Negative jurisdictional conflict: consumer protection damages under O.G. 21/1992 and exclusive vs. alternative territorial jurisdiction under Arts. 107, 113, and 119 C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 02.05.2018, sub număr de Dosar nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către el a sumei totale de 8.130 RON, compusă din prejudiciu material în valoare de 3.130 RON şi daune morale în valoare de 5.000 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 1.500 RON, conform documentelor justificative anexate prezentei.

În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 21/1992, precum şi celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în cuprinsul acţiunii.

La data de 01.10.2018, reclamantul a depus precizare de acţiune şi răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că înţelege să renunţe la pretenţiile formulate împotriva pârâtei B. S.R.L, în temeiul art. 406 C. proc. civ. şi îşi menţine pretenţiile, în cuantumul şi pentru motivele arătate în cererea introductivă, faţă de pârâta C. S.R.L.

Instanta a pus în discuţia parţilor excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sinaia cu ocazia verificării competenţei sale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat următoarele:

Cu referire la excepţia de necompetentă teritorială a Judecătoriei Sinaia, excepţie invocata din oficiu de către instanţa, deoarece cererea în materie de societăţi se face conform art. 119 din C. proc. civ. sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal

După cum se poate observa, domiciliul, sediul principal al pârâtei S.C. C. S.R.L este în Braşov, jud. Braşov.

Conform art. 113 pct. 9 din C. proc. civ. este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o astfel de faptă, şi aici sediul unde s-a produs prejudiciul este tot în Braşov, Calea x, jud. Braşov, locul unde s-au făcut reparaţiile .

Potrivit art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate încheierea are caracter interlocutoriu.

Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Potrivit prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor art. 16 alin. (1) din această ordonanţă se prevede că:

"Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare.

(2) Soluţionarea solicitării plăţii pentru prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent."

După cum se poate observa intre reclamantul A. şi pârâta S.C. C. S.R.L nu s-a încheiat nici un contract comercial, în speţă nu se cere plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare, ci se cer plata daunelor materiale în cuantum de 3130 şi a daunelor morale în cuantum de 5.000 RON, deoarece din cauza faptei ilicite societăţii pârâte S.C. C. S.R.L., a înregistrat un prejudiciu material de 2.000 de RON, lipsa contravalorii folosinţei vehiculului timp de 45 de zile .

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sinaia prin Sentinţa civilă nr. 774 din 11 octombrie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către instanţă din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a prezentei cereri precizate având ca obiect pretenţii civile privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2015.

Primind acţiunea, Judecătoria Braşov, la termenul de judecată din data de 23.01.2019 a pus în discuţie lămurirea materiei în care a fost formulată prezenta acţiune în despăgubiri, având în vedere că din motivele de fapt şi de drept pe care a fost întemeiată acţiunea de faţă fac referire la încălcarea obligaţiilor instituite prin O.G. nr. 21/1992, ce reglementează protecţia consumatorilor, iar din considerentele sentinţei de declinare a competenţei, în invocarea excepţiei din oficiu, rezultă contradicţii între evocarea de prevederi legale legate obligaţii reglementate şi drepturi corelative la despăgubiri potrivit O.G. nr. 21/1992, în materia protecţiei consumatorului, şi cu toate acestea în stabilirea competenţei teritoriale exclusive se au în vedere art. 119 C. proc. civ., apreciindu-se că este un litigiu în materie de societate, dar şi unul în materia răspunderii civile delictuale, deoarece nu există încheiat un contract pentru a fi în discuţie o răspundere contractuală pentru nerespectarea clauzelor contractuale, sens în care s-a invocat şi art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Conform concluziilor părţilor prezente, consemnate în încheierea de şedinţă din data de 23.01.2018, care de altfel au concluzionat în acelaşi sens şi în faţa instanţei de la Judecătoria Sinaia, termen la care s-a pus în discuţie competenţa teritorială din oficiu, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 10.10.2018, corelativ cu motivele de fapt şi de drept pe care a fost întemeiată acţiunea în despăgubiri dedusă judecăţii în speţă, se reţine fără echivoc că pretenţiile reclamantului îşi au cauza în prevederile legale invocate prin cererea de chemare în judecată ce constituie drepturi şi obligaţii reglementate în materia protecţiei consumatorului prin O.G. nr. 21/1992 şi nicidecum în materie de societate la care face referire art. 119 C. proc. civ., invocat în declinare şi care are în vedere litigiile din raporturile juridice dintre societate şi asociaţi, sau după caz cele dintre asociaţi între ei, or în speţă litigiul nu priveşte o asemenea situaţie, care să atragă o competenţă teritorială exclusivă, cea de la sediul societăţii, care este parte în cauză.

