Territorial competence for labor disputes filed by court clerks against their employer under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.10.2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că reclamanta era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău, instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa este învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă drepturi salariale, iar din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Paşcani, judeţul Iaşi, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reşedinţa la o altă adresă. În acest sens se impune o precizare, anume aceea că reşedinţă din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuieşte în mod efectiv.

Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Iaşi.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1.035/2017 din 27 octombrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa teritoriala de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2017.

Prin Încheierea de şedinţa din data de 01.02.2018 la primului termen de judecata instanta a invocat excepţia de necompetenta teritorială a Tribunalului Iaşi în raport de art. 269 alin. (2) din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanta, verificând competenţa, a analizat excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iaşi. În acest sens a reţinut următoarele:

Reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (1) se aplica şi grefierilor. Se poate observa ca reclamanta se afla în situaţia prevăzută de acest articol.

Având în vedere argumentele de mai sus, instanta constata ca, în cauza operează dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. Raţiunea instituirii acestei norme a fost înlăturarea oricărei îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului (a instantei de judecata).

Potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenta de soluţionare a prezentei cauze ar fi revenit Tribunalului Bucureşti, unde este locul de munca al reclamantei. În raport de art. 127 din C. proc. civ., corect a fost investit Tribunalul Buzău, neavând relevanta în speţă, domiciliul reclamantei.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 590/2018 din 29 martie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi în consecinţă: a declinat, în favoarea Tribunalului Buzău, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Iaşi, secţia I civilă - Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale şi a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Buzău şi Tribunalul Iaşi, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă tribunalului.

Competenţa Tribunalului Buzău a fost determinată material de dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ. Din punct de vedere teritorial, dispoziţiile art. 269 din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc competenţa în favoarea tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În speţă, adresându-se Tribunalului Buzău, colectivul din care făcea parte şi reclamanta a avut în vedere locul de muncă, toţi reclamanţii iniţiali fiind angajaţi ai Tribunalului Bucureşti, dar şi incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Regula se extinde în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, categorie din care face parte şi reclamanta.

Se reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt speciale şi derogatorii, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

Se constată că în cauză este îndeplinită această condiţie, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti. Urmare acestor dispoziţii legale reclamanta era ţinută să se adreseze altei instanţe de acelaşi grad, chiar dacă regula privind competenţa teritorială în cazul litigiilor de muncă ar fi justificat formularea acţiunii la această instanţă.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Buzău, în favoarea acestei instanţe stabilind competenţa.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

GGC - ED