Annulment of cassation appeal for failure to pay judicial stamp despite prior notice
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as untimely stamped, thereby upholding the lower court decisions that had previously dismissed the claim. The dispute concerned a contractual and statutory obligation under audiovisual legislation for a television network operator to include a specific service in its retransmission grid across multiple counties and to pay associated damages for non-performance. The court relied on the procedural requirement that appeals must be stamped with the judicial fee in advance, as mandated by Article 486(3) of the Code of Civil Procedure and Articles 1 and 33 of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, concluding that the appellant failed to cure the deficiency within the deadline despite prior notices, resulting in the automatic nullity of the appeal without examination of the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1532 alin. (3) C. civ, art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; Annulment of cassation appeal for failure to pay judicial stamp despite prior notice: În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 4, 6, 74, 75, 80, 81, 82 din Legea audiovizualului, Decizia CNA nr. 72/2012, art. 1516, 1528 C. civ., art. 1349, 1357 - 1359, 1381, 1385, 1386 C. civ., art. 451 - 453 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti la data de 27 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei B. SA la includerea în grila de programe şi retransmiterea în reţeaua B. din judeţele Buzău, Prahova, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Brăila, a serviciului de programe de televiziune cu denumirea "C.".
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei ce îi revenea de la data la care obligaţia sa a devenit exigibilă şi până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive în cauză. În acest sens, s-a arătat că, până la data introducerii acţiunii, valoarea daunelor-interese era de 558.600 de RON, la care se adaugă o valoare lunară de 26.600 de RON, de la data introducerii acţiunii şi până la soluţionarea sa cu caracter definitiv. Au fost solicitate şi cheltuieli de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 4, 6, 74, 75, 80, 81, 82 din Legea audiovizualului, Decizia CNA nr. 72/2012, art. 1516, 1528 C. civ., art. 1349, 1357 - 1359, 1381, 1385, 1386 C. civ., art. 451 - 453 C. proc. civ.
La data de 21 aprilie 2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a obiectului acţiunii, prin care a învederat faptul că înţelege să-şi majoreze pretenţiile, solicitând instanţei obligarea pârâtei şi la plata sumei corespunzătoare prejudiciului cauzat, prin încălcarea dreptului la retransmisie al reclamantei, aferent lunilor ianuarie - martie 2015, cu suma de 79.800 de RON.
În consecinţă, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 638.400 RON, reprezentând daune-interese.
Prin Sentinţa civilă nr. 6851 din 30 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015.
Prin Sentinţa civilă nr. 2445 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată şi modificată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A. SRL a formulat apel, care a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 2389A/2017 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat.
La data de 12 februarie 2018, recurenta-reclamantă SC A. SRL a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii, reclamanta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi a Sentinţei nr. 2445/18.04.2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea pronunţării unei hotărâri, conform cadrului legal şi probatoriului administrat de reclamantă, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1532 alin. (3) C. civ.
Recurenta-reclamantă a subliniat că, prin raportare la primul capăt al acţiunii, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 74, art. 80, art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum aceste se coroborează cu Decizia CNA nr. 72/2012.
Recurenta a susţinut că şi cel de-al doilea capăt al cererii, având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei ce îi revenea de la data la care obligaţia a devenit exigibilă şi până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive, a fost în mod greşit respins, decizia recurată fiind astfel pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 coroborat cu art. 1532 alin. (3) C. civ., raportat la situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La data de 12 martie 2018, intimata-pârâtă B. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.
Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante SC A. SRL o taxă judiciară de timbru în valoare de 4994,5 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin raportul întocmit la data de 3 mai 2018 s-a constatat, în principal, că recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2389A/2017 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu a fost timbrat cu suma de 4994,5 RON, astfel cum s-a pus în vedere recurentei, motiv pentru care s-a apreciat că se impune anularea acestuia ca netimbrat.
Prin încheierea din 18 septembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să uzeze de acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 15 ianuarie 2019.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului promovat de reclamanta SC A. SRL, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante SC A. SRL o taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului pendinte, în cuantum de 4994,5 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar reclamanta a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de achitare a acesteia, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă SC A. SRL nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunilor din adresă şi raport, acte ce au fost comunicate recurentei la data de 2 martie 2018, respectiv 26 septembrie 2018, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul de astăzi, precum şi faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2389A/2017 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2389A/2017 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019.
GGC - GV