High Court material incompetence leaves appellate ruling on abusive CHF loan clauses intact

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 1 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 3.2 lit. a) teza întâi privind dobânda variabilă şi lit. b) privind dreptul băncii de a modifica ratele de dobândă din contractul de credit nr. x din 26 septembrie 2008;

2. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 4 corelat cu art. III privind comisionul de acordare;

3. să dispună eliminarea din contract a clauzelor de la art. 5 şi art. III privind comisionul de rambursare în avans;

4. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a art. 8.6 în ceea ce priveşte sintagma "Banca are dreptul să revizuiască nivelul Penalităţilor în funcţie de politica sa de creditare"

5. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 12 pct. 1 subpct. 5, 6 şi 7;

6. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 13.1 privind acceptarea riscurilor contractuale;

7. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 13.5 privind clauza atributivă de competenţă;

8. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 3 din actul adiţional nr. x din 12 august 2011 la contractul de credit privind comisionul unic pentru serviciul de restructurare/reeşalonare;

9. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 8.4 privind clauza de risc valutar;

10. să dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/RON şi efectuarea plăţilor la valoarea cursului de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâta să restituie reclamantului sumele plătite în plus cu titlu de diferenţă de curs valutar;

11. să dispună restituirea sumei de 410 CHF, plătibili în RON la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision de acordare şi dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la data restituirii efective;

12. să dispună restituirea sumei de 50 de euro, plătibili în RON la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision unic pentru serviciul de restructurare/reeşalonare;

13. să dispună restituirea oricăror sume plătite cu titlu de dobândă într-un cuantum mai mare decât dobânda procentuală stabilită la momentul încheierii contractului, aşa cum rezultă din graficul de rambursare;

14. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 296/2004, Ordinul A.N.P.C. nr. 92/2007, art. 948, art. 966 şi art. 970 C. civ. din 1864, Directiva nr. 93/13/CEE, Legea nr. 190/1999, Legea nr. 363/2007 şi Legea nr. 103/2004.

Prin Sentinţa civilă nr. 7.190/2017 din 12 octombrie 2017, Judecătoria Târgu Jiu a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4, art. 8.6, art. 12 pct. 1 subpct. 5, 6, 7, art. 13.1 şi 13.5 din contractul de împrumut de nevoi personale nr. x din 26 septembrie 2008; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 410 CHF, încasată cu titlu de comision de acordare, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data perceperii acesteia şi până la data plăţii; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 3.2 din contractul de credit privind dobânda variabilă şi dreptul băncii de a modifica ratele de dobândă; a dispus restituirea sumelor încasate de bancă cu titlul de dobânzi calculate suplimentar faţă de dobânda stabilită iniţial de 11,25 %, de la data încheierii contractului şi până la încheierea actului adiţional nr. x din 12 august 2011, în cazul în care s-au perceput dobânzi suplimentare ca urmare a modificării dobânzii; a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 şi art. 8.4 din contractul de credit şi art. 3 din actului adiţional nr. x din 12 august 2011; a respins cererea privind îngheţarea cursului de schimb valutar, precum şi cererile de restituire a sumelor reprezentând diferenţa de curs valutar; a respins celelalte capete de cerere formulate prin acţiune; a respins ca nedovedită cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, iar pârâta B. S.A. a declarat apel împotriva încheierii din 25 octombrie 2016 şi a sentinţei primei instanţe.

Prin Decizia nr. 397/2018 din 5 septembrie 2018, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei primei instanţe; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2016 şi sentinţei primei instanţe; a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 8.4 în privinţa tezei ce implică suportarea de către împrumutat a riscului valutar; a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate şi plătite la cursul de la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa între cursul valutar de la momentul achitării fiecărei rate şi cel de la data încheierii contractului; a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 12 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 din contract; a respins cererile privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 3.2 şi restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă într-un cuantum mai mare decât dobânda stabilită la momentul încheierii contractului; a menţinut în rest soluţia primei instanţe; a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 2.000 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A. (fostă B. S.A.) a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la 1 noiembrie 2018.

Tribunalul Gorj a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat la 27 decembrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 397/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) împotriva Deciziei nr. 397/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED