Judicial competence for annulment of gratuitous debt assignments in bankruptcy: civil court vs. bankruptcy judge

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 03 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea, A. SRL Păuleşti- prin lichidator judiciar B. SPRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea, C. SRL Sâncraiu, pentru acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale, solicitând instanţei: constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi nr. 262/15.12.2015 încheiate între părţi, în ceea ce priveşte creanţa cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferenţa dintre valoarea totală a creanţei cesionate şi valoarea creanţei cedate cu titlu oneros, cu consecinţa restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL - în faliment, a sumei de 569.301,42 RON, dar şi a sumei reprezentând diferenţa dintre suma achitată de Consiliul Judeţean Braşov către C. SRL în perioada martie- iulie 2017 şi valoarea facturilor emise de C. SRL către A. SRL în perioada martie- iulie 2017, şi, constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţă nr. x încheiat între părţi, în ceea ce priveşte creanţa cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferenţa dintre valoarea totală a creanţei cesionate (448.380 RON) şi valoarea creanţei cedate cu titlu oneros (423.000 RON), cu consecinţa restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL- în faliment, a sumei de 25.380 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., ale art. 1566 şi urm., art. 1011, art. 1246 şi urm., art. 1635 şi urm. din C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 692, pronunţată la data de 27 septembrie 2018, în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a completului de drept civil şi teritorială a Tribunalului Covasna, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat în favoarea Tribunalului Prahova - completul specializat în soluţionarea litigiilor de faliment competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de SC A. SRL - reprezentată legal prin lichidator judiciar B. SPRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta C. SRL Sâncrai.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Conform art. 45 din Legea nr. 85/2014, principalele atribuţii ale judecătorului-sindic sunt: i) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operaţiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117 - 122 şi a acţiunilor în nulitatea plăţilor sau operaţiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii. Art. 117 din aceeaşi lege prevede că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar.

Astfel, instanţa a reţinut că cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi nr. 262/15.12.2015 reprezintă o acţiune în anularea unor acte de transfer cu titlu gratuit, având în vedere faptul că este vizată doar creanţa cedată cu titlu gratuit prin aceste contracte.

În concluzie, fiind vorba despre o acţiune dată de legiuitor în competenţa judecătorului sindic, s-a apreciat că litigiul cade în competenţa acestuia din urmă, astfel că instanţa, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ale art. 136 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a completului de drept civil şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea judecătorului sindic.

Din punct de vedere teritorial, având în vedere faptul că dosarul de faliment nr. x/2015 se află pe rolul Tribunalului Prahova, instanţa a declinat competenţa către această din urmă instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 16 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 773, pronunţată la data de 14 noiembrie 2018, în Dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamant; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de societatea reclamantă A. SRL Păuleşti - în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL Bucureşti, în contradictoriu cu societatea pârâtă C. SRL Sâncrai, în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă; a constată ivit conflict negativ de competenţă şi a suspendat judecarea cauzei şi înaintează dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, prevederile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014, referitoare la principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, şi art. 117 din aceeaşi lege şi că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a făcut nicio referire la prevederile Legii nr. 85/2014, aceasta neinvocând încălcarea dispoziţiilor art. 117-122 ale legii insolvenţei la încheierea contractelor de cesiune de creanţă nr. x, nr. 262/15.12.2015 şi nr. 188/25.09.2015, ci a invocat în mod expres drept temei juridic al cererii disp. art. 1011 alin. (1) din C. civ., care impun încheierea contractului de donaţie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, precum şi disp. art. 1566 şi urm., art. 1246 şi urm., art. 1635 şi urm. C. civ.

Instanţa a apreciat că în prezenta cauză, competenţa judecătorului-sindic nu este atrasă de niciun temei de fapt sau de drept invocat în cererea introductivă de către reclamantă, operaţiunile juridice faţă de care se invocă nulitatea absolută parţială fiind independente de starea de insolvenţă a reclamantei, iar prevederile legii insolvenţei nu sunt incidente în cauză şi faţă de considerentele Deciziei nr. 5/19.01.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, "judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcende procedurii insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, somaţie de plată, ori recuperarea unei creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond."

În plus, instanţa a învederat că reclamanta a insistat în temeiul de drept invocat prin cererea introductivă, situaţie în care prezintă întâietate dreptul de dispoziţie al reclamantului, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în privinţa temeiului de drept al cererii formulate, cu atât mai mult cu cât instanţa nu a pus în discuţia părţilor şi nu a dat cererii o altă calificare, respectiv o acţiune în anulare formulată în conformitate cu prevederile art. 117-122 din Legea nr. 85/2014 şi, mai mult, în situaţia expusă, nu se poate considera că în speţă, competenţa materială funcţională ar aparţine Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, respectiv judecătorului-sindic.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că prezenta acţiune reprezintă o acţiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. art. 1566 şi urm., art. 1011, art. 1246 şi urm., art. 1635 şi urm. C. civ., iar competenţa teritorială aparţine instanţei de la sediul pârâtului, potrivit disp. art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Covasna şi Tribunalul Prahova- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cauze în favoarea Tribunalului Covasna, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, cele două instanţe aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa materială de soluţionare a cauzei în funcţie de cum au apreciat, sau nu acţiunea dedusă judecăţii ca fiind o acţiune dată de legiuitor în competenţa judecătorului sindic, respectiv, o acţiune în anulare formulată în conformitate cu prevederile art. 117 - 122 din Legea nr. 85/2014.

Domeniul de reglementare al art. 117 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, se delimitează prin raportare la art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014 în temeiul cărora atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede expres: "(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.".

Astfel, odată deschisă procedura insolvenţei, o procedură judiciară sau extrajudiciară purtată în contradictoriu cu o persoană juridică aflată în insolvenţă, fie îşi va găsi soluţionarea în cadrul procedurii insolvenţei, dacă intră în atribuţiile judecătorului sindic, fie va continua în afara procedurii insolvenţei, în cazul în care nu este de competenţa judecătorului sindic.

În speţă, se reţine că, prin cererea de chemare în judecată formulată, întemeiată în drept pe art. 194 din C. proc. civ., ale art. 1566 şi urm., art. 1011, art. 1246 şi urm., art. 1635 şi urm. din C. civ., reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi nr. 262/15.12.2015 încheiate, în ceea ce priveşte creanţa cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferenţa dintre valoarea totală a creanţei cesionate şi valoarea creanţei cedate cu titlu oneros, cu consecinţa restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL - în faliment, a sumei de 569.301,42 RON, dar şi a sumei reprezentând diferenţa dintre suma achitată de Consiliul Judeţean Braşov către C. SRL în perioada martie - iulie 2017 şi valoarea facturilor emise de C. SRL către A. SRL în perioada martie - iulie 2017, şi, constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţă nr. x încheiat între părţi, în ceea ce priveşte creanţa cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferenţa dintre valoarea totală a creanţei cesionate (448.380 RON) şi valoarea creanţei cedate cu titlu oneros (423.000 RON), cu consecinţa restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL- în faliment, a sumei de 25.380 RON.

Se constată că acţiunea formulată are ca obiect principal constatare nulitate act- contracte de cesiune de creanţă, ce presupune analizarea unor operaţiuni juridice independente de starea de insolvenţă a debitoarei-reclamante Societatea A. SRL Păuleşti, iar creanţa cedată cu titlu gratuit prin aceste contracte nu este o creanţă de natura celor a căror certitudine şi întindere să poată fi determinată în procedura de verificare prevăzută de art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ci în afara procedurii insolvenţei, pe calea dreptului comun.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că cererea de faţă nu face parte dintre acţiunile reglementate de art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în raport de atribuţiile judecătorului sindic, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 45 şi art. 117 din Legea nr. 85/2014, întrucât, obiectul litigiului poartă asupra unei cereri care nu se înscrie în sfera expres şi limitativ delimitată de legiuitor a "actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii".

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută parţială contract de cesiune de creanţă-, având în vedere faptul că acţiunea de faţă nu intră în competenţa judecătorului sindic, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei nu revine acestuia, şi

Pentru considerentele arătate mai sus, cu observarea prevederilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

GGC - GV