Competence of payment order action: invalidity of jurisdictional clause in contested invoices and application of general territorial jurisdiction rules

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2018 pe rolul Judecătoriei Arad, sub număr de dosar x/2018, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, a solicitat emiterea ordonanţei de plată care să conţină obligarea debitoarei de a-i achita suma de 11.381,06 RON reprezentând contravaloarea facturilor seria x x/31.10.2017 şi y x/29.11.2017, la plata sumei de 2.184,49 RON reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate de la scadenţă şi până la data formulării prezentei şi care urmează a fi actualizate până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, onorariu avocaţial, precum şi orice alte cheltuieli care s-ar ivi în cursul procesului.

Prin Sentinţa civilă nr. 3377 din 21 august 2018, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de debitoarea B. SRL prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca reclamant pe C. în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC D. SRL şi pârâţi SC E. SRL şi Municipiul Braşov prin Primar, în favoarea Tribunalului Braşov.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Arad a reţinut că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Această dispoziţie reprezintă o formă de prorogare convenţională a competenţei şi intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor, cum este şi cazul de faţă, doar în cazul competenţei teritoriale reglementată de norme de ordine privată şi doar în procese privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună.

În cauză competenţa teritorială este de ordine privată, în lipsa unei clauze atributive de competenţă, creditoarea având alegerea să opteze între instanţa de la sediul debitoarei sau la una din cele prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 sau 113 alin. (2) C. proc. civ.

Cum însă părţile au stabilit clauza atributivă de competenţă în favoarea instanţei competente (material şi teritorial) de la sediul vânzătorului, situat în municipiul Oradea, creditoarea nu mai are această opţiune, fiind obligată să respecte clauza contractuală, nefiind incidente prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 6151/2018 din 30 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Oradea a fost admisă necompetenţa teritorială invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulată de creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, având ca obiect ordonanţă de plată, în favoarea Judecătoriei Arad. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reţinut că potrivit art. 1016 C. proc. civ.: "Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1) "creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanţa", în timp ce, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ.: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit poziţiei debitoarei, şi chiar a acţiunii introductive a creditoarei, pârâta are sediul în localitatea Arad.

Întrucât în speţă nu suntem în prezenţa unui caz de competenţă alternativă, neputându-se reţine acordul părţilor cu privire la alegea competenţei teritoriale a instanţei, facturile fiscale invocate în cauză nefiind însuşite de debitoare, fiind contestate chiar prin întâmpinarea formulată, aspect ce rezultă din poziţia de opunere a acesteia la admiterea acţiunii, şi întrucât sediul pârâtei este în circumscripţia Judecătoriei Arad, s-a reţinut că Judecătoriei Arad îi revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Arad competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acţiunea formulată, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, a solicitat emiterea ordonanţei de plată care să conţină obligarea debitoarei de a-i achita suma de 11.381,06 RON reprezentând contravaloarea facturilor seria x x/31.10.2017 şi y x/29.11.2017, la plata sumei de 2.184,49 RON reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate de la scadenţă şi până la data formulării prezentei şi care urmează a fi actualizate până la data plăţii efective.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Se reţine că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Este adevărat că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale simplificate, cele două facturi fiscale invocate în cauză ţinând loc de contract, ambele facturi emise de creditoare purtând menţiunea: "eventualele litigii se vor soluţiona în instanţa competentă de la sediul vânzătorului", însă, în condiţiile în care acestea nu au fost însuşite de către debitoare, fiind contestate chiar prin întâmpinarea formulată, în cauză nu se poate reţine existenţa unei clauze atributive de competenţă.

Prin urmare, nu se poate reţine acordul părţilor cu privire la alegerea competenţei teritoriale a instanţei, astfel că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece (...)", nu-şi găsesc incidenţa.

Potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura ordonanţei de plată competenţa se stabileşte potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Conţinând o reglementare cu caracter relativ, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În situaţia în care însă legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, sunt competente şi alte instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului (în speţă, creditoarei A. SRL), iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Aşa fiind, opţiunea reclamantei (creditoarei A. SRL) a fost în sensul soluţionării cauzei de către Judecătoria Arad, conform art. 107 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

GGC - GV