Negative jurisdictional conflict over service contract claim resolved by assigning competence to the Turda Court based on contractual place of execution

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei să îi achite suma de 31.000 euro reprezentând remuneraţie lunară netă restantă stabilită prin contractul de prestări servicii nr. x din 01.01.2014, începând cu luna ianuarie 2015 şi până la data încetării contractului, la care se adaugă un preaviz de 3 luni, ce va fi socotit de la data acordării preavizului scris pin notificare.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 01.11.2014 între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum şi plata acestor servicii de către pârâtă.

În temeiul contractului de prestări servicii menţionat, reclamantul a emis pe numele pârâtei mai multe facturi, susţinând că pârâta a achitat doar parţial remuneraţia cuvenită reclamantului.

Susţinând că pârâta nu şi-a îndeplinit decât în parte obligaţia de plată a sumelor evidenţiate în facturile menţionate, reclamantul a pretins pe calea cererii de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei totale de 31.000 euro, cu titlu de diferenţe neachitate.

În privinţa competenţei instanţei de judecată, tribunalul a examinat natura litigiului, în vederea delimitării competenţei materiale a instanţei.

Potrivit art. 231 din C. muncii, prin conflicte de muncă se înţeleg conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Contractul de prestări servicii de care se prevalează reclamantul nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi calificat ca fiind contract individual de muncă şi, prin urmare, nici litigiul promovat prin care se solicită plata unor sume de bani în temeiul acestui contract nu reprezintă un litigiu de muncă pentru a atrage competenţa instanţei specializate în această materie.

Astfel, contractul de prestări servicii încheiat între părţi conţine un pact comisoriu de gradul IV, art. 6.2 prevăzând încetarea de plin drept, cu efect imediat, fără punere în întârziere, fără nicio formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul în care una dintre părţi, în termen de cinci sau mai multe zile lucrătoare de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a executat ori şi-a executat în mod necorespunzător oricare dintre obligaţiile ce-i revin, continuă încălcarea obligaţiei notificate.

O astfel de clauză este incompatibilă cu raporturile de dreptul muncii, un contract individual de muncă fiind supus dispoziţiilor Codului muncii în ce priveşte modalităţile de încetare, dispoziţii care nu prevăd posibilitatea inserării unui pact comisoriu.

De asemenea, art. 2.2 din contract prevede că plata remuneraţiei se va face în contul bancar al reclamantului, indicat în factura corespunzătoare emisă de reclamant. Or, salariatul care prestează muncă în temeiul unui contract individual de muncă este remunerat prin plata salariului, însă pentru aceasta nu emite facturi angajatorului.

Tribunalul a reţinut, în schimb, că cererea de chemare în judecată cu care instanţa a fost sesizată are o natură comercială, litigiul dedus judecăţii având ca obiect pretenţii decurgând dintr-un contract de prestări servicii încheiat între profesionişti. Calitatea de profesionist este deţinută atât de către pârâtă, organizată sub forma unei societăţi comerciale, cât şi de către reclamant din moment ce încheierea contractului de prestări servicii a avut în vedere că reclamantul "deţine cunoştinţele de specialitate, experienţa şi capacitatea necesare pentru dezvoltarea activităţii" pârâtei (a se vedea pct. B din preambulul contractului de prestări servicii).

Aşa cum prevede art. 94 pct. 1 lit. j) din C. proc. civ., judecătoriile sunt competente să soluţioneze cererile evaluabile în bani, al căror obiect are o valoare sub cea de 200.000 RON. În acest context, natura litigiului, civilă sau comercială, nu prezintă relevanţă, judecătoria fiind competentă să judece astfel de pretenţii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În speţă, valoarea capătului principal al cererii, faţă de care se va stabili şi competenţa materială de soluţionare a acesteia se situează sub acest plafon, fiind reprezentată de echivalentul a 31.000 euro, iar locul executării contractului este la sediul din comuna C. conform art. 1 pct. 1.1 din contract, astfel că potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ., Judecătoria Turda este competentă să soluţioneze cauza.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 989/2016 din 23 martie 2016 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Turda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub nr. x/2015.

La termenul de judecată din data de 14 iunie 2016 instanţa a pus în discuţie excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Turda, reiterată de reclamant şi invocată de pârâtă.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Turda, instanţa a reţinut că, la data de 1.11.2014 între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum şi plata acestor servicii de către pârâtă.

Deşi reclamantul a susţinut că între acesta şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de muncă, nu a făcut dovada încheierii unui astfel de contract.

Aşa cum just a reţinut Tribunalul Cluj, contractul de prestări servicii de care se prevalează reclamantul nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi calificat ca fiind contract individual de muncă şi, prin urmare, nici litigiul promovat prin care se solicită plata unor sume de bani în temeiul acestui contract nu reprezintă un litigiu de muncă pentru a atrage competenţa instanţei specializate în această materie.

