Labor dispute jurisdiction: Competence preserved by legal prorogation via active co-participation despite subsequent case separation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 8 martie 2018, sub nr. x/2018*, disjuns din Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, mai mulţi reclamanţii, printre care şi A., au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să oblige pârâta la recalcularea şi stabilirea salariului de bază, precum şi la emiterea unui ordin în acest sens pentru fiecare reclamant, la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată, din administraţia publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016;

2. să oblige pârâta la calcularea şi plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite începând cu 21 decembrie 2016 şi drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflaţie;

3. să oblige pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii;

4. să anuleze ordinele emise de pârâtă la 28 iulie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 94/1992, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, C. muncii, precum şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanţilor să depună la dosar precizări şi înscrisuri cu privire la domiciliul şi locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenţei instanţei de judecată.

Prin Încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut că este competent cu privire la reclamanţii având domiciliul sau locul de muncă în Bucureşti şi a dispus disjungerea cauzei în privinţa reclamantei A. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.822 din 14 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a reţinut că art. 269 din C. muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Acelaşi tribunalul a constatat că, din precizările făcute de reprezentantul reclamanţilor, rezultă că aceştia au sesizat iniţial Tribunalul Bucureşti, prin raportare la sediul autorităţii şi locul de muncă al reclamanţilor.

În temeiul art. 132 raportat la art. 126 C. proc. civ., faţă de caracterul exclusiv al competenţei teritoriale şi luând act de opţiunea reclamantei, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, în a cărui circumscripţie se află locul de muncă al reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 13 iulie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 4 octombrie 2018, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Harghita, cauza fiind amânată la 29 noiembrie 2018, pentru ca reclamanta să-şi exprime punctul de vedere cu privire la această excepţie.

La termenul din 29 noiembrie 2018, Tribunalul Harghita a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a amânat pronunţarea la 6 decembrie 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.800 din 6 decembrie 2018, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Harghita a reţinut, în esenţă, că reclamanta a susţinut că este angajata Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Harghita, iar pretenţiile acesteia au acelaşi temei juridic ca cel al celorlalţi salariaţi din cadrul instituţiei. Susţinerile reclamantei cu privire la calitatea sa de salariat (secretar dactilograf), locul de muncă şi domiciliul din localitatea Miercurea Ciuc, judeţul Harghita au fost confirmate prin înscrisurile ataşate la dosarul iniţial.

Tribunalul Harghita a constatat că acţiunea introductivă are ca obiect stabilirea corectă a salariului şi acordarea unor drepturi băneşti cu titlu de diferenţe, dând naştere unui litigiu de muncă.

Acelaşi tribunalul a evocat dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 266, art. 269 alin. (1) - (3), art. 278 alin. (1) şi (2) din C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a constatat că prin Decizia nr. 1.845 din 16 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Vrancea, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Harghita a reţinut că prin hotărârea anterior evocată s-a apreciat că Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei, astfel încât luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial investite de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliile reclamanţilor din prezentul dosar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Tribunalul Harghita a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 februarie 2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Harghita şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 8 martie 2018, sub nr. x/2018*, disjuns din Dosarul nr. x/2017, mai mulţi reclamanţii, printre care şi A., au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut că este competent cu privire la reclamanţii având domiciliul sau locul de muncă în Bucureşti şi a dispus disjungerea cauzei în privinţa reclamantei A. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018, când a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Harghita.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Bucureşti. În privinţa acestor reclamanţi, Tribunalul Bucureşti a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din C. muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanta A. a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Bucureşti a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din C. muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED