Jurisdictional conflict over wage claims by sitting judges: interpretation of mandatory venue rules for judicial neutrality

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2017 la data de 06.11.2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pârâţii Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând:

- obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reprezentând impozit şi contribuţii individuale (şomaj, CAS, CASS), reţinute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eşalonată a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- plata către reclamanţi a dobânzilor legale aferente acestor sume;

- obligarea pârâţilor de a nu mai reţine pentru tranşele viitoare impozit şi contribuţii individuale (şomaj, CAS, CASS) şi de a le achita reclamanţilor drepturile ce li se cuvin, fără perceperea acestor reţineri.

II. Prin Sentinţa civilă nr. 1334 din 24.09.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

În consecinţă, pentru a fi aplicabile dispoziţiile anterior menţionate este necesar ca un judecător (sau mai mulţi) să aibă calitatea de reclamant/reclamanţi într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

În cauză s-a apreciat a fi parţial îndeplinită condiţia prevăzută de art. 127 din C. proc. civ., întrucât reclamanţii sunt judecători în cadrul instanţelor de pe raza Curţii de Apel Iaşi, iar cererea de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, este de competenţa Tribunalului Iaşi.

S-a precizat că, prin decizia pronunţată în şedinţa din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) - (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În argumentarea soluţiei, Curtea a statuat că este necesar ca justiţia să se realizeze nu numai în fapt, ci să existe şi toate aparenţele din care să reiasă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfăşoare în mod echitabil, fiind necesară reglementarea unor cerinţe privind imparţialitatea obiectivă a judecătorului în cauzele în care este dificilă găsirea unor dovezi care să infirme prezumţia de imparţialitate subiectivă a acestuia.

S-a arătat că, pe de o parte, stabilirea competenţei facultative numai în privinţa judecării cererilor de competenţa instanţelor de judecată la care judecătorii ce deţin calitatea de părţi îşi desfăşoară activitatea, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), soluţia legislativă reducând aplicarea garanţiei imparţialităţii instanţei de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situaţia ante-referită.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) - (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Subliniind că Tribunalul Iaşi este parte în prezenta cauză, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

III. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 07.11.2018, cu acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 26.11.2018, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava în soluţionarea dosarului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1377 din data de 26 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

În argumentarea acestei soluţii s-a considerat parţial îndeplinită condiţia prevăzută de art. 127 din C. proc. civ., reclamanţii fiind judecători în cadrul Judecătoriei Paşcani, Curţii de Apel Iaşi şi Tribunalului Vaslui, instanţe de pe raza Curţii de Apel Iaşi, însă s-a considerat că cererea de chemare în judecată ar fi de competenţa Tribunalului Iaşi, deoarece niciunul dintre reclamanţi nu este judecător la această din urmă menţionată instanţă.

Tribunalul Suceava a reţinut că Decizia nr. 290 pronunţată la data de 26 aprilie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, nu era publicată în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, a apreciat că aceasta nu poate produce niciun efect juridic.

Mai mult, a considerat că în cauză este aplicabilă decizia pronunţată în recursul în interesul legii nr. 7/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care reliefează competenţa Tribunalului Iaşi, în raport cu data introducerii cererii şi calitatea părţilor.

Suplimentar, Tribunalul Suceava a constatat şi faptul că, potrivit încheierii din data de 2 aprilie 2018, Tribunalul Iaşi şi-a constatat propria competenţă teritorială, constatare de la care instanţa nu mai poate reveni, cu atât mai puţin să invoce, din oficiu, necompetenţa teritorială.

Faţă de aceste considerente, având în vedere faptul că reclamanţii nu sunt angajaţi ai pârâtului Tribunalul Iaşi, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava şi a declinat spre competentă soluţionare cauza, în favoarea Tribunalului Iaşi.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât, în cauză s-a apreciat că instanţa de judecată a fost învestită cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 6 noiembrie 2017, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totuşi, în considerarea faptului că reclamanţii deţin calitatea de judecători, fie în cadrul Judecătoriei Paşcani, fie în cadrul Curţii de Apel Iaşi sau al Tribunalului Vaslui (toate fiind instanţe de pe raza Curţii de Apel Iaşi), se apreciază că în cauză este incident textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Se reţine, astfel, că tocmai interpretarea şi aplicarea textului anterior menţionat a generat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Suceava, în condiţiile în care, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanţii aveau calitatea de judecători la Judecătoria Paşcani, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui.

Aceasta deoarece dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant şi circumscriind obligaţia reclamanţilor din prezenta cauză de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate celei în care se situează instanţa competentă să soluţioneze cauza.

După introducerea cererii de chemare în judecată, Curtea Constituţională a României a pronunţat, la data de 26 aprilie 2018, Decizia nr. 290, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018.

Prin decizia arătată, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Prin aceeaşi decizie s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere forţa general obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, începând cu data publicării acestora, în cadrul proceselor aflate în curs de soluţionare, se constată că interpretarea dată de această instanţă asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se impune cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

În raport cu împrejurarea că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, în cauză este nerelevantă împrejurarea, reţinută de Tribunalul Suceava, că prin încheierea din data de 2 aprilie 2018 Tribunalul Iaşi şi-a constatat propria competenţă teritorială, deoarece această constatare a fost anterioară pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 290 a Curţii Constituţionale.

Or, calitatea de judecători a reclamanţilor atrage, fără dubiu, aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanţele în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară activitatea, deoarece aceste instanţe aparţin circumscripţiei Curţii de Apel Iaşi, din a cărei rază teritorială face parte instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit în speţă, competenţa soluţionării cererii, respectiv Tribunalul Iaşi, iar instanţa de contencios constituţional a statuat, în decizia anterior menţionată, că noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Pe de altă parte, Tribunalul Iaşi cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situaţie în raport cu care se apreciază că în mod corect a procedat această instanţă, pronunţând Sentinţa civilă nr. 1334 din 24.09.2018 în Dosarul nr. x/2017, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, în favoarea Tribunalului Suceava, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2019.

GGC - GV