Respectiv, în cazul litigiilor dintre o societate şi terţi (cum este şi cadrul procesual din litigiul de faţă) nu se soluţionează potrivit art. 119 C. proc. civ., ci conform regulii generale reglementată prin art. 107 C. proc. civ.

Se mai constată că prin art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reglementează competenţă alternativă, respectiv se dispune că "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) 8. instanţa domiciliului consumatorului, (...) în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor", care în speţă este Judecătoria Sinaia, prima instanţă sesizată de reclamant .

Prin urmare, în considerarea celor reţinute mai sus, cum normele de competenţă teritorială incidente în speţă (art. 107 C. proc. civ. şi 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială alternativă şi de ordine privată şi nu exclusivă, de ordine publică, excepţia de necompetenţă putea fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sub sancţiunea decăderii din drept conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. şi cum obiectul verificării din oficiu a competenţei (la care face referire art. 131 alin. (1) C. proc. civ.) îl putea constitui doar o competenţă reglementată prin norme de ordine publică, care însă nu sunt aplicabile în speţă, instanţa reţine că litigiul în materia protecţiei consumatorului poate reveni în competenţa teritorială alternativă atât a instanţei de la domiciliul consumatorului cât şi a instanţei de la sediul pârâtului.

Aşadar, cum prima instanţă sesizată de reclamant cu soluţionarea cererii în despăgubiri întemeiată pe O.G. nr. 21/1992 a fost instanţa de la domiciliul consumatorului, respectiv Judecătoria Sinaia, una dintre instanţele cărora le revine competenţa teritorial să judece cauza, Judecătoria Braşov se declară necompetentă teritorial în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că teritorial competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni în despăgubiri revine Judecătoriei Sinaia.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Braşov, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 515 din 30 01 2019 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov şi în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sinaia, Jud. Prahova.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă teritorială şi în consecinţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea conflictului.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Judecătoria Sinaia şi Judecătoria Braşov, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea introductivă este întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 având ca obiect obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către el a sumei totale de 8.130 RON, compusă din prejudiciu material în valoare de 3.130 RON şi daune morale în valoare de 5.000 RON.

Potrivit precizărilor efectuate de către reclamant în faţa Judecătoriei Braşov cu privire la temeiul juridic al acţiunii în despăgubiri, Curtea reţine că pretenţiile reclamantului îşi au cauza în prevederile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, ce constituie drepturi şi obligaţii reglementate în materia protecţiei consumatorului prin O.G. nr. 21/1992.

În această situaţie devin incidente dispoziţiile generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ., şi nu prevederile care reglementează raporturile juridice în materie de societate, care să atragă competenţa teritorială exclusivă.

Având în vedere că în cauza de faţă competenţa teritorială este una alternativă şi de ordine privată, normele incidente sunt cele prevăzute de art. 107 coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) 8. instanţa domiciliului consumatorului, (...) în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Curtea reţine şi dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea cărora obiectul verificării din oficiu a competenţei îl putea constitui doar o competenţă reglementată prin norme de ordine publică, care nu sunt aplicabile în cauză.

În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor precitate, care reglementează competenţa teritorială alternativă, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, prima instanţă sesizată de reclamant.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

GGC - ED