Jurisdiction conflict resolved: Dâmbovița Tribunal competent in prosecutors' pay dispute.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 26 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să oblige pârâţii la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv calcularea şi plata salariilor în cuantum maxim, începând cu 9 aprilie 2015 şi până la 1 octombrie 2016, cu luarea în calcul a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, indexată cu 10%;

2. să oblige pârâţii la plata diferenţelor de salariu rezultate pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 şi 1 octombrie 2016, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2015, Legea-cadru nr. 284/2010 şi O.G. nr. 20/2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.362/2018 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeş a reţinut că reclamanţii au dedus judecăţii un conflict de muncă în sensul art. 266 din C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011. Astfel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

După ce a evocat dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 C. proc. civ., acelaşi tribunal a constatat că prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis două excepţii de neconstituţionalitate şi a constatat că: sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale şi că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Tribunalul Argeş a reţinut că, în prezenta cauză, calitatea de pârâte a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş nu determină necompetenţa teritorială a Tribunalului Argeş de a soluţiona cauza, prin raportare la art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Astfel, decizia anterior evocată vizează doar noţiunea de "judecător" (nu şi cea de procuror/asistent judiciar/grefier) şi doar instanţa de judecată, nu şi unitatea de parchet.

Interpretarea dată art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. de Curtea Constituţională este în sensul că atunci când o anumită instanţă figurează în calitate de reclamantă sau pârâtă într-o cerere de chemare în judecată, cererea ar trebui soluţionată nu de respectiva instanţă, ci de o instanţă judecătorească din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate şi care este competentă din punct de vedere material.

Prin raportare la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Argeş a apreciat că excepţia de necompetenţei sale teritoriale este întemeiată.

Având în vedere Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale şi prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. produce efecte juridice doar în următoarea formă: dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 127 alin. (1) din acelaşi act normativ se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor.

În speţă, reclamanţii sunt procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Astfel, sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Piteşti.

Pentru aceste motive, Tribunalul Argeş, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa (dat fiind că reclamanţii nu au exprimat vreo preferinţă pentru un anumit tribunal, la termenul de judecată la care a fost invocată excepţia, nefiind prezenţi).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 2 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a reţinut că reclamanţii au locul de muncă în judeţul Argeş, motiv pentru care a apreciat că Tribunalului Argeş îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

S-a mai reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., deoarece reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 februarie 2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) din acelaşi act normativ, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Având în vedere că art. 127 alin. (3) C. proc. civ. face referire şi la categoria profesională a procurorilor rezultă că obligaţia instituită de art. 127 alin. (1) din acelaşi act normativ subzistă şi în sarcina procurorului care are calitatea de reclamant într-un litigiu de competenţa materială şi teritorială a instanţei pe lângă care funcţionează parchetul la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Chiar dacă art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte în materia litigiilor de muncă competenţa teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 alin. (1) raportat la art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cele din urmă dispoziţii legale prevalează faţă de cele dintâi, în considerarea scopului pentru care au fost edictate, şi anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor.

Altfel spus, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., având caracter imperativ, derogă de la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin raportare la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că reclamantul A. are calitatea de procuror, fiind delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

În aceste condiţii, sesizarea Tribunalului Argeş cu soluţionarea conflictului de muncă s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Aşadar, reclamanţii trebuiau să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară activitatea.

De vreme ce Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş/Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, rezultă că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED