Conflict of jurisdiction over alternative territorial competence in individual labor disputes based on plaintiff's choice of workplace forum

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 20 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. Ploieşti, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să oblige pârâta B. Ploieşti la plata sumei de 13.069 RON, reprezentând 35% din valoarea diferenţelor salariale la care este îndreptăţită reclamanta, în temeiul Legii nr. 85/2016;

2. să oblige pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice la asigurarea finanţării instituţiei de învăţământ în vederea efectuării plăţii drepturilor salariale;

3. să oblige, în solidar, pârâtele la plata dobânzii practicate de B.N.R. de 9%, pentru fiecare an de întârziere;

4. să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2016, art. 169, art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) din C. muncii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.001 din 12 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că, din copia cărţii de identitate aflată la dosar, rezultă că reclamanta domiciliază în Bucureşti.

După ce a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, aceeaşi instanţă a apreciat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui rază îşi are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 269 alin. (2) din C. muncii raportat la art. 129 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 28 noiembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 9.467 din 14 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 231 şi art. 269 din C. muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 C. proc. civ., reţinând că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, la data introducerii acţiunii, reclamanta îşi desfăşura activitatea de profesor în cadrul B. Ploieşti.

Cum locul de muncă al reclamantei este situat în Ploieşti, judeţul Prahova, rezultă că Tribunalului Prahova îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, ca instanţă sesizată de reclamant, în temeiul art. 269 din C. muncii raportat la art. 116 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 - 132 C. proc. civ. raportat la art. 269 din C. Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Prahova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict individual de muncă.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Textul de lege anterior evocat instituie în materia conflictelor individuale de muncă un caz de competenţă teritorială alternativă.

Potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Conform art. 116 C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că reclamantul are opţiunea de a sesiza fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că, la data declanşării litigiului de muncă, domiciliul reclamantei era situat în Bucureşti, conform copiei cărţii de identitate de la dosarul Tribunalului Prahova, iar locul de muncă al acesteia era în cadrul B. Ploieşti, situată în Ploieşti, judeţul Prahova, conform menţiunii din acţiunea introductivă.

Cum reclamanta a înţeles să sesizeze tribunalul în circumscripţia căruia se află locul său de muncă, rezultă că Tribunalului Prahova îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, ca instanţă aleasă de reclamantă şi în circumscripţia căreia se află B. Ploieşti.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 116 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED