Bank's appeal rejected; annulment and retrial of loan clause challenge upheld, with attorney authority valid.

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 6 februarie 2017, sub nr. x/2017, disjunsă din Dosarul nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 8.1 din contractul de credit nr. x din 26 februarie 2008, referitoare la comisionul de întocmire a dosarului de credit în valoare de 225 EUR, precum şi obligarea pârâtei la restituirea acestei sume;

2. să constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 8.2 din acelaşi contract, referitoare la comisionul de gestionare a creditului în procent de 0,3% din valoarea creditului, precum şi obligarea pârâtei la restituirea acestei sume;

3. să constate caracterul abuziv al clauzelor de la art. 7 din acelaşi contract, referitoare la dobânda variabilă în procent de 12,75% pe an şi art. 3.4 teza a II-a din Condiţiile generale la contractul de credit, referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda contractuală, precum şi obligarea pârâtei la restituirea dobânzilor încasate după implementarea actelor adiţionale aferente O.U.G. nr. 50/2010;

4. să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale şi la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor a căror restituire se solicită;

5. să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru fapta ilicită de a insera clauze abuzive în contractul de credit;

6. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 296/2004 şi O.G. nr. 21/1992.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.109/2017 din 25 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului reclamanţilor şi a anulat cererea formulată de reclamanţii A. şi B., prin avocat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca fiind introdusă de o persoană care nu a dovedit calitatea de reprezentant.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin Decizia civilă nr. 1.542 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe, a anulat în tot sentinţa atacată, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului reclamanţilor şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta C. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, autoarea căii de atac a învederat că din analiza copiei de pe contractul de asistenţă juridică, depusă în primă instanţă de Cabinetul de Avocat "D.", rezultă că aceasta este ilizibilă, neputând fi identificate menţiunile esenţiale referitoare la părţi, drepturi şi obligaţii ale acestora.

În condiţiile în care prima instanţă a acordat trei termene de judecată pentru ca apărătorul reclamanţilor să facă dovada că este reprezentantul convenţional al acestora, fără să fie făcută această dovadă prin depunerea unei copii lizibile sau a originalului contractului de asistenţă juridică ori a unei dovezi de ratificare a mandatului, rezultă că lipsa dovezii calităţii de reprezentant nu a fost acoperită.

Astfel, soluţia de admitere a apelului, întemeiată pe aprecierea că pot fi înţelese menţiunile esenţiale ale contractului de asistenţă juridică este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

Autoarea recursului a mai arătat că titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de cel care nu are calitatea de reprezentant, întrucât art. 82 C. proc. civ. reglementează excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant împreună cu excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, al cărei regim juridic este stabilit de art. 57 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Astfel, în loc să citeze reprezentantul convenţional cu menţiunea de a face dovada calităţii sale, precum şi partea în numele căreia a fost formulată acţiunea în vederea însuşirii acesteia, instanţa de apel a citat numai apelanţii, la domiciliul procesual ales, fără să aibă în vedere că alegerea de domiciliu putea să nu fie valabilă.

În partea finală a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că apelanţii şi avocatul acestora nu s-au prezentat la termenele de judecată acordate de instanţele de fond pentru a lămuri aspectele privind existenţa contractului de asistenţă juridică.

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 19 februarie 2019, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Autorul căii de atac susţine, în esenţă, că decizia atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., întrucât copia de pe contractul de asistenţă juridică este ilizibilă, neputând fi identificate menţiunile esenţiale referitoare la părţi, drepturi şi obligaţii ale acestora.

Deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate din cererea de recurs pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât s-a invocat încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., "când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Textul de lege anterior evocat instituie sancţiunea anulării cererii formulate de o persoană care nu a făcut dovada calităţii sale de reprezentant.

Pornind de la acest text de lege, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă a fost semnată, în numele reclamanţilor A. şi B., de avocatul D.

Instanţa de apel a reţinut că la dosarul cauzei se află, în copie, împuternicirea avocaţială nr. x din 1 iulie 2016 şi contractul de asistenţă juridică nr. x din 11 decembrie 2015, din care se înţelege că: a fost încheiat între apelantul-reclamant A. şi Cabinetul de Avocat "D." apelantul-reclamant A. a încheiat contractul de asistenţă juridică şi în numele apelantei-reclamante B.; obiectul contractului de asistenţă juridică vizează "redactare, depunere, semnare acţiune constatare clauze abuzive proces colectiv - C." a fost încheiat la 11 decembrie 2015 şi poartă nr. x.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că înscrisul reprezentat de contractul de asistenţă juridică nr. x din 11 decembrie 2015 este lizibil.

Cum art. 82 alin. (1) C. proc. civ. face referire la lipsa dovezii calităţii de reprezentant rezultă că înscrisul reprezentat de contractul de asistenţă juridică constituie un mijloc de probă. Or, mijloacele de probă sunt supuse aprecierii exclusive a instanţelor devolutive.

Având în vedere că instanţa de apel a reţinut că este lizibil contractul de asistenţă juridică în urma aprecierii dovezilor aflate la dosarul primei instanţe, rezultă că această chestiune de fapt rămâne câştigată cauzei, neputându-se statua contrariul în calea extraordinară de atac a recursului.

Aceasta întrucât art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste condiţii, instanţa supremă urmează a verifica dacă decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. prin determinarea înscrisurilor care atestă existenţa dreptului de reprezentare a avocatului.

În legătură cu această chestiune, se impune evocarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, "împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei".

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă".

De asemenea, conform art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II".

Din analiza acestor prevederi rezultă că dreptul de reprezentare al avocatului ia naştere în urma încheierii unui contract de asistenţă juridică în formă scrisă, iar legitimarea avocatului în faţa terţilor se face prin depunerea unei împuterniciri avocaţiale.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că în faţa primei instanţe au fost depuse, în copie, atât contractul de asistenţă juridică nr. x din 11 decembrie 2015, cât şi împuternicirea avocaţială nr. x din 1 iulie 2016 .

Instanţa de apel a analizat concludenţa acestor înscrisuri şi a stabilit în calea de atac devolutivă că s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a avocatului reclamanţilor.

Or, o reevaluare a probatoriului administrat în cauză nu se mai poate realiza în calea extraordinară de atac a recursului, limitată la un control de legalitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă apreciază că sunt nefondate criticile prin care recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, devină inutilă analizarea criticilor referitoare necesitatea depunerii unei dovezi de ratificare a mandatului din partea reclamanţilor, întrucât ratificarea mandatului este necesară numai în lipsa unui contract de mandat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.542 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - ED