ICCSJ lacks jurisdiction over appeal against specialized court decision in consumer bank credit contract dispute valued under 200,000 RON; reference to Court of Appeal.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată la 08.08.2017 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună: constatarea că în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3579 din data de 18.05.2006, încheiat între reclamantul reclamant şi pârâtă sunt stipulate clauze abuzive şi anume:

1. Clauza prevăzută la art. 9 lit.

a) din Contractul de credit bancar care prevede plata unui comision acordare credit de 1,75% flat;

2. Clauza prevăzută la art. 9 lit.

b) din Contractul de credit bancar care prevede plata unui comision de administrare de 1,38 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat;

3. Clauza prevăzută la art. 9 lit.

e) din Contractul de credit bancar care prevede plata unui comision de urmărire riscuri de 5,52 euro/lunar, reprezentând un procent de 0,20% din valoarea creditului contractat;

4. Clauza prevăzută la art. 5 din Contractul de Credit care dă dreptul băncii de a folosi "dobânda de referinţă variabilă" în locul indicelui de referinţă EURIBOR;

5. Clauza prevăzută la art. 2, pct. 2.10.a din Condiţiile generale de creditare ale contractului de credit, care da dreptul pârâtei de a modifica unilateral dobânda, comisioanele şi taxele bancare, fără consimţământul împrumutatului;

6. clauza prevăzută în actul adiţional implementat contractului de credit în baza O.G. nr. 50/2010 prin care s-a majorat marja fixa componenta a dobânzii; anularea acestor clauze, şi drept consecinţă să se dispună: repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamantul reclamant reprezentând: "comision de acordare" (1,75% flat), "comision de administrare" (1,38 euro lunar), "comision de urmărire riscuri" (5,52 euro lunar), precum şi a sumelor încasate cu titlu de diferenţa de dobânda, constând în diferenţa dintre dobânda care trebuia perceputa în mod corect şi dobânda care a fost perceputa, prin raportare la marja care a fost prevăzută iniţial în contractul de împrumut la valoarea de 3,5%, dobânda trebuind sa fie calculată după formula de calcul Dobânda = marja fixă 3,5% + valoare indice EURIBOR; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare, comision de administrare, comision de urmărire riscuri, diferenţa dintre dobânda care trebuia perceputa şi dobânda majorată, de la data plăţii de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume; a pretins şi obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 453 Noul C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 4677/2017, pronunţată la data de 01 noiembrie 2017, Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA Bucureşti şi, în consecinţă: a constatat că au caracter abuziv următoarele prevederi: art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3579/18.05.2006 (numai secţiunea unde se precizează că dobânda curenta este formata din dobânda de referinţa variabila, care se afişează la sediile B.); art. 2.10.a din Condiţiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3579/18.05.2006; pct. 1 din Act Adiţional nr . . . . . . . . . .la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 53600 - 3579/18(19).05.2006 (numai secţiunile unde se precizează: la data semnării prezentului Act Adiţional nivelul dobânzii curente percepute conform Contractului şi după caz, a Actelor Adiţionale ulterioare este de 12.4% (...) la care se adaugă 11.26 puncte procentuale marja pe an); art. 9 lit. a), b), e) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3579/18.05.2006; a constatat nulitatea absolută a prevederilor sus-menţionate cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv; a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, respectiv: de la încheierea contractului, până în data de 10.09.2010, sumele achitate cu titlu de dobândă peste dobânda curentă iniţial stabilită în contract (11 % pe an);

începând cu data de 11.09.2010, sumele achitate cu titlu de dobândă peste dobânda compusă din marja fixă a băncii (care se determină ca diferenţa între valoarea dobânzii iniţial stabilite în contract şi valoarea dobânzii de referinţă EURIBOR la 6 luni de la data de 11.09.2010) şi dobânda de referinţă EURIBOR la 6 luni, valabilă, conform contractului, la data la care se calculează dobânda; sumele achitate cu titlu de comision de acordare, comision de administrare şi comision de urmărire riscuri; a obligat pârâta să achite reclamantului dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, B. SA Bucureşti a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Specializat Mureş - Litigii cu Profesioniştii, prin Decizia nr. 232/A, pronunţată la data de 13 aprilie 2018, în Dosarul nr. x/2017, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta Societatea B. SA Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva Sentinţei civile nr. 4677 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, la data de 01.11.2017, şi a obligat pe apelanta Societatea B. SA Bucureşti să plătească intimatului A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. SA Bucureşti a declarat recurs, solicitând casarea sa în totalitate, ca fiind nelegală şi netemeinică; de asemenea, a solicitat obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, al căror cuantum urmează a fi probat cu ocazia dezbaterilor.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la data de 27.09.2019.

La data de 04.10.2018 tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Târgu Mureş, care, prin Decizia nr. 1904/R din 7 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 04.12.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, excepţie asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş - Litigii cu Profesioniştii, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării Deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aşa cum se poate observa din analiza tuturor textelor de lege sus -arătate, precum şi a prevederilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., se constată că tribunalului i-a fost atribuită plenitudine de jurisdicţie ca instanţă de fond, în sensul că, acesta va judeca ori de câte ori legea nu prevede în mod expres competenţa de fond a altor instanţe.

În acest context, plenitudinea de jurisdicţie a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor urmează a fi raportată la plenitudinea de competenţă a tribunalului, ca instanţă de fond.

Altfel spus, dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. instituie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor în toate cauzele ce au fost iniţiate de la nivelul tribunalului, ca instanţă de fond.

Practic, aceasta a fost intenţia legiuitorului la elaborarea alin. (3) al art. 483 C. proc. civ.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Specializat Mureş, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel".

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 232/A din 13 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş - Litigii cu Profesioniştii, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2019.

GGC - GV