitoare şi au fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenţei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs S.C. C. S.R.L.
În motivare, a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a evocat dispoziţiile art. 5 pct. 20 şi pct. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2014 precum şi dispoziţiile art. 5 şi 1617 C. civ. şi art. 466 alin. (4) C. proc. civ., arătând că argumentul instanţei de apel privind eventuala compensare a datoriilor reciproce înainte de deschiderea procedurii nu poate fi luat în considerare.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.
În speţă, recursul are ca obiect Decizia nr. 392 din 10.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în materia insolvenţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".
Având în vedere că decizia recurată este una definitivă, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii consacrat art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 392 din 10.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.
GGC - ED