În ceea ce priveşte excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Turda, instanţa a găsit-o întemeiată motivat de următoarele:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes sediul pârâtei pe care îl avea în momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi care se afla în mun. Piatra Neamţ.

Instanţa reţine că există unele situaţii în care, pe lângă instanţa de la sediul pârâtului mai sunt competente şi alte instanţe.

O atare situaţie este avută în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. potrivit căruia, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.

Obiectul litigiului este obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamant ca urmare a neexecutării de către societatea beneficiară a obligaţiei de plată a remuneraţiei lunare prevăzută la art. 2.1 din contractul de prestări servicii.

Dacă în convenţie părţile nu au prevăzut o clauză prin care să stipuleze locul unde obligaţia urmează să fie executată, prevederea art. 113 alin. (1) pct. 3 nu se mai aplică, competenţa teritorială urmând a fi stabilită potrivit regulii de drept comun.

În contractul de prestări servicii la pct. 2 din contract s-a indicat locul unde prestatorul urma să presteze serviciile angajate, însă nu s-a menţionat locul unde beneficiarul urma la rândul său, să-şi îndeplinească obligaţiile, una din obligaţii fiind aceea de plată a contravalorii serviciilor prestate.

Întrucât nu există prevăzut un sigur loc de executare în mod unitar pentru întregul contract ci doar pentru obligaţiile ce incumbă prestatorului, rezultă că competenţa soluţionării litigiului se determină potrivit regulii generale prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aceasta revenind Judecătoriei Piatra Neamţ.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Turda prin Sentinţa civilă nr. 1.754/2016 din 29 septembrie 2016 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Turda şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ la data de 13.10.2016 sub acelaşi număr de dosar generat de sistemul informatizat Ecris.

Analizând excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piatra-Neamţ, invocată de către reclamant, instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 107 C. proc. civ., care stabileşte regula generală în materie de competenţă teritorială, "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."

În speţă, se poate observa, conform relaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ că pârâta îşi are sediul social în satul şi comuna C., judeţul Cluj, localitate care este în circumscripţia Judecătoriei Turda, jud. Cluj, conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

De altfel, punctul de lucru din comuna C., judeţul Cluj fusese indicat de la început de către reclamant, prin chiar cererea introductivă de instanţă.

De asemenea, constată instanţa că, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Cluj, litigiul dedus judecăţii are ca obiect pretenţii decurgând dintr-un contract de prestări servicii încheiat între profesionişti, respectiv din Contractul de prestări servicii nr. x încheiat la data de 1.11.2014 între reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă, iar locul executării contractului este la sediul din comuna C. conform art. 1 pct. 1.1 din contract, astfel că potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ., care prevede că "În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) 3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract" Judecătoria Turda este competentă să soluţioneze cauza.

De altfel, faptul că executarea contractului a avut loc în localitatea C., judeţul Cluj rezultă şi din declaraţia martorei audiate la termenul de judecată din data de 20.09.2016 la Judecătoria Turda.

În atare situaţie, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Turda, jud. Cluj, aşa cum a stabilit şi Tribunalul Cluj, motiv pentru care excepţia de necompetenţă teritorială invocată a fost admisă şi în consecinţă instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, jud. Cluj.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Piatra Neamţ prin Sentinţa civilă nr. 2.541 din 26 mai 2017 a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. "B." S.R.L., în favoarea Judecătoriei Turda, jud. Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Piatra Neamţ şi Judecătoria Turda, suspendând din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de către instanţa competentă.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Judecătoria Turda şi Judecătoria Piatra-Neamţ, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Conflictul priveşte exclusiv necompetenţă teritorială, sub aspect material, considerentele ce au stat la baza primei declinări dispuse de Tribunalul Cluj fiind preluate şi de Judecătoria Turda.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

La data de 01.11.2014 între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum şi plata acestor servicii de către pârâtă.

În ceea ce priveşte natura litigiului, Înalta Curte constată că sus menţionatul contract nu întruneşte condiţiile pentru a fi calificat contract individual de muncă, ci reprezintă un contract civil încheiat de profesionist în desfăşurarea activităţii sale, aspect deja reţinut de instanţe cu prilejul soluţionării excepţiei necompetenţei materiale.

Valorificând aceste considerente se constată că pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 107 C. proc. civ., care stabileşte regula generală în materie de competenţă teritorială, "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."

Potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ. "În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) 3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată că pârâta are un punct de lucru în comuna C., judeţul Cluj, localitate care se află în circumscripţia Judecătoriei Turda. Acesta a fost indicat în mod expres în contract ca loc al executării contractului (art. 1.2), aspect ignorat de Judecătoria Turda cu prilejul declinării.

În atare situaţie, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Turda, instanţă căreia i se va înainta dosarul spre soluţionare.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

GGC - ED